Drept Administrativ

I. DREPTUL ADMINISTRATIV – RAMURĂ A DREPTULUI PUBLIC

1. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

Având drept scop realizarea unor interese generale ale statului sau ale unei colectivităţi distincte, recunoscute ca atare de stat, administraţia publică este strâns legată de puterea legiuitoare, care îi circumscrie obiectul, dar şi de puterea judecătorească, ale cărei hotărâri sunt aplicate şi executate prin activităţi administrative realizate de către autorităţi ale administraţiei publice .

Scopul activităţii administraţiei publice este atât satisfacerea, în mod regulat şi continuu, a unor cerinţe esenţiale, comune întregii colectivităţi umane, care exced prin amploarea lor posibilităţile par¬ticularilor, cât şi satisfacerea unor cerinţe care, prin natura lor, sunt nerentabile şi nimeni nu s-ar oferi să le asigure.

Noţiunea de administraţie publică este susceptibilă de a căpăta două sensuri: unul material şi unul formal .

În sens material, administraţia publică reprezintă o activitate de organizare a executării şi de executare în concret a legii, realizată prin acţiuni cu caracter de dispoziţie sau acţiuni cu caracter de prestaţie, de către autorităţile care compun acest sistem în vederea satisfacerii intereselor generale, scop care organizează şi asigură buna funcţionare a serviciilor publice şi execută anumite prestaţii către populaţie .Prin activităţile executive cu caracter de dispoziţie se organizează executarea legii, stabilindu-se reguli de conduită pentru terţi. Aces¬te activităţi se realizează prin acte juridice, operaţiuni administrative, fapte materiale înfăptuite de titularii funcţiilor publice din sistemul organelor administraţiei publice.

Administraţia publică în sens material nu se poate reduce la ac¬tivităţi executive de dispoziţie, de prescripţie, ci ea constă şi în diferite prestaţii realizate pe baza şi în executarea legii, pentru îndeplinirea interesului general, prin organizarea şi asigurarea de servicii publice.

Administraţia publică, ca activitate excede sfera organelor care alcătuiesc sistemul de organizare respectiv, aceasta putând fi regăsită şi în sistemul puterii legiuitoare sau judecătoreşti, precum şi în cel al unor organizaţii nestatale care organizează executarea şi execută în concret legea

În sens formal, structural sau organic administraţia publică poate fi înţeleasă ca un sis¬tem de organe (ansamblul autorităţilor şi instituţiilor publice), cuprinzând diverse structuri administrative care rea¬lizează activitatea de organizare a executării şi de executare în con¬cret a legii.

Administraţia publică, în sensul de sistem de organe ale statului, este alcătuită din: Preşedintele României, Guvern, ministere şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, serviciile lor descentralizate în judeţe, prefectul şi autorităţile administraţiei publice locale.

În opinia altui autor — A. Iorgovan — este necesară delimitarea administraţiei scop de administraţia mijloc (pentru realizarea competenţei) pe care o exercită autorităţile publice care nu fac parte din Executiv. „A nu face o atare delimitare şi a admite că Parlamentul, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului, instanţele judecătoreşti fac şi administraţie publică înseamnă a le pune sub comanda Gu¬vernului, deoarece Guvernul, potrivit art. 101 din Constituţie exercită conducerea generală a administraţiei publice”. Toate aceste au¬torităţi publice desfăşoară o activitate ad¬ministrativă (fiind organe de stat se poate spune că este o anume ad¬ministraţie de stat), dar nu pentru a realiza un program politic, ca in cazul Guvernului (evident şi al şefului statului), ci pentru a-şi rea¬liza prerogativele prevăzute de Constituţie şi de legile organice.

Aceste aspecte de fond determină ca nici actul administrativ pe care îl emit să nu poată avea trăsăturile actului administrativ tipic emis de autorităţile executivului pentru realizarea administraţiei pu¬blice.

Pentru A. Iorgovan, administraţia publică reprezintă ansamblul activităţilor Preşedintelui, Guvernului, autorităţilor administraţiei autonome centrale, autorităţilor administraţiei autonome locale si, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire publică legile sau, in limitele legii, se prestează servicii publice .

2. TRĂSĂTURILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Profesorul I. Alexandru afirmă că administraţia publică reprezintă un corp intermediar între Guvern şi public , iar caracteristicile fundamentale ale acestei activităţi publice sunt:

• este subordonată — întotdeauna administraţia publică este subordonată Guvernului, care îi stabileşte obiectivele, numeşte funcţionarii publici, îi furnizează mijloacele materiale şi financiare. De asemenea, administraţia pu¬blică este subordonată legii, care stăvileşte arbitrariul în manifestarea puterii ei discreţionare. Subordonarea nu exclude anumite puteri pe care ad¬ministraţia publică le exercită, ca aceea de a aprecia oportunitatea, de rechiziţie, de expropriere pentru cauză de utilitate publică, de a percepe impozite, de mobilizare a rezerviştilor etc.

• este ierarhizată şi ordonată — pentru a avea coeziune şi a asigură disciplina, în acest cadru ierarhic se exercită puterea de comandă, de instrucţie, control şi disciplină;

• este egalitară — furnizează servicii tuturor celor interesaţi, fără discriminare;

• este remunerată — funcţiile publice prin care se realizează sarcinile si atribuţiile sunt salarizate;

• este civilă şi nu militară;

• este laică — personalul său nu este clerical;

• este permanentă, necesitând tehnicitate;

• este formalistă, scrisă, birocratică — acţiunea administraţiei publice se desfăşoară după anumite proceduri;

• este compartimentată ierarhic şi orizontal.

În conformitate cu opinia profesorului A. Iorgovan, se pot reţine ur¬mătoarele trăsături ale administraţiei publice

• activitate realizată numai de autorităţi executive si adminis¬trative, numite autorităţi ale administraţiei publice;

• activitate de aducere la îndeplinire a legii (ceea ce înseamnă şi adoptarea de acte normative cu forţă juridică inferioară legii) sau, după caz, de organizare sau realizare efectivă a servici¬ilor;

• activitate care se realizează în regim de putere publică, adică prin intermediul prerogativelor acordate de Constituţie şi legi, care fac să prevaleze interesul public general atunci când este în conflict cu interesul particular.

3. DEFINIŢIA DREPTULUI ADMINISTRATIV. NORMA DE DREPT ADMINISTRATIV. IZVOARE. RAPORTUL DE DREPT ADMINISTRATIV

Dreptul administrativ este o ramură a sistemului unitar al dreptului român. Dreptul român se constituie din ansamblul regulilor de conduită instituite sau sancţionate de stat, reguli ce reflectă voinţa poporului exprimată prin intermediul puterii legislative, reguli a căror respectare şi aplicare obligatorie se asigură prin conştiinţa juridică a cetăţenilor iar, la nevoie, cu ajutorul forţei coercitive a statului. Aceste reguli de conduită - cu caracter general obligatoriu - norme juridice, oricât ar fi de variate, de deosebite unele de altele, prin conţinutul şi forma lor, reprezintă în cadrul fiecărui stat o unitate, un ansamblu, fiind organizate într-un anumit sistem .