Legislație industrială

INSTITUTII DE DREPT CIVIL

CAPITOLUL I

NOTIUNEA, IZVOARELE SI PRINCIPIILE DREPTULUI CIVIL

1.1. Consideratii necesare asupra notiunii de drept

A. Notiunea de drept în general

Traind în cadrul organizat al societatii, în mod necesar, oamenii sunt obligati sa stabileasca relatii unii cu ceilalti. Aceste relatii nu se pot stabili la întâmplare. Din cele mai vechi timpuri si pâna în zilele noastre, necesitatile social-economice au impus ca relatiile dintre oameni sa urmeze, în stabilirea si desfa¬surarea lor, anumite reguli de conduita obligatorii. La început a existat obiceiul, care a impus în viata colectiva anumite reguli de conduita a caror respectare era asigurata prin deprindere si teama de izolare. In decursul timpului, obiceiul s-a transformat în drept natural sau drept cutumiar. Dreptul natural se considera a fi rezultat din legile vesnice si nestramutate ale naturii, precum si din necesitatile unei discipline sociale a vietii în cadrul colectivitatii.

Regulile de conduita, în cadrul colectivitatii umane, s-au impus prin forta de constrângere a diferitelor grupari si, mai târziu, a statului. Dezvoltarea statului si a dreptului are loc, în timp, de la infe¬rior la superior si de la ceea ce era vechi la ceea ce devine nou si util în cadrul colectivitatii umane.

Evident, aceasta dezvoltare s-a impus si a devenit necesara ca urmare a schimbarilor si modificarilor survenite în viata economica si sociala.

Retinem, deci, ca dreptul apare o data cu statul, ca produs al aceleiasi dezvoltari sociale. Existenta statului, în epoca moderna, se afirma în corelarea sa cu existenta dreptului, prin toate cele trei functii ale sale.

Dreptul ar putea fi definit ca ansamblu de norme sau reguli de conduita instituite sau sanctionate de catre stat în cadrul functiei legislative si a caror aplicare si respectare este asigurata prin exercitarea functiilor sale: administrativa si judecatoreasca.

1.2. Definitia dreptului civil

A. Formularea definitiei

Definitia dreptului civil trebuie sa releve trasaturile sale proprii ca ramura de sine statatoare a dreptului rational privat român.

Astfel, putem defini dreptul civil ca fiind ramura dreptului unitar român care reglementeaza raporturile patrimoniale si personal-nepatrimoniale dintre subiectele de drept, persoane fizice sau persoane juridice, pe baza egalitatii lor în drepturi .

B. Analiza elementelor esentiale ale definitiei

Din definitia data dreptului civil, putem desprinde si analiza elementele esentiale ale reglementarii sale. Astfel, urmeaza a se retine:

a) ca este format din grupari de norme care reglementeaza aspecte comune sau apropiate unele de altele. Este de retinut ca gruparile de norme juridice civile se numesc institutii juridice. Asa, de exemplu, se poate vorbi de institutia juridica a dreptului de proprietate, a raspunderii civile delictuale sau de institutia contractelor;

b) ca dreptul civil se încadreaza si apartine dreptului unitar al tarii noastre. Asa fiind, putem conchide ca dreptul civil prezinta aceleasi trasaturi esentiale pe care le are dreptul national român, din care face parte;

c) în ceea ce priveste obiectul reglementarii propriu-zise, este format din doua mari categorii de raporturi juridice: patrimoniale si nepatrimoniale. Raporturile patrimoniale au în vedere drepturile subiective si obligatiile lor corelative, care pot fi exprimate si evaluate în bani. în concret, este vorba de drepturi de creanta si drepturi reale;

d) sub aspectul caracterului obligatiilor lor, normele juridice civile se împart în imperative si dispozitive. Se considera ca ponderea semnificativa în cadrul dreptului civil o au normele dispozitive, în timp ce normele imperative sunt specifice pentru celelalte ramuri ale dreptului;

e) în ceea ce priveste calitatea subiectelor care participa la raporturile juridice civile, specificul dreptului civil consta în faptul ca acestea sunt persoane fizice si juridice. Cât priveste pozitia în cadrul raporturilor juridice civile este de retinut egalitatea lor juridica, neexistand subordonare una alteia.

1.3. Izvoarele dreptului civil

A. Notiunea de izvor al dreptului

In literatura juridica se considera ca notiunea de izvor al dreptului are doua sensuri: unul material si unul formal . In sens material, prin izvor de drept se înteleg necesitatile care determina si impun, într-un anumit moment, aparitia unei legi. Necesitatile care determina si impun aparitia unei legi sunt diferite: economice, sociale, politice etc. In sens formal, prin izvor de drept se întelege forma specifica de exprimare a normelor de drept: lege, ordonanta, hotarâre, instructiuni de aplicare, ordine, etc. Sensul care trebuie retinut este cel formal. Aceasta, pentru simplul motiv ca, dupa aparitia legii ca atare, urmeaza a fi avute în vedere si conditiile care i-au dat nastere.