Izvoarele Dreptului Comunitar

Vointa sociala generala pentru a deveni obligatorie pentru fiecare membru cât si pentru întreaga colectivitate umana trebuie exprimata prin norme care vor îmbraca o anumita forma, denumita izvor de drept, motiv pentru care în literatura juridica se considera, în general, ca notiunea de izvor si cea de forma de exprimare a dreptului sunt sinonime.

Este necesar a se face distinctie între izvoarele materiale si izvoarele formale ale dreptului. Izvoarele materiale, denumite si reale, sunt reprezentate de realitatea exterioara, care determina actiunea legiuitorului. In consecinta, prin izvor de drept, în sens material, întelegem viata sociala, economica si culturala în complexitatea ei, progresul social care determina nasterea unor reguli de drept si institutii.

Din punct de vedere juridic, ne intereseaza în special izvoarele formale sau formele de exprimare a normelor de drept.

Sensul juridic al notiunii de "izvor formal al dreptului" surprinde o multitudine de aspecte si modalitati prin care continutul normei de drept devine norma de conduita si se impune ca model de urmat în relatiile sociale. Deci, izvorul formal al dreptului îl reprezinta regula de conduita prescrisa si exteriorizata, cuprinsa într-o anumita haina juridica.

Izvoarele de drept sunt clasificate dupa diferite criterii:

A. Dupa modul de transmitere deosebim izvoarele scrise de izvoarele nescrise:

-obiceiul - izvor nescris

-norma juridica - norma scrisa

B.Dupa caracterul oficial sau neoficial al izvorului de drept:

-legea - izvor oficial

-obiceiul, doctrina - izvoare neoficiale.

C.Din punct de vedere ale modului de impunere:

-izvoare directe - actele normative

-izvoare indirecte - obiceiul sau normele elaborate de organizatiile nestatale care pentru a deveni obligatorii trebuie sa fie validate de o autoritate statala.

D.Dupa modul de creare a normei:

-izvoare creatoare: legea si cutuma, deoarece creaza legi noi

-izvoare interpretative:jurisprudenta si doctrina care interpreteaza legile existente.

E.Enumerativ, izvoarele formale ale dreptului sunt:

-obiceiul juridic - cutuma;

-practica juridica - jurisprudenta

-precedentul juridic

-doctrina

-contractul normativ

-actul normativ.

OBICEIUL JURIDIC (CUTUMA)

Acesta este cel mai vechi izvor de drept. Obiceiul sau cutuma reprezinta o forma de exprimare a unor reguli care s-au format în timp si care sunt respectate în virtutea unor deprinderi îndelungate, fara sa fie impuse prin constrângere.

Pentru ca o anumita regula obisnuielnica sa devina cutuma este necesar sa îndeplineasca urmatoarele conditii:

-sa aiba un caracter uniform;

-sa se aplice în mod repetat ;

-sa aiba o anume dorata.

Astfel simpla repetare a unor practici nu înseamna în mod necesar crearea unei cutume. Practica generatoare de cutume trebuie sa fie uniforma, repetabila si sa aiba o durata în timp. Toate aceste atribute trebuie sa se aplice simultan. In dreptul international o anumita cutuma poate fi consfiintita si constatata de un organ de drept public.

Având în vedere faptul ca aceasta norma de drept nu este scrisa, ea se caracterizeaza prin o deosebita mobilitate. Pentru a se constata continuitea normelor cutumiare, s-a impus codificarea cutumelor. Codificarea are efectul întreruperii caracterului evolutiv al cutumei, si de aceea, cu toate ca se poate forma o noua cutuma, ea nu va putea contrazice norma cuprinsa într-un cod de legi sau norma uniforma. Cutuma se întemeiaza pe cazuri concrete, la care se face referire, fiind evocate aceste cazuri ca precedente. In sistemul de drept anglo-saxon, dreptul cutumiar este un important izvor al dreptului. De asemenea, în dreptul international public, obiceiul juridic este izvor principal de drept alaturi de tratat, reprezentând exprimarea tacita a consimta mântului statelor cu privire la cunoasterea unor reguli determinate ca norme de conduita obligatorie în relatiile dintre ele.

DOCTRINA

Cuprinde analizele, investigatiile, interpretarile pe care specialistii în drept le dau fenomenului juridic. Doctrina formeaza stiinta juridica al carei rol teoretic este indiscutabil, atât în privinta explicarii si interpretarii stiintifice a materialului normativ, cât si în opera de legiferare, în procesul de creare a dreptului, cât si în activitatea practica de aplicare a dreptului.