Drept Comunitar

§ 1. Preliminarii. Cooperarea postbelică a statelor din Europa de Vest. Consiliul Europei

Există o lungă istorie a proiectele de organizare paşnică a continentului nostru. Ele au apărut încă de la sfârşitul Evului Mediu, dar au fost primite cu indiferenţă de oamenii politici.

După al doilea război mondial, percepţia asupra integrării europene se schimbă. Ideile unioniste găsesc un teren mai prielnic, din cauza condiţiilor particulare în care se găsea bătrânul continent în acele momente:

- obiectivul comun al europenilor era pacea, iar aceasta era nesigură;

- ameninţarea sovietică (unul din făuritorii CE avea să declare că adevăratul părinte al Europei este Stalin, prin politica sa agresivă);

- dezastrul economic general, de unde o nevoie presantă de reconstrucţie;

- un alt factor l-a constituit sprijinul american; de altfel, după război, americanii au susţinut constant proiectele de integrare europeană. Pe de altă parte, planul Marshall i-a învăţat pe europeni lecţia cooperării.

- Începutul este însă anevoios, pentru că imediat după încetarea războiului statele au încercat să găsească, aşa cum erau obişnuite, soluţii individuale, egoiste. Un exemplu de pe planul economic: statele au impus taxe vamale mari şi cote la import şi export, care îi protejează producătorii naţionali, dar înăbuşă comerţul internaţional şi favorizează în cele din urmă ineficienţa.

Acţiunea intelectualilor

Spre deosebire de conducătorii politici, elita intelectuală europeană susţine energic o altă abordare. Un moment de referinţă îl constituie discursul lui Winston Churchill, ţinut la Universitatea din Zürich, în 19 septembrie 1946, care are un imens ecou în epocă. După ce descrie tragedia continentului european, marele politician propune un remediu care ar face Europa la fel de liberă şi fericită cum este Elveţia. Acest „remediu suveran constă în a recrea Familia Europeană, a clădi un fel de Statele Unite ale Europei”, primul pas practic spre acest ţel constând în crearea unui Consiliu al Europei.

Militanţii federalişti pornesc o vie campanie, iar prima acţiune de amploare este pregătirea Congresului Europei de la Haga din 7-11 mai 1948. La congresul prezidat de Churchill participă circa 800 de delegaţi din 19 ţări europene, oameni politici, de cultură, observatori din Statele Unite, din Commonwealth, precum şi 250 de jurnalişti.

Congresul dezbate problemele viitorului continentului nostru. Viziunile asupra

construcţiei europene diferă, iar discuţiile sunt foarte aprinse. Polemica se poartă între federalişti, mai ales francezi, belgieni şi italieni, şi conservatorii adepţi ai cooperării interguvernamentale clasice (britanici, irlandezi şi scandinavi). În final, ca o sinteză a rezoluţiilor adoptate de secţiunile Congresului, scriitorul elveţian Denis de Rougemont dă citire Mesajului către Europeni.

Acţiunea statelor

Statele europene ies cu greu din inerţie. Totuşi, situaţia internaţională încordată (în februarie 1948 comuniştii preiau puterea la Praga, iar la 25 iunie 1948 se deschide podul aerian spre Berlinul blocat de ruşi), îi determină pe europenii din Vest să creeze Consiliul Europei. În paralel, acţiunea statelor se poartă şi în domeniul economic şi militar.

Astfel, cooperarea europeană postbelică se dezvoltă treptat pe trei planuri:

a) economic, prin desfăşurarea planului Marshall şi crearea Organizaţiei Europene de Cooperare Economică (OECE);

b) diplomatic şi militar, prin Pactul de la Bruxelles şi NATO;

c) politic şi parlamentar, prin Consiliul Europei. În 1994, s-a înfiinţat şi OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), izvorâtă din Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Consiliul Europei

Consiliul Europei a fost înfiinţat prin Tratatul din 5 mai 1949, semnat la Londra de zece state: Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda şi Suedia. Astăzi numără 47 de membri. Această organizaţie nu aparţine ordinii juridice comunitare, dar insistăm asupra ei din cauza deselor şi gravelor confuzii cu instituţiile din Uniunea Europeană, cum sunt Consiliul Uniunii Europene ş