Dreptul Mediului

Conferinţele mondiale în domeniul protecţiei mediului

a. Conferinţa mondială de la Stocholm:

A avut loc între 5 şi 16 iunie 1972 şi au participat 114 state, inclusiv România.

Ordinea de zi a cuprins: planificarea şi gestionarea aşezărilor umane în vederea asigurării calităţii mediului înconjurător, gestionarea resurselor naturale ale mediului, determinarea poluanţilor de importanţă internaţională, dezvoltarea şi mediul, informarea opiniei publice asupra mediului etc.

Documente adoptate au fost următoarele:

- „Declaraţia asupra mediului înconjurător”. Documentul cuprinde 26 de principii privind drepturile şi obligaţiile statelor în domeniul mediului, căile şi mijloacele de dezvoltare a cooperării internaţionale. Prin document s-au pus bazele dezvoltării dreptului internaţional al mediului.

- „Planul de acţiune privind mediul înconjurător”. Planul cuprinde 109 recomandări adresate statelor pentru protecţia mediului. Ziua de 5 iunie a fost proclamată „Ziua mondială a Mediului Înconjurător”.

b. Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro.

Scopul general a fost reprezentat de elaborarea de strategii şi măsuri care să contribuie la combaterea degradării mediului în toate ţările.

Conferinţa s-a desfăşurat în două etape:

- 3-12 iunie 1992, la care au participat miniştrii mediului şi alţi reprezentanţi ai unor organisme interguvernamentale şi neguvernamentale din 181 de state;

- 12.13 iunie 1992, intitulată „Earth Summit”, ocazie cu care au luat cuvântul 58 preşedinţi de ţări şi 50 şefi de guverne;

Documentele adoptate cu ocazia Conferinţei au fost:

- Declaraţia de principii, numită şi Carta pământului. În document sunt enumerate 27 de principii după care omenirea trebuie să se conducă atât în relaţiile interumane cât şi în relaţiile dintre om şi natură. Dintre principii fac parte: statele au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie cu natura, dreptul statelor de a-şi exploata propriile resurse, poluatorul plăteşte, obligaţia naţiunilor de adopta legi eficiente cu privire la mediu. Declaraţia de principii completează Declaraţia de la Stocholm. În cadrul acesteia dezvoltarea durabilă ocupă un rol important. De asemenea, se evidenţiază faptul că statele trebuie să coopereze pentru aplicarea principiilor din Declaraţie.

- Agenda 21. Reprezintă un program de acţiune aplicat de guverne, agenţii de dezvoltare, organizaţii ale Naţiunilor Unite şi grupuri sectoriale independente, în fiecare sector unde activitatea economică afectează mediul înconjurător.

- Convenţia privind schimbările climatice. Reprezintă un angajament ferm al ţărilor semnatare de a reduce, până în anul 2000, emisiile de bioxid de carbon la nivelul anului 1990.

- Convenţia privind diversitatea biologică. Prevede măsurile ce trebuie luate pentru protejarea ecosistemelor şi diverselor forme de viaţă.

- Declaraţia de principii privind conservarea şi exploatarea pădurilor. S-a dorit a fi o convenţie, dar a rămas doar o declaraţie de principii privind conservarea pădurilor tropicale, crunt exploatate în ultimul timp.

c) Conferinţa mondială de la Johanesburg:

A avut loc între 26 august - 4 septembrie 2002, fiind dedicată dezvoltării durabile.

Pe ordinea de zi a Conferinţei au figurat: apa şi sistemul de salubritate publică, energia, sănătatea, agricultura, managementul ecosistemelor.

Documente adoptate:

- „Declaraţia de la Johanesburg”. Cuprinde angajamentul statelor de a promova şi consolida principiile dezvoltării durabile. Se reafirmă sprijinul ce trebuie acordat ţărilor mai puţin dezvoltate.

- „Planul de implementare a sarcinilor socio-economice şi de mediu”.

Conferinţa nu s-a ridicat la nivelul celorlalte două , de la Stocholm şi Rio de Janeiro.

Obiectul dreptului mediului

Îl constituie o categorie distinctă de relaţii sociale care iau naştere în procesul de conservare, ameliorare şi protecţie a mediului înconjurător.

Obiectul este cuprins în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi într-o serie de reglementări speciale care privesc protecţia diferitelor componente ale mediului.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea mediului.

Ca ramură de drept distinctă, dreptul mediului are ca obiect:

- raporturile juridice referitoare la utilizarea resurselor naturale;

- raporturile juridice referitoare la protecţia, conservarea şi ameliorarea componentelor mediului şi a mediului înconjurător în general;

Metoda de reglementare

În general, metoda de reglementare constă în poziţia sau atitudinea statului în reglementarea diferitelor categorii de relaţii sociale de către normele de drept.

Având în vedere că mediul înconjurător reprezintă o problemă de interes naţional, statul intervine în mod direct în activitatea de reglementare, conferind un caracter de autoritate, imperativ reglementării juridice a raporturilor sociale din acest domeniu.

Ceea ce este specific, din punct de vedere al analizei ştiinţifice, pentru dreptul mediului, este metoda sistematică de analiză, având în vedere complexitatea elementelor componente ale mediului şi a relaţiilor dintre acestea.

Este evidentă şi interdisciplinaritatea dreptului mediului, având în vedere că pentru evitarea transferării poluării dintr-un mediu în altul este necesară adoptarea unor măsuri integrate, corelate şi coordonate.

De asemenea, dinamica şi evoluţia factorilor de mediu impun o flexibilitate deosebită a reglementărilor şi politicilor de mediu.

Definiţia dreptului mediului

Dreptul mediului reprezintă ansamblul complex al normelor juridice care reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni în legătură cu atitudinea lor faţă de mediu, în procesul folosirii în scopuri economice, sociale şi culturale a componentelor mediului, precum şi în procesul de protecţie, conservare şi ameliorare durabilă a acestuia.

Semnificaţia termenilor fundamentali este următoarea:

- folosire: utilizarea resurselor naturale şi a componentelor mediului;

- conservarea: menţinerea şi reproducerea factorilor naturali de mediu prin măsuri specifice de ocrotire şi conservare;

- ameliorarea: condiţii de viaţă tot mai bune prin dezvoltarea valorilor naturale, ameliorarea factorilor de mediu;

- protecţia: prevenirea şi combaterea poluării, refacerea elementelor afectate sau deteriorate, utilizarea raţională a resurselor;

Dreptul mediului apare sub trei ipostaze principale:

1. dreptul naţional al mediului, format din totalitatea reglementărilor juridice interne ale statelor, vizând protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului;

2. dreptul comunitar al mediului, format din regulamentele, directivele, recomandările şi alte documente privind mediul, adoptate în cadrul Uniunii Europene;

3. dreptul internaţional al mediului, constituit din tratate, cutume şi alte izvoare specifice de drept internaţional public, referitoare la această materie.

Caracterul normelor juridice

Întrucât respectarea normelor juridice de drept al mediului prezintă o importanţă deosebită, normele acestei ramuri de drept sunt în mare parte norme imperative (onerative sau prohibitive). Normele imperative de drept al mediului stabilesc, pentru subiectele raporturilor juridice, drepturi şi obligaţii care se nasc numai prin efectul legii.

În majoritatea lor covârşitoare normele juridice de drept al mediului sunt norme tehnice sancţionate pe cale juridică, stabilind termene şi modalităţi stricte de realizare a unor obiective, prescriind conduite şi atitudini precise. Ca atare, dreptul mediului este marcat de strânsa interdependenţă cu ştiinţele naturii şi cu tehnologia.

Tehnicitatea dreptului mediului favorizează unificarea şi uniformizarea reglementărilor în materie, prin armonizarea legislaţiilor naţionale şi adoptarea unor documente internaţionale globale.