Drept Penal Special

Trădarea

(art. 155 C.p.)

1. Definiţie. Potrivit art. 155 C.p., trădarea constă în “fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestor, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau indepen¬denţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine, pentru desfăşurarea unei activităţii duşmănoase împotriva siguranţei statului”.

2. Obiectul juridic. Infracţiunea de trădare are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la unitatea, invizibilitatea, suveranitatea şi independenţa statului român, atribute esenţiale şi de o însemnătate atât de mare încât fără ocrotirea şi apărarea lor nu este de conceput însăşi existenţa ca stat a României. Aceste atribute esenţiale ale statului român sunt prevăzute în primul articol din Constituţia ţării, în care se arăt că “România este un stat naţional suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Infracţiunea de trădare nu are obiect material.

3. Subiect. Subiectul activ al infracţiunii este circumstanţiat, el neputând fi decât de o persoană care, în afara condiţiilor generale cerute de lege subiectul unei infracţiuni, are şi calitatea specială de cetăţean român sau de persoană fără cetăţenie care domiciliază pe teritoriul statului român.

Calitatea specială cerută de lege subiectului activ trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Pierderea calităţii de cetăţean român nu influenţează existenţa infracţiunii, iar dobândirea acestei calităţi ulterior săvârşirii faptei nu atrage răspunderea penală a făptuitorului pentru infracţiunea de trădare.

Subiect pasiv al infracţiunii este statul român.

Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate.

4. Latura obiectivă. Infracţiunea de trădare se realizează, sub aspectul elementului material, prin acţiunea făptuitorului de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină, ori cu agenţi ai acestora.

A intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora înseamnă a stabili un contact cu unul dintre aceşti factori.

Nu interesează dacă iniţiativa a aparţinut făptuitorului sau factorului străin, dacă contactul a fost stabilit de făptuitor personal sau prin intermediul altei persoane.

De asemenea, nu interesează dacă contactul stabilit a fost sau nu urmat de realizarea unei înţelegeri.

Legătura trebuie stabilită cu o putere sau o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora.

Prin putere străină trebuie să înţelegem o grupare străină constituită. Nu interesează dacă gruparea străină este sau nu recunoscută oficial.

Prin agent al unei puteri sau organizaţii străine trebuie să înţelegem persoana care acţionează pentru o putere sau o organizaţie străină.

5. Latura subiectivă. Infracţiunea de trădare se săvârşeşte cu intenţie directă.

6. Consumarea. Tentativa la infracţiunea de trădare este pedepsită de lege.

Infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul intră în legătură cu o putere sau organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora în scopul suprimării sau ştirbirii unităţii, suveranităţii sau independenţei statului.

7. Sancţiunea. Infracţiunea de trădare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.