Dreptul Muncii

a) Izvor de drept.

1. Cadrul international.

Organizarea Internationala a Muncii a adoptat diverse norme care se refera direct sau indirect la negocierea colectiva sau la subiectele conexe ei: Conventia 87/1948 asupra libertatii sindicale si protectiei dreptului sindical; Conv 98/1949 referitoare la dr de organizare si negociere colectiva; Conv. 135/1971 referitoare la reprezentantii salariatilor; Conv. 154/1981 aupra negocierii colective in cadrul functionarului public.

Din ansamblul acestor instrumente internationale rezulta principiile Organizatiei Internationale a Muncii referitoare la dr la negociere colectiva. Ele sunt urmatoarele:

A. a) dr la negociere colectiva este un dr fundamental acceptat de membrii Organizatiei Internationale a Muncii prin simplul fapt al apartenentei lor la aceasta organizatie si care sunt obligati sa-l respecte, sa-l promoveze si sa-l realizeze de buna-credinta.

b) exercitiul dr. la negociere colectiva apartine, pe de o parte, patronilor si organizatiei patronale si, pe de alta parte, organizatiei sindicale (din unitati, federatii si confederatii).

În absenta acestor organizatii sindicale, negocierile colective se desfasoara cu reprezentantii salariatilor.

c) negocierea colectiva are ca obiect conditia de munca în sensul lor larg si reglarea relatiilor dintre partenerii societatii.

d) buna-credinta în cadrul negocierii colective implica urmatoarele: recunoasterea organizatiei reprezentative, realizarea de eforturi pt a se ajunge la un acord, derularea de negocieri veritabile si constructive, evitarea întârzierilor nejustificate, respectarea reciproca a angajamentelor luate si a rezultatelor obtinute ca urmare a negocierii cu buna-credinta.

e) caracterul voluntar al negocierii colective constituie un aspect fundamental al libertatii sindicale. Negocierea colectiva nu poate fi impusa partilor.

f) concilierea si medierea impuse prin legislatie în cadrul procesului de negociere colectiva sunt admisibile cu conditia de a se înscrie în termene rezonabile.

B. Fara a fi un principiu al Organizatiei Internationale a Muncii asupra negocierii colective, în ultimul deceniu apare cu claritate necesitatea utilizarii colective si la nivel international în cadrul întreprinderilor multinationale si al procesului de integrare economico-regionala.

În acest sens se mentioneaza Directiva 94/1995 CE care încurajeaza consultarea si negocierea colectiva în întreprinderile si grupurile de întreprinderi transnationale, având un sediu national sau filiale pe teritoriul statelor membre ale U.E.

Ca urmare a acestei directive, pe de o parte s-au constituit primele comitete de întreprinderi europene, iar pe de alta parte s-au încheiat între partenerii societatii diverse acorduri în cadrul U.E.

2. Cadrul legal national.

Anterior anului 1990, contractul colectiv de munca (CCM) nu a exercitat un rol esential în sensul reglementarii locale fata de cea legala.

Începând cu anul 1990, reglementarea CCM ilustreaza dinamica specifica legislatiei muncii în noile conditii ec-soc si pol.

Initial negocierea colectiva a fost statuata prin L.31/1991 privind CCM.

Dupa 5 ani de la aplicarea acestei legi a fost adoptata o noua lege în materie, respectiv L.130/1996 privind CCM. La un interval scurt s-a adoptat L.143/1997 pt modificarea si completarea L.130/1996.

Codul Muncii consacra în titlul al VIII-lea , art. 236-247, CCM. Aceasta reglementare face ca, subsecvent legii, sa devina principalul izvor de dr pt încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractului individual de munca.

b) Notiune.

Conform art. 236 alin. 1 Codul muncii, CCM este conventia încheiata în forma scrisa între patronat sau organizatia patronala, pe de o parte, si salariati reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, în care se stabilesc clauze privind conditiile de munca,salarizarea precum si alte dr si obligatii ce decurg din raporturile de munca.

Prin patronat se întelege persoana juridica (regii autonome, soc com si celelalte pers juridice) care foloseste forta de munca salariata.

Scopul încheierii CCM este promovarea unor relatii de munca echitabile, de natura sa asigure protectia sociala a salariatilor , prevenirea sau limitarea conflictelor de interese si evitarea declansarii grevelor.

CCM se pot încheia la nivelul unitatilor, ramurilor, la nivel national sau la nivelul unor grupuri de soc com, regii autonome denumite grupuri de angajatori (art. 240 alin. 2 codul muncii).

În corelatia dintre ele, CCM de la nivel superior constituie, potrivit legii, izvor de dr pt cele de la nivelurile inferioare.

Conform art. 247 Cod muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura, dupa caz, nu exista CCM, se aplica cel încheiat la nivel superior.

CCM de la nivelul unitatilor constituie izvor de dr pt contractul îndividual de munca (CIM) din cadrul unitatii respective.

Încheierea CCM, indiferent de nivel, nu este obligatoriu, partile sunt libere sa închieie sau nu CCM. Aceste contracte se pot încheia si în cazul salariatilor institutiilor bugetare, al celor încadrati cu CIM. Nu se pot negocia prin contract colectiv clauze referitoare la dr al caror acordare si cuantumul sunt stabilite prin dispozitii legale (durata concediului de odihna, nivelul salariului).