Dreptul Proprietății Intelectuale

SEMESTRUL I

I. CONSIDERATII GENERALE PRIVINDIND DREPTUL

PROPRIETATII

INTELECTUALE

1. Notiunea dreptului de proprietate intelectuala

Reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza

relatile privind protectia creatiei intelectuale in domeniile industrial,

stiintific, literar si artistic, precum si semnele distinctive ale activitatii

de comert .

2. Obiectul dreptului de proprietate intelectuala

Dreptul proprietatii intelectuale reprezinta acea ramura de drept care

studiaza normele juridice ce reglementeaza creatiile intelectuale cu

caracter literar, artistic sau stiintific, precum si creatiile intelectuale cu

aplicabilitate industriala.

Disciplina dreptului proprietatii intelectuale este formata din

doua subramuri: a) subramura dreptului de autor; b) subramura dreptului

proprietatii industriale.

a) Dreptul de autor, ca institutie juridica, cuprinde totalitatea

normelor juridice care reglementeaza raporturile referitoare la

realizarea si protectia operelor literare, artistice sau stiintifice.

b) Dreptul proprietatii industriale sau dreptul de proprietate

industriala, ca institutie juridica, reprezinta totalitatea normelor juridice

care reglementeaza raporturile referitoare la creatiile intelectuale

aplicabile în industrie si la semnele distinctive ale acestei activitati.

3. Principiile dreptului proprietatii intelectuale

Principiile fundamentale ale dreptului proprietatii intelectuale, si

anume tratamentul national, dreptul de prioritate, independenta

brevetelor si independenta marcilor se degaja din Conventia de la

Paris si din Conventia de la Berna. Tarile membre ale Uniunii de la

Paris si ale Uniunii de la Berna au libertatea de a reglementa protectia

proprietatii intelectuale prin legislatiile lor nationale, sub conditia

respectarii principiilor amintite.

II. IZVOARELE DREPTULUI PROPRIETATII

INTELECTUALE

1. Categorii de izvoare

Dreptul de proprietate intelectuala cuprinde doua categorii de

izvoare:

a) izvoare interne; b) izvoare internationale.

a) Izvoare interne. În sistemul nostru de drept, principalele

acte normative care reglementeaza drepturile de proprietate

intelectuala sunt: Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, cu

modificarile si completarile ulterioare; Legea nr. 129/1992 privind

protectia desenelor si modelelor industriale; Legea nr. 84/1998 privind

marcile si indicatiile geografice; Legea nr. 16/1995 privind protectia

topografilor de circuite integrate; Legea nr. 8/1996 privind dreptul de

autor si drepturile conexe.

b) Izvoare internationale. Pe plan international, protectia

proprietatii industriale se realizeaza prin Conventia de la Paris, din 1883,

iar protectia dreptului de autor, prin Conventia de la Berna din 1886.

2. Conventia de la Paris din 1883 pentru protectia

proprietatii industriale

Legislatia destul de diferita a diverselor tari ale lumii, riscul ca o

inventie publicata într-o tara sa distruga noutatea inventiei în alte tari,

dezvoltarea tot mai accentuata a unui flux de tehnologie cu caracter

international, cresterea comertului international au reprezentat cei mai

importanti factori care au determinat cursul armonizarii legilor

industriale la nivel international.

Absenta unei protectii adecvate a proprietatii industriale a

devenit vizibila cu ocazia unei expozitii internationale de inventii,

care a avut loc la Viena, în 1873. Din cauza protectiei legale

inadecvate pentru inventiile expuse, multi inventatori straini s-au

eschivat sa-si depuna inventiile la acea expozitie. Astfel, a fost nevoie

sa se organizeze un Congres, în cursul aceluiasi an, tot la Viena, în

care s-a dezbatut Reforma brevetelor de inventie.

Dupa un numar de reuniuni internationale, Conferinta

internationala de la Paris din 1883 s-a încheiat prin semnarea

Conventiei pentru protectia proprietatii industriale, care a intrat în

vigoare la 7 iulie 1884. Prin aceasta Conventie a fost creata si Uniunea

Internationala pentru Protectia Proprietatii Industriale. Conventia de

la Paris are un caracter deschis. Daca, la adoptarea ei, Conventia a fost

semnata de 11 state fondatoare, la 1 ianuarie 1999 un numar de 154 de

state erau membre ale Uniunii. Conventia de la Paris a fost supusa

unor revizuiri periodice.

România a aderat la Conventia de la Paris, revizuita la Bruxelles

(1897) si Washington (1911) printr-un Decret-lege din anul 1920.

Ulterior, în anul 1963, tara noastra a aderat la textele revizuite de la

Haga (1925), Londra (1934) si Lisabona (1958), iar în anul 1969,

România a ratificat forma Conventiei revizuita la Stockholm (1967).

Tarile care au aderat la Uniunea de la Paris au obligatia de a

înfiinta un serviciu special de proprietate industriala si un depozit

central pentru publicitatea brevetelor de inventie, modelelor de

utilitate, desenelor si modelelor industriale si a marcilor de fabrica sau

de comert. Acest serviciu specializat va edita o publicatie periodica

speciala. În România, aceste prevederi s-au concretizat prin înfiintarea

Oficiului Special pentru Inventii si Marci (OSIM) si prin editarea

„Revistei de proprietate intelectuala”.

Principalele prevederi ale Conventiei de la Paris pot fi împartite

în patru mari categorii:

- prevederi care contin reglementari de drept material ce

garanteaza un drept de baza, cunoscut ca dreptul la tratament

national. Principiul tratamentului national înseamna ca fiecare tara

membra a Uniunii de la Paris e obligata sa asigure cetatenilor celorlalte

tari membre aceeasi protectie pe care o asigura propriilor sai cetateni;