Drept Administrativ

Administratia de stat, ca fenomen, apare odata cu statul, ceea ce înseamna ca si în statul sclavagist dac administratiei de stat i se aplicau anumite reguli de drept instituite de catre puterea integratoare.

În perioada democratiei militare geto-dacice, normele juridice aplicabile administratiei aveau o puternica influenta religioasa grevate pe un fundament cutumiar.

Aproximativ tot în aceasta perioada apar si unele cutume ce se refera la raporturile externe pe care dacii le au cu diverse comunitati si popoare; acestea nu erau initial sanctionate dar în aplicare ele vor deveni norme juridice, adica în caz de nerespectare intervenea o forta coercitiva, respectiv forta statala.

La întreg acest complex de norme se adaugau legile scrise ale lui Zalmoxe, precum si cele ale regilor geto-daci.

Toate aceste norme se aplicau si aparatului administrativ care avea menirea sa asigure îndeplinirea functionarii statului pe plan intern si extern. Astfel ca se ajunge în vremea regelui Burebista sa existe un veritabil stat fiscal si comercial.

În perioada 106-271, în provincia Dacia romana exista un inevitabil drept public-administrativ. Originea acestui drept administrativ se afla în jus publicum roman care s-a aplicat, în perioada ocupatiei romane, si în provincia nord-dunareana.

b) Organele administrative ale obstei satesti si dreptul aplicabil

Dupa retragerea aureliana (anul 271 d.Hr.), în localitatile din Dacia ramân organele administrative dar si normele de drept administrativ din epoca romana. Vor persista în continuare comunitatile vicinale ca forme de organizare sociala a caror trasatura caracteristica o constituie nu rudenia ci teritoriul, care, pe lânga o functie economica, are si una sociala. Asadar, din acest punct de vedere, teritorializarea implica o dezvoltare a tehnicii agrare si pastorale în masura sa asigure hrana comunitatilor dar si existenta unor organe administrative care sa supravegheze si sa dispuna de o parte a productiei necesare întretinerii acestor organe.

Daca admitem existenta unor asemenea organe trebuie sa admitem si existenta unor norme juridice ce reglementeaza atributiile acestora. Aceste norme juridice îsi au izvorul în cutuma si în vointa conducatorilor obstii. Totodata, se remarca si aparitia unor norme juridice cu caracter administrativ în legatura cu folosirea locurilor de pasunat iar pentru plata tributului reclamat de triburile migratoare se va naste un sistem fiscal.

În concluzie: pe toata perioada de organizare economico-sociala si politica a populatiei autohtone de pe actualul teritoriu al României sub forma obstilor satesti a existat o administratie a obstii si, corespunzator, norme de drept administrativ pe care aceasta le aplica.

c) Dreptul aplicabil administratiei publice în Evul mediu românesc

În aceasta perioada au actionat reglementarile cutumiare (obiceiul tarii) dar si prerogativele legislative ale domnului (numit mai târziu, în epoca regulamentelor organice, hospodar).

Raporturile cu privire la ponderea si forta juridica a acestor doua categorii de norme de drept asupra administratiei de stat trebuie întelese în functie de sfera de cuprindere pe care o dam administratiei dar si de conditiile concret istorice de aplicare. Deci, s-ar putea vorbi despre existenta unui drept exorbitant asupra administratiei creat prin legile domnesti? Raspunsul nu poate fi categoric da sau nu ci el trebuie privit în conditiile concrete ale perioadei astfel:

- dreptul tarii (obiceiul pamântesc) cuprinde reglementari atât pentru raporturile administrative (publice) cât si pentru raporturile civile (patrimoniale). Dreptul tarii apare fie ca un obicei general (pentru toata tara) sau local ori profesional (pastoral). Mai mult decât atât, în unele regiuni (ex. Vrancea) raportul dintre obstea sateasca si autoritati, reglementat de vechiul obicei, nu putea fi încalcat nici macar de domn. Satul era organizat piramidal – în vârf aflându-se ceata de batrâni a carei judecata era fara apel si peste ea nu putea trece nimeni – nici Domnul. Aceste reguli au ramas în satele libere (de razesi sau mosneni) pe când în satele aflate pe mosii (boieresti sau domnesti) se va impune sistemul regulilor exorbitante sau subsistemul normelor juridice senioriale. Târgurile si orasele au avut, în mod traditional, privilegii periodic “întarite” de catre domn;

- legiuirile domnesti (hrisoave, asezaminte, testamente) constituiau veritabile manifestari de vointa ale Domnului considerat si la noi, ca si la bizantini unic legiuiri, reprezentau:

a) obicei si pravila puse în lucrare;

b) sursa de noi obiceiuri care îsi puteau pierde originea domneasca;

c) un nou drept care putea întregi sau modifica tot mai mult obiceiul sau pravila.

Astfel, acest nou drept va corespunde necesitatii istorice si va deveni premisa istorica a dreptului burghez.

În concluzie: administratiei de stat din evul mediu românesc i s-au aplicat reglementarile specifice dreptului feudal românesc, respectiv dreptul tarii, pravilele si dreptul domnesc. Concomitent, rolul dreptului tarii va scadea impunându-se dreptul domnesc ca un regim derogatoriu de la dreptul tarii (obisnuielnic).

d) Regulamentele Organice (1831-1832) si aparitia dreptului administrativ

Regulamentele Organice au fost considerate ca fiind exclusiv izvoare de drept administrativ si în acest sens ele constituie primul sistem concret si unitar în care normele administrative sunt conturate sub aspect legislativ. Dar regulamentele organice pot fi considerate si ca act complex, politic si administrativ chiar daca preponderenta normele administrative este evidenta. Din acest punct de vedere ele pot fi considerate ca prima Constitutie scrisa a Principatelor Române. Indiferent cum ar fi privite cert este ca dupa aplicarea Regulamentelor organice dreptul administrativ se dezvolta.

II. Obiectul dreptului administrativ

Pentru a se stabili obiectul dreptului administrativ, în doctrina, se abordeaza aceasta problema sub doua aspecte:

- obiectul dreptului administrativ în raport cu obiectul administratiei publice;

- obiectul dreptului administrativ în raport cu obiectul altor ramuri de drept, în special cu dreptul constitutional.

În general, raportul dintre dreptul constitutional si dreptul administrativ poate fi definit astfel: dreptul constitutional este cel care organizeaza si dreptul administrativ este cel care lucreaza. În teoria europeana si cea româneasca (interbelica) s-au propus mai multe solutii privind obiectul dreptului administrativ dintre care retinem:

a) dreptul administrativ este singura ramura de drept ce se aplica administratiei publice (teoria unicitatii);

b) dreptul administrativ se aplica administratiei publice alaturi de alte norme de drept care fie au calitatea de egale cu cele administrative fie sunt dirijate în aplicare de catre normele dreptului administrativ;

c) dreptul administrativ se aplica atât activitatilor realizate de autoritatile administratiei publice cât si activitatilor de natura administrativa realizate de alte organe de stat.