Drept Penal General

Titlul I

Aspecte generale

CAPITOLUL I

Aspecte introductive

Sectiunea I

DREPTUL PENAL CA RAMURĂ DE DREPT

§1. Notiunea dreptului penal

Termenul drept penal este folosit pentru a denumi ramura de drept, ca sistem al normelor juridice

penale care reglementează relatiile de apărare socială; dar acelasi termen drept penal se foloseste si pentru a

denumi stiinta dreptului penal ca ansamblu de idei, teorii, conceptii, cu privire la dreptul penal.

In literatura juridică de specialitate străină, dreptul penal mai este denumit si drept criminal, denumire

ce derivă de la cuvântul latin crimen - crimă, adică fapta infractională interzisă. Denumirea „drept penal",

derivă de la cuvântul latin poena = pedeapsă, deci de la sanctiunea aplicabilă pentru fapta interzisă.

In definirea dreptului penal trebuie retinute trăsăturile specifice ale acestei ramuri de drept cu privire

la obiect, metoda specifică de reglementare, scopul acesteia ca si modul specific de realizare a

acestui scop.

Având în vedere elementele de mai sus, apreciem că dreptul penal se poate defini ca: „sistemul

normelor juridice care reglementează relatiile de apărare socială prin interzicerea ca infractiuni, sub

sanctiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării

acestor valori, fie prin prevenirea infractiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le săvârsesc "

Ca ramură de drept, dreptul penal nu reprezintă doar o sumă de norme juridice, ci un ansamblu de

norme juridice structurat în sistem, după criterii stiintifice în jurul unor norme cu caracter de principiu si pe

institutiile fundamentale ale dreptului penal - infractiunea, sanctiunile de drept penal si răspunderea

penală.

Fiind o ramură distinctă a dreptului, dreptul penal are un obiect propriu de reglementare si anume o

categorie aparte de relatii sociale, relatii create în jurul si datorită valorilor sociale de a căror apărare

depinde existenta si dezvoltarea societătii.

§ 2. Obiectul dreptului penal

Relatiile de apărare socială-obiect al dreptului penal. Obiectul dreptului penal îl constituie

relatiile de apărare socială, relatii ce se nasc între membrii societătii pentru respectarea de către acestia a

unor valori cum sunt persoana cu drepturile si libertătile sale, linistea si ordinea publică, însăsi societatea

în întregul ei.

Respectarea acestor îndatoriri ce privesc conduita socială a membrilor societătii asigură normala

desfăsurare a vietii sociale.

După aparitia statului si a dreptului, relatiile de apărare socială constituie obiect de reglementare

pentru dreptul penal care prin normele sale arată faptele periculoase pentru valorile sociale - infractiunile -

si sanctiunile penale aplicabile persoanelor care săvârsesc astfel de fapte.

Relatiile de represiune penală - obiect al dreptului penal. Dacă toti autorii de drept penal sunt

de acord că relatiile de apărare socială formează obiectul dreptului penal, părerile diferă cu privire la

întinderea acestor relatii de apărare socială.

Într-o opinie, se sustine că obiectul dreptului penal îl constituie relatiile sociale de represiune penală,

relatii ce se stabilesc după săvârsirea infractiunii, între stat si infractor, prin care statul are dreptul si

obligatia să tragă la răspundere penală pe infractor, iar infractorul are obligatia să suporte pedeapsa.

Acestei opinii i se reprosează că restrânge sfera dreptului penal, că pune la îndoială caracterul său

autonom normativ, că reduce obiectul dreptului penal doar la relatiile de conflict, de represiune penală,

relatii ce se nasc cu ocazia săvârsirii de infractiuni si nu tine seama de rolul preventiv al dreptului penal, că

realizarea normelor penale are loc prin respectarea de către marea majoritate a

destinatarilor a obligatiilor instituite prin acestea.

Mai mult, desi se sustine caracterul normativ al dreptului penal, prin acceptarea acestei opinii se

sprijină teza caracterului pur sanctionator al dreptului penal, caracterul complimentar, subsidiar al acestuia

în cadrul sistemului de drept - teză respinsă în doctrina penală încă de la aparitia ei...

Relatiile de apărare socială - represive si de conformare - obiect al dreptului penal. O a doua

opinie care capătă tot mai multi adepti si la care ne raliem, consideră că obiectul dreptului penal cuprinde

relatiile de apărare socială, relatii care se nasc nu din momentul săvârsirii faptei interzise, ci din momentul

intrării în vigoare a legii penale.

Argumente în sprijinul acestei opinii se regăsesc în faptul că dreptul penal se realizează în marea

majoritate a cazurilor prin respectarea de bună voie a normelor sale, destinatarii legii penale îsi

conformează conduita exigentelor normelor penale în cadrul unor relatii sociale reglementate si nu în afara

acestora.

Lărgind astfel sfera relatiilor de apărare socială, ca obiect al dreptului penal se conferă acestuia rol

preponderent preventiv în apărarea valorilor sociale esentiale ale societătii.

Atunci când a fost nesocotită obligatia instituită prin norma penală - relatia socială care până în acel

moment a fost de conformare se transformă în relatie de conflict si pentru restabilirea ordinii de drept

încălcată, făptuitorul este obligat să suporte sanctiunea prevăzută de norma penală nesocotită.

Asadar în cea de a doua opinie, obiectul dreptului penal are o sferă mai întinsă cuprinzând nu numai

relatiile de conflict ci si cele de cooperare, de conformare, stabilite prin normele penale.

§ 3. Caracterele dreptului penal

Desi nu există unanimitate, în literatura juridică de specialitate sunt admise ca trăsături caracteristice

ale dreptului penal: autonomia, unitatea si caracterul de drept public.

Caracterul autonom al dreptului penal. Autonomia unei ramuri de drept se justifică printr-un

obiect propriu de reglementare si a celorlalte criterii complementare. în cazul dreptului penal obiectul de

reglementare îl formează relatiile de apărare socială specifice acestei ramuri de drept.

Caracterul autonom al dreptului penal este constant evidentiat în literatura juridică de specialitate si

pentru a sublinia netemeinicia tezei caracterului pur sanctionator al dreptului penal, sustinut în literatura

juridică mai veche, potrivit cu care dreptul penal nu ar reglementa relatii sociale proprii ci doar relatii de

sanctionare, ar avea, cu alte cuvinte un caracter subsidiar, auxiliar, complementar altor ramuri de drept.

Potrivit acestei conceptii relatiile sociale ar fi reglementate de alte ramuri de drept si dreptul penal ar

trimite un plus de sanctiune atunci când sanctiunea din norma extrapenală încălcată nu ar fi îndestulătoare

pentru restabilirea ordinii de drept încălcate.

Caracterul autonom al dreptului penal se reflectă, în relatiile proprii de reglementare, relatiile de

apărare socială, relatii ce nu fac obiectul altei reglementări.

Caracterul autonom al dreptului penal se poate demonstra si în cadrul opiniei - că viata socială ar fi

reglementată mai întâi de celelalte ramuri de drept, iar dreptul penal ar interveni doar pentru sanctionarea

faptelor periculoase din acele domenii reglementate - arătând că există domenii ale vietii sociale unde

numai dreptul penal ocroteste interese ce nu sunt ocrotite de nici o altă ramură de drept, spre ex.: ocroteste

sentimentul de milă prin incriminarea faptei de lăsare fără ajutor a unei persoane a cărei viată, sănătate sau

integritate corporală este în primejdie si care este lipsită de putinta de a se apăra (art. 315 Cp.); si un alt ex.:

ocroteste respectul cuvenit mortilor prin incriminarea faptei de profanare de morminte, monumente sau urne

funerare ori de cadavre (art. 319 Cp.) interese ocrotite de la început prin normele dreptului si care nu au

format obiect de reglementare al altei ramuri de drept.