Drept Comunitar

Capitolul 1 – Introducere în studiul dreptului comunitar

1.1. Definitia si obiectul dreptului comunitar

Notiunea dreptului comunitar implica cunoasterea determinarilor, evolutiilor si trasaturilor caracteristice ale noilor reglementari juridice care au fundamentat Uniunea Europeana. Dreptul comunitar reprezinta ansamblul normelor juridice cuprinse în tratatele de instituire sau în actele adoptate de institutiile comunitare prin care sunt reglementate structurile, rolul si functiile institutiilor Uniunii Europene si raporturile acestora cu institutiile nationale. Dreptul comunitar se aplica în cadrul comunitatilor europene ca un drept intern al acestora, dar nu si relatiilor cu un pronuntat caracter intern al statelor (statuare facuta de Curtea de Justitie).

Dreptul comunitar reglementeaza raporturile juridice din cadrul Comunitatilor Europene si dintre acestea si statele membre, în baza competentele institutiilor europene, precum si a raporturilor juridice dintre aceste institutii si organismele statelor membre.

Dreptul comunitar este alcatuit din doua categorii de norme juridice:

- cele cuprinse în tratatele constitutive, care au valoare constitutionala si

- cele cuprinse în acte juridice emise de institutii comunitare – care constituie legislatia comunitara ordinara.

Metoda comunitara are la baza permanentul dialog dintre interesele nationale si interesele comune, respectând diversitatea nationala, dar în acelasi timp afirmând si propria identitate a Uniunii. Ea a aparut cu scopul de a depasi antagonisme seculare, pentru a sterge aerele de superioritate si pentru a aboli recursul la forta ce marca relatiile dintre state. Aceasta metoda va permite realizarea unei Europe democratice, atasata valorilor libertatii, generata de nevoia popoarelor de astazi de a construi un nou continent în care sa nu mai existe antagonismul Est/Vest .

1.2. Principiile dreptului comunitar

În literatura de specialitate, notiunile de principii generale de drept si dreptul jurisprudential se suprapun în ceea ce priveste continutul, chiar daca au denumiri diferite. În acest sens, unii autori recunosc dreptul jurisprudential al Curtii de Justitie ca sursa a dreptului comunitar , chiar daca accepta ca, de regula, jurisprudenta nu trebuie considerata ca un veritabil izvor de drept; în vreme ce alti autori considera ca aplicarea principiilor generale este o problema ce revine practicii Curtii de Justitie .

Perfectionarea Comunitatilor Europene a fost cautata, printre altele, si pe calea desprinderii din tratate a unor principii generale. În acest sens, Curtea a desprins o serie de principii generale de drept (dreptul de aparare, principiul bunei credinte, buna administrare a justitiei, îmbogatirea fara justa cauza etc).

Cât priveste clasificarea principiilor s-au conturat mai multe opinii. Astfel s-a considerat ca principiile pot fi clasificate în:

- principii rezultate din natura Comunitatilor,

- principii de drept international si

- principii deduse din dreptul statelor membre.

În opinia lui J. Boulouis principiile se clasifica în:

- principii referitoare la repartitia competentelor, la echilibru institutional, la alegerea bazei legale,

- principii generale ale dreptului din care fac parte principiile inerente ale oricarui sistem juridic organizat,

- principii generale comune sistemelor nationale de drept ale statelor membre (acestea reprezinta categoria cea mai substantiala de principii generale care se sprijina pe dreptul statelor membre),

- principiile deduse din natura Comunitatilor.

Într-o alta opinie, s-a considerat ca principiile dreptului comunitar se refera, pe de o parte, la raporturile dintre institutiile U.E., iar, pe de alta parte, la raporturile dintre aceste institutii si organismele statelor membre .

Principiul reprezentarii intereselor potrivit structurii mecanismelor comunitare sau mai pe scurt principiul echilibrului institutional este similar principiului separatiei puterilor de la nivel national; Tratatele institutive au facut o repartizare a raspunderilor pentru fiecare institutie europeana, în acest sens Consiliul este organismul care se implica în functionarea Uniunii, Comisia urmareste si promoveaza interesul general, Parlamentul European îndeplineste functia legislativa, iar Curtea de Justitie exercita puterea judecatoreasca.

Principiul echilibrului în exercitarea competentei institutiilor europene, adica principiul competentelor de atribuire pe scurt, este un principiu fundamental al „structurilor europene”, reglementarile comunitare stipuleaza competentele fiecarei institutii, urmarindu-se ca în procesul exercitarii lor sa nu fie afectate atributiile altor institutii.

Principiul autonomiei este cel care da posibilitatea institutiilor Uniunii sa se organizeze în mod liber, ceea ce înseamna ca acestea pot sa-si elaboreze propriile norme privind statutul functionarilor, având, de asemenea, posibilitatea sa-i si desemneze (autonomia institutiilor comunitare nu presupune personalitate juridica, aceasta fiind recunoscuta doar comunitatilor).

Principiul democratiei reprezentative – se afla în mod firesc la temelia oricarei structuri democratice , astfel se explica stipularea expresa a democratiei reprezentative în toate actele constitutive ale Comunitatilor Europene si ale Uniunii Europene.

Principiul respectarii drepturilor omului – se refera la obligatia de a respecta drepturile omului de catre toate autoritatile publice; toti resortisantii statelor membre ale Uniunii Europene sunt tratati cu respect, având acces egal în institutiile comunitare si la formele de cooperare instituite.

Principiul justitiei sociale este un principiu esential regasit în toate actele institutive, întrucât unul din obiectivele Comunitatii l-a constituit realizarea justitiei sociale.

Principiul diversitatii culturale a fost instituit pornind de la realitatile Continentului, caracterizat printr-o multitudine de traditii artistice si culturale, în acest context fiind necesar ca printre masurile comunitare sa fie incluse si dezvoltarea culturii.

Principiul loialitatii presupune obligatia statelor membre de a lua masuri, legislative, economice si de alta natura pentru a asigura îndeplinirea obligatiilor comunitare si conlucrarea cu buna-credinta a institutiilor comunitare.

Principiul cooperarii presupune cooperarea pe multiple planuri între Uniunea Europeana si statele membre.