Drept Social European

CAPITOLUL I

UNIUNEA EUROPEANĂ

1. Istoric

Primul pas facut in directia a ceea ce astazi constituie una dintre cele mai importante constructii economice, sociale si juridice ale Europei, si anume Uniunea Europeana, a fost declaratia din 9 mai1950 a lui Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe. Era cu adevarat, o initiativa istorica in favoarea unei "Europe organizate si vii", care este "indispensabila civilizatiei" si fara de care "pacea in lume nu ar putea fi salvata".

Aceasta viziune a devenit o realitate o data cu incheierea tratatului ce a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECA), semnat la 18 aprilie 1951 la Paris. Cele 6 tari fondatoare erau Franta, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda si Republica Federala Germania. Tratatul instituia crearea unei Piete comune a carbunelui si otelului, prin suprimarea drepturilor vamale si

a restrictiilor cantitative la libera circulatie a produselor, interzicerea masurilor discriminatorii si a subventiilor sau a ajutorului acordat de stat. Principiul central al acestei piete comune este libera concurenta, insa Comunitatea controleaza aprovizionarea sa periodica si fixarea preturilor la cel mai scazut nivel

Cativa ani mai tarziu, tratatele de la Roma din 25 martie 1957 au instituit Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM). Tratatul CEE isi propunea realizarea unei Piete Comune ale carei elemente principale sunt: eliminarea drepturilor vamale si a restrictiilor cantitative si instituirea unui tarif vamal comun (deci realizarea unei uniuni vamale), libera concurenta, libera circulatie a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor, elaborarea unor politici comune (prima dintre ele, prevazuta in Tratat, fiind politica agricola comuna).

Comunitatile Europene si, mai tarziu, Uniunea Europeana sunt rezultatul unui proiect politic specific, al carui continut inglobeaza astazi aproape toate aspectele vietii politice, economice, sociale din statele membre. Este un demers unic nu doar prin apropierea fara precedent pe care o realizeaza intre membrii sai, ci si prin succesul de care aceasta entitate se bucura pe scena relatiilor internationale.

Anii `60 nu pareau favorabili dezvoltarii proiectului comunitar. in 1961-1962, negocierile din cadrul "Comisiei Fouchet" au incercat o relansare a Europei politice comune, insa viziunile diferite despre "cat de supranationala" trebuie sa fie Europa supranationala au determinat esecul acestui proiect. Criza parea sa se adanceasca in 1965; problema bugetului propriu al Comunitatilor si cea a trecerii de la votul in unanimitate la decizia majoritara in Consiliul de Ministri au atins punctul culminant cand reprezentantul permanent al Frantei pe langa Piata Comuna este rechemat. Este perioada denumita a "scaunului gol", care va fi deblocata in 1966 prin adoptarea "compromisului de la Luxemburg" (se prevedea ca "problemele reprezentand interese foarte importante pentru unul sau mai multi parteneri" necesita cautarea unui acord unanim intr-un timp rezonabil; desi, in principiu, Tratatul nu se modifica, prin "compromisul de la Luxemburg" se reaseaza totusi jocul institutiilor).

Anii `70 au marcat numeroase progrese ale constructiei comunitare: acceptarea de noi membri (Irlanda, Danemarca si Marea Britanie devin membre ale Comunitatii), elaborarea Planului Werner de uniune monetara, stabilirea unui program de actiune vizand ajutor pentru regiunile nedezvoltate, participarea sporita a partenerilor sociali la deciziile economice si sociale, decizia extinderii campului de interventie comunitara, pregatirea unei politici europene in raport cu "lumea a treia", Statele Unite si tarile socialiste, inceputul cooperarii politice. in 1974, dorinta presedintelui francez Pompidou de a institutionaliza conferintele la varf a devenit realitate, prin ceea ce denumim, de atunci, Consiliul European.