Dreptul Uniunii Europene

Dreptul Uniunii Europene. Evoluţie. Izvoare. Instituţii.

CAPITOLUL I.

Cronologia construcţiei europene

1. Precizări prealabile. Precursorii integrării europene

→ ,,Ideea europeană,, prin folosirea sintagmei ,,Statele Unite ale Europei,, este destul de veche (1849) . De-a lungul anilor ea a fost preluată şi folosită în diverse împrejurări. Astfel, la 19 septembrie 1946, Winston Churchil în discursul său de la Universitatea din Zűrich, afirma necesitatea constituirii Statelor Unite ale Europei, iar ca primă etapă a acesteia, realizarea unui parteneriat Franţa-Germania.

→ La 5 mai 1949 a fost creat Consiliul Europei - ca o concretizare a ideii europene ,,având ca membri fondatori 10 state: Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia şi Suedia - al cărui rol principal s-a circumscris domeniului social şi cultural, nu militar şi economic.

→ La 7 iunie 1947, în plan economic, George Marschal anunţă oficial lansarea unui vast program de sprijin economic – peste 10 miliarde de dolari – numit Planul Marschal . În acel moment statele europene se aflau în reale dificultăţi economice şi sociale ca urmare acelui de-al doilea război mondial încheiat recent .

Cu toate că, planul Marschal nu a avut consecinţele pe care americanii le-au sperat odată cu lansarea programului, a oferit totuşi, prilejul înfiinţării la 16 aprilie 1948 a Organizaţiei de Cooperare Economică Europeană (O.C.E.E.). Deşi, a fost înfiinţată ca organizaţie permanentă de coordonare a politicilor economice naţionale şi însărcinată cu repartizarea ajutorului american nu a putut realiza în fapt un început al înlăturării barierelor economice şi comerciale între ţările membre .

→ La 4 aprilie 1949, în plan politico-militar, se înfiinţează Organizaţia Atlanticului de de Nord - N.A.T.O având ca membri fondatori 12 state, inclusiv S.U.A.

→ Maniera de abordare a problematicii construcţiei europene, de angajare a acesteia pe cale comunitară - ca primă etapă parteneriatul Franţa-Germania - a fost reînnoită de către Ministrul Afacerilor de externe (din Franţa) Robert Schuman în proiectul cuprins în declaraţia de la 9.05.1950 la Paris : ,,Europa nu se face dintr-o dată, nici printr-o construcţie de ansamblu, ea se va face prin realizări concrete, creând mai întâi o solidaritate de fapt,,. Funcţionarea construcţiei europene înlătură în acelaşi timp, integrarea globală, în profitul unei integrări sectoriale, şi integrarea politică în profitul integrării economice.

→ Jean Monnet şi Robert Schuman au formulat un principiu fundamental potrivit căruia ,, prin punerea în comun a producţiilor de bază şi instituirea unei Înalte Autorităţi noi, ale cărei decizii vor lega Franţa, Germania şi ţările care vor adera, se vor pune primele baze concrete ale unei federaţii europene indispensabilă păcii,, . Prin această propunere Decaraţia de la 9 mai 1950 sugerează ca începutul edificiului european să fie acela al sectorului de cărbune şi oţel datorită ponderii economice a acestor industrii, dar şi constituirii unor garanţii că ,,orice război între Franţa şi Germania să devină (…) din punct de vedere material imposibil,, .

2. Instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului – C.E.C.O.

→ Propunerea a fost acceptată iniţial de 5 state – Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg . Marea Britanie, la 27 mai 1950 s-a declarat neinteresată prin refuzul de a participa la negocieri, pe motiv că nu putea lua în considerare o limitare, chiar parţială, sub aspectul suveranităţii. Următoarele evenimente, au marcat instituirea Tratatului C.E.C.O., astfel :

- pe data de 10 iunie 1950 declaraţia lui Schuman a fost urmată de negocieri deschise la Paris;

- la 20 iunie 1950 a avut loc tot la Paris o Conferinţă care a avut ca scop elaborarea Tratatului instituind C.E.C.O.;

- la 18 aprilie 1951 a fost semnat la Paris Tratatul C.E.C.O. ;

- la 25 iulie 1952 Tratatul C.E.C.O. a intrat în vigoare, după ratificarea acestuia de cele 6 state: Franţa, Italia, R.F.Germania, Belgia, Olanda şi Luxemburg.

Tratatul a fost încheiat pentru o perioadă de 50 ani. La 10 februarie 1953 se deschide Piaţa comună, pentru cărbune, iar la 10 mai 1953, pentru produse siderurgice.

Tratatul de la Paris transferă de la statele membre un anumit număr de competenţe - cu puteri de decizie – către instituţiile comunitare, create de acesta. Ca şi Tratatele europene ulterioare (C.E.E. şi C.E.E.A.), Tratatul C.E.C.O. reprezintă mai mult decât un acord internaţional clasic, deoarece a creat instituţii independente de autorităţile publice naţionale şi le-a înzestrat cu drepturi suverane în domeniile legislativ, administrativ şi judiciar, drepturi care le-au fost transferate –după cum am arătat – de la statele membre . Cele 4 instituţii create de Tratatul C.E.C.O. sunt următoarele :

- Înalta Autoritate - organ cu pronunţat caracter supranaţional. Are responsabilitatea de a administra piaţa comună a cărbunelui şi oţelului ,,în care să domnească libera circulaţie şi libera concurenţă – obiectiv al Tratatului – scop în care are puteri decizionale – obligatorii - pe care le exercită nu numai asupra statelor membre ci şi direct asupra întreprinderilor de sector.