Drept Constituțional

INSTITUŢIILE POLITICE, RAPORTURILE ŞI NORMELE DE DREPT CONSTITUŢIONAL

1. Societate, stat, drept, politică şi morală

Studierea, dar mai ales înţelegerea, structurilor şi instituţiilor constituţionale implică anumite clarificări şi delimitări ale categoriilor şi termenilor cu care se operează. De aceea, câteva explicaţii privind societatea, statul, dreptul, politica şi morala se impun. Nu rareori, sensurile lor ştiinţifice se identifică din contextul în care sunt întrebuinţate, dar plasticitatea limbajului românesc poate uneori deruta.1

Termenul societate, despre care vom vorbi deseori, are multiple sensuri şi întrebuinţări. în mod deosebit ne interesează categoria societate umană în sensul ce i se dă în dicţionare de ansamblu unitar, complex sistematic, de relaţii între oameni, istoriceşte determinate, condiţie şi rezultat al activităţii acestora de creare a bunurilor materiale şi valorilor spirituale necesare traiului lor individual şi colectiv. Societatea umană nu este o sumă aritmetică, ci un complex de oameni, grupuri, clase, stări, realităţi (economice, politice).

Societatea umană se deosebeşte de societatea animală nu numai prin calităţile fiinţei umane (raţiune şi conştiinţă), ci şi prin caracterul său organizat rezultat din exigenţele existenţei şi dezvoltării, din dorinţa de perfecţiune. Societatea umană determină sensurile şi scopurile celorlalte categorii, numite deseori, generos dar şi înşelător, bine comun sau fericire.

Ce este interesant de reţinut este faptul că o societate umană poate să existe, să se dezvolte şi să se impună numai în structuri organizate, iar structura care s-a impus, a rezistat şi rezistă, fiind practic de neabandonat este statul.

Cel mai des se afirmă, şi nu fără temei, că statul este cea mai importantă instituţie sau chiar instituţie politică.

Cuvântul stat are două accepţiuni. într-o accepţiune, prin stat este înţeleasă suma a trei elemente şi anume: teritoriul, populaţia (naţiunea) şi

1 Muram, Ioan; Tănăsescu. Elena Simina: Drept constituţional şi instituţii politice, voi. I, ediţia a Xl-a, Ed. AII Beck, Bucureştii, 2003, p. 1.

suveranitatea (în sensul puterii organizate statal, de fapt statul în accepţiunea strict juridică).2

în această accepţiune, statul este sinonim cu ţara, el incluzând civilizaţia, într-o a doua accepţiune, o accepţiune restrânsă, prin stat se înţelege forma organizată a puterii poporului, mai exact mecanismul sau aparatul statal. Aceasta este o accepţiune strict juridică.

Statul este un concept şi o realitate. Statul este o construcţie pe care toţi, sau cei mai mulţi, deseori o ignoră sau o detestă, dar pe care toţi o invocă şi o solicită când viaţa, libertatea sau averea lor sunt puse în pericol.

Strict juridic (sau într-un sens restrâns) statul este un ansamblu sistematizat de organe de stat (autorităţi), el cuprinde parlamente, guverne şi alte autorităţi executive, organe judecătoreşti, armată, poliţie şi închisori. In aceste organe de stat (autorităţile publice) lucrează demnitari, funcţionari publici şi agenţi publici.

Statul are o serie de funcţii ce sunt de regulă examinate sub mai multe ipostaze. Astfel pot fi identificate: funcţia legislativă, funcţia executivă, funcţia jurisdicţională; funcţii interne şi funcţii externe; funcţii economice, funcţii culturale, funcţii sociale, funcţii represive etc.

Statul şi dreptul sunt strâns legate, se sprijină şi se condiţionează reciproc. Statul creează dreptul şi, paradoxal, dreptul delimitează configuraţia şi acţiunile statului. Creând dreptul, statul impune reguli de conduită, norme obligatorii pentru toţi. Prin drept statul îşi exprimă puterea de comandă, formulând exigenţe economice, umane, politice.

Ca şi statul, categoria drept cunoaşte două accepţiuni: dreptul obiectiv şi dreptul subiectiv. Prin dreptul obiectiv înţelegem totalitatea normelor juridice. Cât priveşte dreptul subiectiv, el este puterea garantată de lege voinţei unei persoane, în temeiul căreia aceasta este în măsură, în vederea valorificării unui interes personal direct, să desfăşoare o conduită determinată sau să ceară unui terţ îndeplinirea unei acţiuni sau abţinerea de la o anumită activitate.

Dreptul obiectiv, deci normele juridice, cunoaşte însă o tradiţională clasificare în drept public şi drept privat.

Dreptul public cuprinde normele juridice care privesc statul, colectivităţile publice şi raporturile lor cu persoanele particulare atunci când aceste raporturi privesc prerogativele subiectelor de drept public.

Dreptul privat cuprinde normele juridice aplicabile persoanelor particulare, fizice sau juridice (morale) şi raporturilor dintre ele. în dreptul privat cuprindem dreptul civil, dreptul comercial etc.

7 Deşi cel mai frecvent în limbaj, termenul politică este cel mai greu de definit. Termenul politică are multiple sensuri, definite prin dicţionare. în sensul ce ne interesează, politica este o formă de activitate socială care se extinde

" Muram, Ioan: Drept constituţional şi instituţii politice. Ediţia a Vi-a, revăzută şi adăugită, voi. I, Ed. Actami, Bucureşti. 1995, p. 7.

asupra sferei relaţiilor dintre clase, naţiuni şi alte grupuri sociale, ca şi a acelora dintre indivizi şi acestea, în lupta pentru putere.

Interesant de reţinut pentru noi este că politica este determinată în conţinutul său de starea socială a unei ţări. De aceea există politici şi politici. Statul şi dreptul sunt greu de explicat cât priveşte conţinutul şi forma lor în afara politicii.1

Morala este în general definită ca o formă a conştiinţei sociale, care reflectă şi fixează în principii şi reguli cerinţele de comportare privind raporturile dintre indivizi şi dintre individ şi colectivitate (familie, societate, naţiune, popor, alte categorii sociale). într-un cuvânt, morala implică norme şi exigenţe valorice. Corelaţiile dintre societate, stat, drept, politică şi morală sunt dense în conţinut, puternice. Morala se cristalizează în societatea umană şi exprimă exigenţele şi valorile acesteia. Ea stă şi trebuie să stea la baza statului şi dreptului, la baza guvernării. Ea trebuie să stea şi la baza politicii. Politica, ea însăşi, trebuie să fie morală.

Regulile şi exigenţele morale sunt mult mai apropiate de dreptul natural şi de cutumă, ele exprimă deziderate ancestrale şi permanente ale omenirii.

Regulile morale, deşi de obicei nu se aduc la îndeplinire, în caz de nevoie prin forţa coercitivă a statului, trebuie sprijinite juridic în realizarea lor atunci când apără viaţa, libertatea şi fericirea oamenilor.

2. Noţiunea de drept constituţional şi cea de instituţii politice

Disciplina de studiu drept constituţional şi instituţii politice îşi propune să analizeze ramura dreptului unitar român alcătuită din normele juridice cu forţă juridică supremă prin care sunt reglementate relaţiile sociale fundamentale ce apar în strânsă legătură cu fenomenul puterii de stat, precum şi acţiunea acestor norme în viaţa instituţiilor şi autorităţilor publice. Vom explica deci noţiunile cu care operează disciplina de studiu şi vom preciza specificul câtorva din categoriile juridice generale (normă juridică, raport juridic, izvor de drept) care se aplică în materia dreptului constituţional.

Dreptul românesc se prezintă ca un ansamblu sistematizat de norme juridice, cuprinzând mai multe ramuri de drept, precum dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul penal etc.