Extras din curs

CAPITOLUL I

1. Analiza ipotezelor. Explicatia. Relatia eplanans-explanandum în explicatia deductiv nomologica. Concepte. Formalizare în sociologie.

1.1. Structura logica a ipotezelor. Validitatea ipotezelor.

În 1970, Th.Caplow definea ipoteza ca fiind enuntul unei relatii cauzale sub o forma ce permite verificarea empirica. (Caplow, 1970,119)

Mai subtil, F.Kerlinger (1964) considera ca ipoteza este un enunt conjunctural despre relatia dintre doua sau mai multe variabile. Enuntul este conjunctural pentru ca legatura dintre variabile nu este sigura ci probabila. (Kerlinger, 1964, 18)

S.Chelcea identifica trei conditii pe care trebuie sa le îndeplineasca un enunt pentru a deveni ipoteza:

“În primul rând, enuntul trebuie sa fie testabil astfel încât ipotezele sa poata fi confirmate sau infirmate. În al doilea rând, ipoteza trebuie sa fie o explicatie plauzibila ce urmeaza sa fie verificata prin faptele de observatie, ceea ce presupune ca ipoteza sa aiba coerenta interna (sa nu contina elemente contradictorii) si coerenta externa (coerenta ce provine din “acordul” cu cunostintele verificate anterior). În al treilea rând, ipoteza trebuie sa aiba un continut reflectoriu, adica sa reflecte realitatea obiectiva, sa fie enunturi cu caracter de probabilitate referitoare la esenta, interconditionarea si cauzalitatea faptelor, fenomenelor si proceselor sociale” (2001, 75).

În 1967, J.Galtung evidentiaza zece conditii pe care trebuie sa le îndeplineasca o ipoteza pentru a fi valida:

1. Ipoteza trebuie sa fie generala - ceea ce presupune un “continut” mare al ipotezei: “în orice conditii spatio-temporale concrete, relatiile dintre variabile trebuie sa fie adevarate”. (Chelcea, 2001, 76)

2. Ipoteza trebuie sa fie complexa. “Din punct de vedere al complexitatii, relatiile dintre doua ipoteze este ceteris paribus I2 > I1 daca n2 > n1” (Chelcea, 2001, 76). Mai simplu, distingem ipoteze de nivel 1, cu o singura variabila, ipoteze de nivel 2, cu doua variabile, etc.

3. Specificitatea ipotezei se refera la numarul de valori. “Se prefera ipotezele în care variabilele au trei valori celor în care variabilele au doua valori”. (Chelcea, 2001, 77).

4. Determinarea ipotezei se refera la preferinta analistilor pentru ipotezele cu grad înalt de determinare, în detrimentul ipotezelor înalt probabiliste.

5. Falsificabilitatea ipotezei se refera la faptul ca, în cercetarile empirice se retin doar ipotezele ce pot fi infirmate.

6. Ipotezele trebuie sa fie testabile. În cercetarile empirice se retin doar ipotezele ce pot fi testate (confirmate sau infirmate).

7. Ipotezele trebuie sa fie predictibile, sa descrie si sa explice fenomenul.

8. Comunicabilitatea ipotezei se refera la acea calitate pe care trebuie sa o detina o ipoteza astfel încât sa aiba înteles atât pentru specialisti, dar si pentru publicul larg.

9. Reproductibilitatea ipotezei presupune ca, prin repetarea demersului cercetarii se obtin aceleasi concluzii. S.Chelcea (2001, 77) sublinia ca, pentru sociologie, de cea mai mare importanta este “criteriul obiectivitatii”, bazat pe reproductibilitatea intersubiectiva (reproducerea fenomenelor si analiza lor de catre mai multi cercetatori).

10. Ipoteza trebuie sa fie utila. S.Chelcea analizeaza schema lui Galtung (1967, 337) privind evaluarea ipotezelor dupa gradul lor de confirmare. În urma “confruntarii cu realitatea”, ipotezele “se plaseaza pe un continuum de la totala lor falsificare pâna la deplina verificare”. (Chelcea, 2001, 78)

-1 0 +1

falsificare neconfirmare nedecidibil confirmare verificare

(fals) (neutilizabil) (utilizabil) (adevarat)

I.Marginean (2000, 65) distinge în stiintele socio-umane doua categorii de ipoteze: teoria-ipotetica si ipotezele de cercetare.

a) Teoria-ipotetica este definita ca ”explicatie ce tine efectiv locul unor teorii si este adoptata în domenii în care nu se poate ajunge la teorii veritabile prin ipoteze de cercetare verificabile” (Marginean, 2000, 65). Teoria-ipotetica se bazeaza pe anumite rationamente, iar semnificatia ei rezida exclusiv în puterea explicativa. Atât timp cât nu exista o explicatie mai buna în domeniul respectiv, teoria-ipotetica este mentinuta.

b) Ipotezele de cercetare – subliniaza I.Marginean – pot fi situate la diferite niveluri de generalitate. Preluând tipologia lui R.Merton (“Social Theory and Social Structure”, 1949), I.Marginean clasifica ipotezele de cercetare în ipoteze teoretice sau generale (ele propun interpretari noi faptelor si fenomenelor, sunt indirect testabile si delimiteaza ceea ce a fost numit “revolutiile stiintifice”), si ipoteze empirice sau de lucru (ele sunt testabile empiric în cercetarile de teren si sunt vehiculate în cadrul “stiintei normale”).

“În procesul verificarii ipotezelor empirice sunt derivate o serie de ipoteze statistice, prin care variabilele sunt supuse analizelor comparative”. (Marginean, 2000, 66)

Urmând aceeasi logica, M.Grawitz (1972, 354) clasifica ipotezele, dupa gradul lor de abstractizare, în trei clase: ipoteze de uniformitate, ipoteze de corelatii empirice si ipoteze de relatii dintre variabilele analitice.