Procedura Insolvenței

PROCEDURA INSOLVENŢEI

I.Noţiuni introductive.

In cadrul procedurii insolvenţei, Legea nr. 85/2006, lege-cadru în acest domeniu, stabileşte procedura colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă sau în insolvenţă iminentă, instituind că „amânarea" în timp a plăţii datoriei se referă la executarea obligaţiilor băneşti (pecuniare).

Prestaţiile băneşti izvorăsc, de regulă, din contracte (cum ar fi, de exemplu, contracte de împrumut, când se pune problema restituirii sumei de bani împrumutate, vânzare-cumpărare,executarea de lucrări, prestarea de servicii, când se pune problema plăţii preţului sau a tarifului etc).

Obligaţiile care au ca obiect sume de bani pot izvorî şi din fapte juridice stricto senso, fie licite (respectiv, gestiune de afaceri şi plată nedatorată, reunite pe principiul îmbogăţirii fără just temei), fie din delicte sau cvasidelicte. Teoretic, creanţele care izvorăsc din fapte juridice stricto sensu (licite sau ilicite) nu intră sub incidenţa reglementărilor Legii nr. 85/2006, întrucât procedura instituită prin acest act normativ vizează numai „datoriile comerciale" (art. 1). Ori, gestiunea de afaceri, plata nedatorată etc. sunt socotite ,fapte civile", chiar dacă sunt făcute de un comerciant, cu excepţia situaţiei în care ele sunt accesorii unui fapt de comerţ.

De altfel, un comerciant poate să aibă datorii băneşti care să izvorască din contracte (de exemplu, contract de colaborare) sau chiar din lege (de exemplu, pentru comerciantul persoană fizică, obligaţia legală de întreţinere, potrivit art. 86 şi art. 94 din Codul familiei).

Cu toate că legiuitorul se referă în art. 1 din Legea nr. 85/2006, republicată, doar la obligaţiile comerciale, considerăm că, având în vedere în special dispoziţiile art. 123 din lege, creanţele civile pot fi şi ele îndestulate în cadrul procedurii insolvenţei chiar dacă, declanşarea procedurii este rezervată numai creditorilor ale căror creanţe izvorăsc din fapte de comerţ.

In cazul în care patrimoniul debitorului nu are lichidităţi (sume de bani) suficiente pentru acoperirea creanţelor, acesta poate fi supus procedurii insolvenţei.

Potrivit precizărilor anterioare, procedura insolvenţei este reglementată prin Legea nr. 85/2006.

In prezent, se poate observa că legiuitorul renunţă la termenul „lichidare judiciară" înlocuindu-l cu acela de ,faliment'.

Intenţia actuală a legiuitorului este de realizare a creanţelor creditorilor, dacă este posibil, pe baza a două proceduri alternative pr: procedura simplificată şi proedura generală.

Conform textului art. 3 pct. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, procedura simplificată reprezintă procedura prin care un debitor care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 1 alin (2) intră direct în procedura falimentului, fie o dată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 60 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele arătate la art. 1 alin (2) lit. c) şi d).

Spre deosebire de procedura simplificată, procedura generală este procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei asa cum a fost publicată în M. Of., P.I, nr. 359/21.04.2006.