Istoria statului și dreptului

CAP. I. - STATUL SI DREPTUL GETO-DAC

(sec. I î. Hr. – sec. I d. Hr.)

1. Formarea societatii umane în spatiul carpato-danubian-pontic; aspecte social juridice

2. Formarea si evolutia istorica a statului geto-dac pâna la cucerirea romana

3. Organizarea de stat, institutiile juridice si legislatia statului geto-dac

1. Formarea societatii umane în spatiul carpato-danubiano-pontic; aspecte social juridice

Spatiul de formare si evolutie a societatii românesti, cuprins geografic între Carpati, Dunare si Marea Neagra, cu ample raspândiri în vecinatati, a cunoscut pulsatia vietii de timpuriu. Vechimea urmelor de viata umana plaseaza aceasta zona geografica a Europei printre cele putine în lume unde conditiile au fost mereu favorabile dezvoltarii omului. La Bugiulesti (Vâlcea), pe vaile râurilor Dârjovului, Dâmbovnicului, Argesului, au fost scoase la lumina obiecte purtând interventia omului care se apropie de un milion de ani.

Ca si în alte locuri de pe glob, comunitatile umane au progresat cantitativ si calitativ spre forme din ce în ce mai complexe. Punctul de plecare în formarea structurilor sociale a fost constientizarea relatiei de înrudire în raport cu mama. Pe acest temei a aparut ginta, caracterizata prin exogamie (casatorie în afara gintii proprii), solidaritate (inclusiv “razbunarea sângelui”), transmiterea matriliniara a mostenirii locului sau obiectelor, respectarea credintelor si miturilor. Ginta purta un nume (adesea de origine totemica în raport cu un animal, un stramos, un element protector) avea o limba sau un dialect. Între ginti s-au stabilit relatii de apropiere sau de ostilitate, conform intereselor sau traditiilor mostenite.

Etapa urmatoare în evolutia sociala a constat în aparitia tribului, care însuma un numar de ginti înrudite, având acelasi teritoriu, aceeasi limba, aceleasi interese si credinte. Temeiul acestei noi realitati a fost de ordin demografic fiindca numai sporul de populatie a putut determina o agregare a gintilor sub o autoritate noua, care nega în mare parte autoritatea de pâna acum a partilor componente. Treptat gintile au fuzionat în noua forma, transferându-si trasaturile asupra tribului. Astfel exogamia functioneaza acum la acest nivel, limbajul este unul comun, cultul religios este reglementat unitar pentru toti membrii tribului.

Cu aproximativ 6000 de ani î. Hr. comunitatile umane la care ne referim au încheiat lungul parcurs al paleoliticului (perioada primara a istoriei) si au patruns într-o perioada noua, neoliticul. Data fiind dimensiunea saltului realizat într-un rastimp istoric foarte scurt, neoliticul a fost numit si “revolutia neolitica”. Esentiala a fost descoperirea cultivarii plantelor si domesticirii unor animale, fapt care a însemnat trecerea omului de la stadiul de culegator de hrana, la acela de producator de hrana si obiecte. Din acest moment omul îsi creaza un mediu propriu, produse proprii, fapt care în conditiile sporului demografic a însemnat o adevarata explozie a relatiilor sociale.

Este acum timpul închegarii definitive a familiei monogame, având drept cap barbatul. Se structureaza adunarea tribului din barbatii purtatori de arme; se consolideaza autoritatea sefului de trib si a sfatului sau; în trib puterea se transmite tot mai des ereditar; se impune tot mai mult proprietatea personala în raport cu proprietatea colectiva (posesia se transforma în proprietate); apare o patura de oameni avuti, odata cu marele spor de productivitate si productie adus de practicarea noilor ocupatii. În diferite necropole au fost descoperite tezaure, arme din metal pretios (care deci nu aveau utilitate practica, ci simbolica), atestând cristalizarea unei noi puteri, aceea de tip politic.

În faza târzie a neoliticului s-a impus o alta descoperire de însemnatate covârsitoare: începe prelucrarea metalelor aflate în stare nativa (arama, aur, argint, cositor, plumb), sunt realizate primele aliaje (bronzul), sunt create conditiile tehnice ale prelucrarii fierului.

Epoca metalelor a ridicat productivitatea muncii si productia la cote deosebite în raport cu întreaga istorie de pâna atunci. Urmarile sociale si politice au fost considerabile, mai ales în planul proprietatii si organizarii sociale. S-a afirmat acum uniunea de triburi, condusa de un sef, având investirea permanenta si ereditara, reprezentând întreaga comunitate, dar mai ales aristocratia. Primele izvoare scrise, grecesti folosesc termenul de “basileus” (rege) pentru a desemna pe conducatori, asimilându-i cu regii polisurilor grecesti. Din aceleasi izvoare aflam si numele dat populatiilor din sud-estul Europei în secolul V î. Hr : ilirii în sud, tracii în centrul si nordul Peninsulei Balcanice.