Drept Civil

Notiunea dreptului civil român Din multitudinea de definitii formulate în doctrina, o vom retine pe aceea potrivit careia dreptul civil este acea ramura care reglementeaza raporturi patrimoniale si nepatrimoniale stabilite între persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica.

Din aceasta definitie rezulta ca elementele (ori trasaturile) definitorii ale dreptului civil sunt urmatoarele:

- apartenenta sa la sistemul de drept românesc;

- continutul sau este format din ansamblul normelor juridice civile care guverneaza anumite relatii sociale;

- obiectul sau îl constituie doua mari categorii de raporturi juridice, si subdiviziunile lor: raporturile patrimoniale si raporturile nepatrimoniale;

- subiectele (partile) raporturilor juridice civile sunt persoanele fizice si persoanele juridice;

- în raporturile juridice civile, subiectele (partile) se afla pe pozitii de egalitate juridica, aceasta fiind metoda sa de reglementare.

Rolul dreptului civil Când vorbim de rolul dreptului civil avem în vedere dreptul civil ca ramura de drept. În sistemul dreptului românesc, dreptul civil se concretizeaza prin aceea ca el joaca rolul de drept comun fata de alte ramuri de drept. Aceasta înseamna ca, ori de câte ori, pentru celelalte ramuri de drept, nu exista reglementari proprii ori sunt insuficiente, se face apel, împrumutându-se normele corespunzatoare ale dreptului civil.

Principiile dreptului civil roman În dreptul civil îsi gasesc aplicabilitatea trei categorii de principii:

- principii fundamentale ale dreptului român, care formeaza obiect de studiu pentru teoria generala a dreptului.

- principii fundamentale ale dreptului civil român, care sunt expresii concrete ale primelor principii, într-un domeniu mai limitat si care formeaza obiect de studiu pentru stiinta dreptului civil.

- principii ale uneia sau mai multor institutii de drept civil.

Principiile fundamentale ale dreptului român reprezinta idei calauzitoare (reguli de baza), care îsi gasesc aplicabilitatea în întreaga legislatie. Aceste principii sunt consacrate de legea fundamentala si alte acte normative mai importante, cum sunt Codurile.

Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt idei calauzitoare (reguli de baza), ce privesc întreaga legislatie civila, având aplicabilitate în toate institutiile dreptului civil, chiar daca nu-si manifesta prezenta cu aceeasi intensitate. Normele dreptului civil consacra urmatoarele principii cu valoare de principii fundamentale ale acestei ramuri de drept:

- principiul proprietatii;

- principiul egalitatii în fata legii civile;

- principiul îmbinarii intereselor personale cu cele generale;

- principiul ocrotirii si garantarii drepturilor subiective civile.

Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept Este unanim admis în literatura de specialitate ca pentru delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept se utilizeaza un criteriu fundamental si criterii auxiliare. Criteriul determinant îl constituie obiectul de reglementare, iar criterii secundare metoda de reglementare, caracterul normelor juridice, calitatea subiectelor, specificul sanctiunilor si principiile proprii.

TEORIA LEGII CIVILE

1. Izvoarele dreptului civil român Prin notiunea de izvor de drept civil urmeaza sa întelegem normele juridice grupate în diferite acte normative – legi, hotarâri – care se ocupa de reglementarea raporturilor juridice civile.

Actele normative – izvoare ale dreptului civil.

a) Legile. Notiunea de lege are o acceptie generala. Prin urmare, în sens larg notiunea de lege are menirea sa acopere toate actele normative a caror respectare este asigurata prin forta coercitiva a statului, iar, în sens restrâns, notiunea de lege desemneaza numai actele normative emise de puterea legislativa a tarii: Camera deputatilor si Senatul.

1) Constitutia.

2) Codul civil român.

3) Codul familiei.

4) Legile ordinare.

- Legea fondului funciar, nr. 18/1991, republicata; (M. Of. nr. 1/1998);

b) Decretele – Legi.

c) Decretele.

d) Hotarârile si Ordonantele Guvernului României

1. Hotarârile Guvernului. Hotarârile se emit pe baza si în vederea executarii legilor.

2 Ordonantele Guvernului României

Ordonanta este expresia unei competente legislative delegate.

e) Acte normative emise de conducatorii organelor centrale ale administratiei de stat si acte normative adoptate de organele administratiei publice locale

f) Reglementarile internationale. Aceste reglementari ca: acorduri, conventii, pacte, tratate, sunt izvoare de drept civil în masura în care privesc raporturi juridice din sfera dreptului civil, sub conditia ratificarii lor de catre Parlamentul României.

2. Aplicarea legii civile .Actele normative care constituie izvoare ale dreptului civil actioneaza simultan sub trei aspecte: 1) un anumit interval de timp (întrucât legea civila nu este eterna), ceea ce se cheama „aplicarea legii civile în timp”; 2) pe un anumit teritoriu (exista atâtea legi civile nationale câte state suverane coexista), ceea ce se cheama „aplicarea legii civile în spatiu” si 3) cu privire la anumiti destinatari (întrucât nu exista o singura lege, care sa se aplice tuturor subiectelor de drept), ceea ce se numeste „aplicarea legii civile asupra persoanelor”.

2.2. Intrarea si iesirea din vigoare a legii civile

Actiunea legii civile, ca a oricaror legi, de altfel, ridica problema de a se sti care este momentul de început si de sfârsit al acestei actiuni, respectiv problema intrarii în vigoare si a iesirii din vigoare. Legea civila intra în vigoare pe data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I (întrucât aici este adusa la cunostinta publica), iar exceptia la data prevazuta în cuprinsul ei, daca legea stabileste o anumita data de intrare în vigoare.

Punctul terminus al actiunii unei legi este cel al iesirii din vigoare. Procedeul tehnico-juridic de iesire din vigoare a unei legi este abrogarea.

Abrogarea unei legi poate fi expresa sau implicita.

2.3. Aplicarea legii civile în timp. Principii si exceptii

Pentru dreptul civil, doua sunt principiile care guverneaza aplicarea legii civile în timp si anume: a) principiul neretroactivitatii legii civile noi si b) principiul aplicarii imediate a legii civile noi.

Principiul neretroactivitatii legii civile noi este acea regula de drept, potrivit careia, o lege civila se aplica numai situatiilor care se ivesc în practica dupa intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil si Constitutia României în art. 15 alin2.

Principiul aplicarii imediate a legii civile noi este regula de drept, potrivit careia, de îndata ce a fost adoptata, legea civila noua se aplica tuturor situatiilor aparute dupa intrarea ei în vigoare;

Exceptiile de la cele doua principii ale aplicarii legii civile în timp sunt:

- retroactivitatea legii civile noi care înseamna aplicarea legii civile noi la situatii juridice anterioare intrarii ei în vigoare. În legatura cu aceasta „exceptie de la principiul neretroactivitatii legii civile” se pot formula doua observatii:

1. dispozitia constitutionala (art.15 alin.2) nu permite nici o exceptie de la acest principiu;

2. principiul neretroactivitatii vizeaza normele juridice cuprinse în noua lege destinata a reglementa situatii juridice. El nu vizeaza probleme de interpretare.

- Ultraactivitatea (supravietuirea) legii civile vechi. Reprezinta exceptia de la principiul aplicarii imediate a legii noi si consta într-o limitare, vremelnica, a aplicarii legii vechi, iar aceasta lege urmând sa se aplice, cu titlu tranzitoriu, situatiilor juridice în curs la momentul intrarii în vigoare a noii legi, aplicarea acestei legi fiind amânata pâna la consumarea respectivelor situatii juridice.

2.4. Aplicarea legii civile în spatiu. Principii si exceptii