Răspunderea Penală în Mediul de Afaceri

1. Elemente privind raspunderea penala. Comerciantul, persoana fizica sau juridica, intra în diverse categorii de raporturi juridice - civile, comerciale, fiscale, de drept al muncii, administrative. Este însa posibil ca acelasi comerciant sa intre si în raporturi juridice penale, adica într-un raport juridic în care statul trage la raspundere pe comerciantul (persoana fizica sau juridica) pentru ca a savârsit o încalcare considerata dintre cele mai grave ale legii; în numele societatii, statul actioneaza ca un factor coercitiv.

A. Definitia infractiunii este cuprinsa în dispozitiile art. 17 Cod penal care dispune: “Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savârsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala”. Asadar, infractiunea desemneaza o fapta a omului prin care nu se respecta o norma imperativa si se pun în pericol anumite valori sociale aparate de legea penala, astfel încât persoanei vinovate urmeaza sa i se aplice o sanctiune de drept penal.

Din definitia legala a infractiunii rezulta ca trasaturile sale sunt:

a) Prezinta un pericol social (grav). Art. 18 Codul penal stabileste conditiile care trebuie îndeplinite pentru a fi în prezenta pericolului social al faptei reglementat de legiuitor si anume:

- fapta care prezinta pericol social consta în orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia din valorile aratate în art. 1 din Codul penal, respectiv România, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si întreaga ordine de drept;

- pentru sanctionarea faptei care prezinta un astfel de pericol social este necesara aplicarea unei pedepse penale.

b) Este savârsita cu vinovatie, conditie reglementata distinct de legiuitor, prin art. 19 Cod penal, care prevede si cele doua forme ale vinovatiei, respectiv intentia si culpa1.

Prima forma a vinovatiei, intentia, este reglementata de legiuitor în doua modalitati: intentia directa si intentia indirecta. Intentia directa este cuprinsa în dispozitiile art. 19 alin. 1, pct. 1 lit. a din Codul penal în care se arata ca infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savârsirea acelei fapte. Intentia indirecta este prevazuta de legiuitor în dispozitiile art. 19 alin. 1, pct. 1 lit b Cod penal care dispune ca în acest caz, infractorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.

Culpa a doua forma a vinovatiei, denumita si culpa cu previziune ori temeritate sau usurinta, este prevazuta în dispozitiile art. 19 pct. 2 lit. a din Codul penal si este realizata atunci când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei (cu usurinta) ca el nu se va produce.

Culpa simpla (denumita si culpa fara prevedere sau neglijenta ori greseala) este reglementata prin dispozitiile art. 19 pct. 2 lit. b din Cod penal în care se arata ca infractorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada.

c) Este prevazuta (si sanctionata) de legea penala, ceea ce constituie o reflectare a principiului fundamental al legalitatii prevazut de art. 2 Cod penal; numai legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele care se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua în cazul savârsirii acestor fapte concomitent este si o reflectare a principiului neretroactivitatii legii penale prevazut în art. 11

Cod penal; legea penala nu se aplica faptelor care la data când au fost savârsite nu erau prevazute ca infractiuni.

B. Continutul infractiunii are doua forme: continutul legal si continutul concret.

Continutul legal al infractiunii este prevazut prin normele de drept penal care incrimineaza o fapta ca infractiune. Continutul concret al infractiunii este realizat prin comiterea unei fapte de catre o persoana si care trebuie sa contina elementele prevazute de lege pentru a se încadra în norma de drept penal si a fi calificata ca infractiune.

Continutul diferitelor infractiuni cuprinde conditii referitoare la fapta, faptuitor2, obiect, locul si timpul comiterii infractiunii.

C. Subiectele infractiunii sunt reprezentate de persoane fizice care au comis infractiunea denumite subiecte active si persoanele fizice sau juridice care au fost vatamate, denumite subiecte pasive ale infractiunii.

a) Subiectul activ al infractiunii este persoana fizica care a contribuit la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala în calitate de autor, instigator3 sau complice4.

Pentru a fi calificat subiect activ al infractiunii persoana fizica trebuie sa realizeze conditiile generale si speciale prevazute de lege. Din prevederile art. 17, 46, 48, 50 si 99 Cod penal rezulta ca sunt conditii generale: vârsta, responsabilitatea, libertatea de actiune si vointa a subiectului activ.

Vârsta de la care persoana fizica raspunde penal ca subiect activ al infractiunii este de 14 ani, cu conditia sa se dovedeasca faptul ca a savârsit fapta cu discernamânt, deci sa fie constient de fapta comisa si urmarile acesteia.

Responsabilitatea poate fi definita, în general, ca fiind aptitudinea persoanei fizice de a-si da seama de actiunile sau inactiunile sale si de a fi stapân pe ele.

Libertatea de actiune si vointa presupune ca subiectul activ al infractiunii sa actioneze în mod liber si fara sa fie supus vreunei constrângeri fizice sau morale.