Drept internațional public - curs 9

Statutul persoanei fizice în dreptul international

In doctrina de specialitate, una dintre problemele controversate se refera la faptul daca persoana fizica este sau nu subiect de drept intemational.

Unii autori in argumentarea tezei ca persoana fizica este subiect de drept international pornesc de la ideea câ persoana fizica este recunoscuta ca subiect al raspunderii penale. Asa, de exemplu, pentru fap-te considerate infractiuni în conventii intemationale cum ar fi pirateria, traficul de stupefiante, genocidul, cât si pentru crime de razboi, crime împotriva umanitatii si pacii, care au caracter international.Trebuie sa precizam ca, în ceea ce priveste râspunderea penala, pentru infractiuni prevazute in conventii internationa-le, persoanele fizice, care comit asemenea infractiuni, sunt pedepsite în temeiul legilor interne, pe care sta tele le adopta potrivit obligatiilor asumate prin conventii .

Cu privire la crimele de razboi contra umanitatii si pacii, raspunderea penala a persoanelor fizice este o consecinta a raspunderii statelor, ca atare, persoanele fizice râspunzând în calitate de organe ale sta-tului. In asemenea situatii judecata se face în instantele intemationale.

Alti autori sustin ca din punctul de vedere al dreptului international, persoana fizica nu poate fi

comparata cu statul si deci nu poate fi considerata subiect al dreptului international.In argumentarea aces-tei teze se are în vedere faptul ca dreptul international, prin însâsi esenta sa consemnatâ, interstatala, exclu de posibilitatea existentei unor raporturi directe intre persoanele fizice si normele sale.

In adevar, persoana fizicâ este supusa jurisdictiei statului a carui cetatean este si deci ea nu poate aparea in relatiile internationale directe,decât prin intermediul acestuia. Imprejurarea ca persoanele fizice raspund pentru faptele ce constituie infractiuni internationale, nu înseamna si recunoasterea lor ca subiecte ale dreptului international. Autorii sunt pedepsiti în baza legislatiei penale inteme adoptata de state în apli-carea obligatiilor asumate prin conventii si, deci, în asemenea situatii autorii (persoane fizice) sunt subiec-te ale dreptului intern.

Fara îndoiala, din punctul de vedere al dreptului international, persoana fizica nu poate fi compara-ta cu statul si nici cu organizatiile internationale, dar evolutiile ce vor urma cu privire la drepturile omului, releva, în anumite circumstante, tendinte de natura a aduce dezvoltari în acest domeniu, care nu pot fi ig-norate.

Succesiunea statelor în dreptul international

Comunitatea internationala este formata din state si alte subiecte de drept international care pot su-feri modificari în sfera exercitarii suveranitatii lor.Astfel, statele se pot diviza în 2 sau mai multe state sau pot fuziona într-unul. Pentru statul nou apare necesitatea de a-si determina pozitia ca entitate suveranâ, in-dependenta si în baza dreptului international trebuie sâ-si determine pozitia fatâ de drepturile si obligatiile internationale preexistente.

Notiunea de succesiune a statului. Definirea succesiunii ca institutie a dreptului international a facut obiectul unor controverse în doctrina Unii autori sustin ca termenul de succesiune din dreptul intern ar fi inadecvat în dreptul international un de transmiterea de drepturi si obligatii de la un stat la altul nu se poa-te face automat, ci numai pe baza liberului consimtâmânt.

Alti autori, membri ai Comisiei de drept international, care sî-au început lucrarile în aceasta pro-blema în 1962, au considerat termenul de succesiune ca „ adecvat", „folosit corect in dreptul internatio-nal” arâtând ca „nu este singurul caz când dreptul international public utilizeazâ o expresie care-si are originea in dreptul privat”.

In dreptul international, succesiunea implica substituirea unui stat de catre altul în limitele unui teritoriu determinat si cu privire la populatia respectiva. In cazul substituirii unui stat (predece-sor) de câtre un altul (succesor) cu privirela un teritoriu determinat si la populatia de pe acest teritoriu, continuitatea raporturilor de drept international existente anterior este întreruptâ si pusâ în discutie. In aceste conditii apare, ca o consecintâ directâ a substituirii, problema transmiterii drepturilor si obligatiilor internationale. Problema transmiterii drepturilor si obligatii-lor se rezolva însâ nu intemeiul legii, ca în dreptul intern, ci de câtre statul succesor al suveranitâtii sale, care are dreptul sâ decidâ, în mod liber, în ce masura va mentine raporturile juridice ale predecesorului. Suveranitatea statului succesor se manifesta astfel prin dreptul sau de a respinge raporturile juridice, drepturile si obligatiile internationale anterioare incompatibile cu politica sa intema si externa, cu interesele sale fundamentale. In acest fel, succesiunea reprezinta un domeniu de exercitare a suveranitâtii nationale. Conventiile din 1978 si 1983 de la Viena re-

flecta aceasta caracteristica a succesiunii Astfel, potrivit Conventiei din 1978, suc-cesiunea noilor state se exercita pe baza liberului consimtâmânt al acestora cu pri vire la preluarea (sau respingerea) tratatelor pre-existente în conditiile respectarii suveranitâtii fiecarui stat asupra bogatiilor naturale ale teritoriului sau (art.13) Principii asemanatoare sunt cuprinse si în Conventia din 1983.

In concluzie, putem defini succesiunea statelor în dreptul international ca fiind substituirea unui stat (predecesor) de catre altul (succesor) cu privire la un teritoriu determinat, având ca rezultat exercitarea de câtre statul succesor a dreptului de a decide, în mod liber, asupra drepturilor si obli-gatiilor internationale preexistente, in temeiul suveranitatii sale si al dreptului poporului de a-si hotarî singur soarta.