Criminalistică

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Notiunea

Cercetarea, descoperirea si judecarea faptelor de natura penala, în general a faptelor ilicite, necesita ca întreaga activitate judiciara sa se desfasoare pe baze stiintifice, prin folosirea celor mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii, a celor mai noi metode si tactici de efectuare a actelor procedurale.

În decursul timpului, înca de la aparitia lui homo sapiens, acesta a desfasurat o activitate de observare si cercetare a mediului înconjurator, absolut necesara pentru a supravietui, a încercat sa descifreze anumite urme a surselor de hrana, de pericol, a dusmanilor etc., ceea ce a constituit o forma primara a ceea ce se va numi mai târziu – criminalistica.

Pentru prima data notiunea de criminalistica a fost folosita de judecatorul de instructie austriac Hans Gross în lucrarea sa „Manualul judecatorului de instructie” publicata în anul 1893, lucrare prin care investigarea faptelor penale este considerata o stiinta.

Anterior acestei date activitatea de cercetare a savârsirii infractiunilor cu ajutorul mijloacelor tehnice era denumita „politie tehnica” sau „politie stiintifica”.

Dupa ce în anul 1902 Hans Gross defineste criminalistica drept o „stiinta a starilor de fapt în procesul penal”, majoritatea autorilor au adoptat definiri apropiate, mai ample uneori, dar cu preponderenta orientate spre rolul acestei stiinte în cercetarea infractiunilor în faza de urmarire penala: P.F. Ceccaldi „un ansamblu de procedee aplicabile în cercetarea si studiul crimei (în sens larg) pentru a se ajunge la descoperirea ei”, I. Ceterchi, I. Demeter „stiinta despre mijloacele (tehnice si tactice) ce urmaresc descoperirea, strângerea si studierea probelor judiciare utilizate în procesul penal, în scopul stabilirii si descoperirii infractiunilor si a celor vinovati, precum si despre masurile de preîntâmpinare a infractiunilor”, I. Mircea „o stiinta care elaboreaza metode tactice si mijloace tehnico-stiintifice de descoperire, cercetare si prevenire a infractiunilor”, E. Stancu „o stiinta judiciara, cu caracter autonom si unitar, care însumeaza un ansamblu de cunostiinte despre metodele, mijloacele tehnice si procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetarii infractiunilor, identificarii persoanelor implicate în savârsirea lor si prevenirii faptelor antisociale” etc.

Criminalistica este perceputa în sens larg, comun, marii majoritati a populatiei, ca o metoda de investigare a faptelor antisociale comise prin mijloace dintre cele mai seducatoare, artistice, o lupta între bine (anchetatorul) si rau (criminalul, hotul, violatorul, etc.) prezentata mai ales în romane si filme politiste, cu suspans, rezolvari aproape incredibile, descoperiri neasteptate bazate pe un element, în principiu, nesemnificativ, pe o perspicacitate a investigatorului iesita din comun.

Este un ideal care, din pacate, în practica este destul de rar întâlnit.

Studierea criminalisticii, ca stiinta, de catre viitorii juristi, practicieni ai dreptului ca judecatori, procurori, avocati, politisti etc., este o necesitate; acest studiu trebuie sa conduca la o cunoastere a mijloacelor tehnice de care dispun organele judiciare, a procedeelor tactice care pot fi folosite în ascultarea celor care au comis sau au cunostinta de savârsirea unor fapte penale, în desfasurarea unor activitati de administrare a probelor necesare dovedirii acestor fapte.

Desigur, acest studiu nu poate fi exhaustiv datorita întinderii limitate a programei de predare si seminarizare a acestei discipline în cursul studiilor universitare, însa problematica studiata trebuie sa conduca la cunostinte medii care sa ofere posibilitatea viitoare de a analiza si întelege felul în care s-au efectuat investigatiile, concluziile la care s-a ajuns, probele administrate, pentru a se putea solicita completari a acestora, refacerea, administrarea lor în vederea stabilirii adevarului.

Aprofundarea cunostintelor de criminalistica va trebui facuta de catre cei care lucreaza efectiv în acest domeniu, prin cursuri de specializare pe anumite domenii (cercetarea falsurilor, cercetarea specifica a anumitor genuri de infractiuni – ucideri, trafic de stupefiante, de armament etc., cercetarea, descoperirea si ridicarea anumitor categorii de urme), prin cunoasterea dotarilor tehnice mereu îmbunatatite, de ultima promotie.