Dreptul Mediului

I. DREPTUL MEDIULUI

ÎN SISTEMUL DREPTULUI ROMÂNESC

1. Istoric al dreptului mediului

În literatura de specialitate, prin mediu1 se înţelege ansamblul factorilor ecologici în conjunctura cărora activitatea umană a provocat modificări.

Conform reglementărilor existente, se utilizează în acelaşi timp cu noţiunea de mediu2 şi expresiile de „mediu biologic“ sau „mediu uman“.

Acestea reflectă legăturile complexe dintre statutul social al omului şi contextul său ecologic, în funcţie de realitatea concretă şi determinată de factori politici, economici şi culturali existenţi în fiecare stat.3

Protecţia mediului4 se realizează prin utilizarea raţională a resurselor naturale, prin prevenirea şi combaterea poluării de toate felurile şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale.

Activitatea de protecţie a mediului are ca scop păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale ţării, asigurarea unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune pentru oameni.

În cadrul acţiunilor de protejare a mediului5 se urmăresc:

– folosirea raţională a resurselor de orice fel;

– corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului cu măsurile de protecţie a factorilor naturali;

– adoptarea de tehnologii de producţie cât mai puţin poluante;

– echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu dispozitive şi instalaţii eficiente;

– recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizate;

– promovarea acţiunilor de cooperare internaţională tehnică, economică şi ştiinţifică în acest domeniu.

Aceste aspecte sunt datorate dezvoltării civilizaţiei industriale de la mijlocul secolului trecut, care a produs modificări profunde şi accelerate mediului, în sensul

1 Mediu = ansamblul factorilor fizici si biologici, naturali si artificiali, care, acţionand in diferite moduri, generează o anumita ambianţa ecologică, in general favorabila miracolulul Terrei – viaţa; Mediul trebuie considerat în totalitatea sa: natural şi artificial, ecologic, politic, economic, tehnologic, social, legislativ, cultural si estetic; după Ernest Lupan, Dicţionar de protecţia mediului, Editura Lumina Lex, 1997, pag. 136;

2 = ansamblul de condiţii si elemente naturale ale Terrei: aer, apă, solul şi subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale in interacţiune cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale. Anexa Legii protectiei mediului;

3 A se vedea Gheorghe Iancu, Drepturile fundamentale şi protecţia mediului, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1998, pag. 60.

4 = activitate umană conştientă, ştiinţific fundamentată, îndreptată spre realizarea unui scop concret, constand în prevenirea poluării, menţinerea si îmbunătaţirea conditiilor de viata pe Pămant; Ernest Lupan, op. cit. pag. 178;

5 = totalitatea acţiunilor menite să asigure conservarea resurselor naturale şi protejarea calităţii componentelor mediului; Ernest Lupan, op. cit. pag. 178;

solicitării din ce în ce mai mari a resurselor naturale6, a extinderii suprafeţelor cultivate şi a schimbării sistemelor de cultură, a despăduririlor masive pentru obţinerea de masă lemnoasă şi de terenuri noi pentru agricultură, a intensificării utilizării păşunilor, a dezvoltării exploatării subsolului, precum şi a altor activităţi cu impact asupra mediului.7

În acelaşi timp, civilizaţia industrială a făcut posibilă şi necesară o creştere demografică rapidă, ceea ce a însemnat o puternică dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat noi aglomerări umane pe spaţii restrânse, situându-l pe om în condiţii de viaţă cu totul noi.

Folosindu-se pe scară largă ştiinţa şi tehnologia în scopul dezvoltării industriale, s-a ignorat necesitatea păstrării în permanenţă a unui echilibru ecologic8 între satisfacerea nevoilor proprii în continuă creştere şi protecţia tuturor factorilor mediului.

Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană care se desfăşoară într-un ritm din ce în ce mai accelerat în toate ţările lumii, atât în cele puternic industrializate cât şi în celelalte, a pus în faţa omenirii mai multe probleme, determinate de situaţiile previzibile ale ultimului deceniu al secolului XX, dintre care menţionăm:

– o populaţie de 6 miliarde de oameni, care creşte anual cu încă 80 de milioane, care şi-a unit forţele cu tehnologiile industriale pentru a crea o inerţie de mişcare fără precedent, în direcţia unor modificări ecologice determinate de factorul uman;

– dorinţa firească a tuturor oamenilor de a atinge un nivel de viaţă cât mai ridicat;

– necesitatea creşterii producţiei agricole vegetale şi animale pentru a asigura hrană tuturor oamenilor;

– necesitatea creşterii producţiei de materii prime, de combustibili şi energie.

Deşi modificările mediului sunt o consecinţă a civilizaţiei industriale, nu civilizaţia industrială în sine este cauza deteriorării mediului9. Aceasta pentru că nu orice modificare a mediului înseamnă o deteriorare.

Deteriorarea mediului, constând în necorespondenţa dintre condiţiile de mediu şi cerinţele obiective (biologice, psihologice, economice, sociale) ale omului, este provocată nu de modificarea mediului ca atare, ci de apariţia unor dezechilibre în cadrul relaţiilor dintre om şi natură.

În ceea ce priveşte etapele organizării şi legiferării ocrotirii mediului, putem aminti următoarele:

Ocrotirea naturii pe pământul românesc o găsim în iniţiativele de acest gen consemnate în operele cronicarilor Ion Neculce şi Dimitrie Cantemir.

Cu toate acestea, primele încercări de reglementare a raporturilor omului cu natura datează încă din vremea lui Ştefan cel Mare (1457-1504), care, preocupat de protejarea

6 = totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile - minerale şi combustibili fosili -, regenerabile - apă, aer, sol, floră, faună sălbatică - şi permanente - energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor; Ernest Lupan, op. cit. pag. 193.

7 = cuantificarea efectelor activităţii umane şi a proceselor naturale asupra mediului, a sănătăţii şi securităţii omului, precum şi a bunurilor de orice fel; Ernest Lupan, op. cit. pag. 121.

8 = ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea structurii, funcţionarea şi dinamica armonioasă a acestuia; Ernest Lupan, op. cit. pag. 103.

9 = alterarea calităţilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale ale mediului, reducerea diversităţii şi productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului; Ernest Lupan, op. cit. pag. 98;

vânatului şi a altor resurse naturale, a dat „legea braniştei“, loc oprit, unde nimeni nu avea voie să vâneze, să pescuiască, să păşuneze vitele şi nici să cosească fânul fără voia stăpânului.