Medicină legală

1. DEFINITIA, PREOCUPARILE, ISTORICUL SI

ORGANIZAREA MEDICINEI LEGALE IN ROMANIA

1.1. Definitie si preocupari

Medicina legala se poate defini ca o disciplina medicala care isi pune cunostiintele sale in slujba justitiei, ori de cate ori pentru lamurirea unei cauze judiciare sunt necesare anumite precizari cu caracter medico-biologic. In acest context se poate afirma ca medicina legala este o specialitate medicala indispensabila justitiei. Pentru medicina legala se foloseste si o alta denumire si anume medicina judiciara, deosebirile de termen neducand la controverse deoarece continutul care il exprima ambele denumiri este acelasi. Denumirile specialitatii difera in diferite zone geografice: in tarile de limba germana se utilizeaza denumirea de medicina judiciara, in tarile de limba engleza se folosesc ambele denumiri, iar in tarile latine (Franta, Italia, Spania) se foloseste in mod preponderent denumirea de medicina legala. In Franta unii autori adopta o denumire compusa si anume aceea de medicina legala judiciara. In tara noastra pana in anul 1953 s-a utilizat denumirea de medicina legala atat pe linie didactica cat si in reteaua de specialitate. Din anul 1953 prin transformarea vechiului Institut medico-legal in Institutul de cercetari stiintifice medico-judiciare, a fost adoptata denumirea de medicina judiciara, considerandu-se ca acest termen este mai adecvat preocuparilor si rolului specialitatii. Incepand insa din anul 1965 s-a revenit la denumirea de medicina legala pe linie didactica, iar pe linie de retea Decretul 446/1966 introduce aceasta denumire.

1.2. Istoricul medicinei legale

Una din cele mai vechi dovezi care atesta colaborarea medicilor cu justitia il gasim in codul lui Hammurabi (rege al Babilonului intre 1728-1686 i.H.). Acesta contine o serie de articole referitoare la raspunderea medicilor prevazand si sanctiuni pentru greseli in interventiile terapeutice.

La vechii evrei, in cartile biblice se gasesc o serie de referiri la unele aspecte medico-legale cum ar fi: ranirile, omuciderile, sinuciderile, sarcina, constatarea mortii, perversiunile sexuale, semnele virginitatii, violul, etc.

La vechii egipteni, era prevazuta necesitatea examinarii de catre moase a femeilor condamnate la moarte, amanandu-se executia pana dupa nastere in caz de graviditate.

Prima scoala medicala importanta a antichitatii a fost cea din Kos, avand ca reprezentant de frunte pe Hipocrate. In "Corpus Hipocraticum" desi nu gasim preocupari medico-legale in sensul actual sunt tratate totusi unele aspecte care fac parte din problematica medico-legala cum ar fi: descrierea leziunilor craniene, semnele agoniei, descrierea fracturilor, observatii privind sterilitatea, etc.

Medicina greaca post hipocratica reprezentata de scoala empirica a lui Heracleidos din Tarent, inlatura orice element speculativ din gandirea medicala considerand ca numai practica poate contribui la dezvoltarea medicinei si ca aceasta trebuie sa se sprijine pe obsevatie proprie, inclusiv pe autopsie.

In Roma antica a existat o categorie profesionala a medicilor. Unul dintre reprezentantii de seama este Galenus, care a formulat principiul conform careia oricarei alterari functionale ii corespunde o leziune organica si invers. Din punct de vedere medico-legal sunt interesante conceptiile lui despre simulare precum si descrierea caracteristicilor plamanului respirat fata de cel al nou-nascutului mort. Atat medicina greaca cat si cea romana fac referiri la bolile psihice, aratand felul

in care pot fi trasi la raspundere bolnavii psihici.

Documente din istoria medicinei chineze indica existenta in Extremul Orient a unor preocupari sistematice de medicina legala. Tratatul lui Sun-Ti (1248) cuprinde unele notiuni referitoare la: simulare, leziuni traumatice, avort, identificare, moarte prin strangulare si inec, intoxicatii.

In vechile legi germanice era tratata problema responsabilitatii in stabilirea ei tinandu-se cont de bolile psihice si de minoritate.

Universitatiile italiene din Evul Mediu, precum si vechea scoala de la Salerno, au contribuit la formarea medicinei legale; unul din reprezentantii universitatii din Bologna era autorizat sa dea referinte medico-legale asupra activitatii medicilor municipali. De asemenea, in Franta medievala existau chirurgi de a caror parere tinea cont justitia. Medicina legala a cunoscut o ampla dezvoltare in secolele al XIV-lea - al XV-lea. In aceasta perioada au aparut primele tratate de toxicologie. De mare interes medico-legal este lucrarea lui Barzizio aparuta la Pavia in 1434 care contine norme de deontologie medicala.

Primele elemente de organizare practica a expertizei medico-legale au aparut in Constitutiile din Bamberg si in Legile Caroline precum si in perioada renasterii italiene. "Constitutio criminalis Carolinae" din 1532 acorda o mare importanta medicinei legale precizand atributiile sale. Erau tratate probleme referitoare la: infanticid, rani, otraviri, avort, precum si mijloacele de constatare a acestor infractiuni, inclusiv reguli privind redactarea rapoartelor medico-legale.

In secolul al XVI-lea Ambroise Pare a publicat unele din primele tratate de medicina legala care trateaza aspecte legate de ranile mortale, asfixii, morti subite, intoxicatii.

In secolul al XVII-lea medicina legala a cunoscut o dezvoltare deosebita datorita operei lui Paulo Zacchia ce cuprind 10 volume.

O alta opera remarcabila a fost cea a lui Roderico Da Castro, care se ocupa pe

larg de functiile medicului expert.

In Germania, Bohn a aratat felul in care trebuie examinate ranile mortale si a descris tehnica autopsiilor medico-legale.

In Rusia in 1700 apar primele legiferari privind efectuarea expertizelor medico-legale si responsabilitatea medicilor, fiind legiferata totodata obligativitatea necropsiilor in mortile prin lovire si raniri.

In secolul al XVIII-lea pregresele anatomiei patologice au impulsionat dezvoltarea medicinei legale, dezvoltare concretizata in numeroase lucrari cu caracter medico-legal.

In secolul al XIX-lea au aparut ample tratate de medicina legala cum sunt cele ale lui Tardieu si Bronardel in Franta si Vensovici si Gromov in Rusia.In secolul al XX-lea in medicina legala au fost incluse noi domenii, in special ereditatea la om si serologia. Apar numeroase lucrari dintre care amintim tratatele lui Mueller, Prokop in Germania, Simonin in Franta, Popov si Raiski in Rusia, tratatul lui Mina Minovici in Romania.

Incepand cu secolul al XX-lea au aparut noi si importante Institute de medicina legala in intreaga lume si a crescut autoritatea stiintifica a probelor medico-legale administrate justitiei.