Nulitatea actului juridic civil - Specificul acestei sancțiunii

1. Noţiunea şi clasificarea nulităţii actului juridic civil.

Viaţa cotidiană a omului este circumscrisă unui spectru pluridimensional al relaţiilor de drept privat. Un rol aparte în această privinţă le revine raporturilor contractuale, lucru pasibil de o explicaţie simplă: pînă în prezent gîndirea umană nu a inventat un instrument mai desăvîrşit decît actul juridic pentru a satisface feluritele necesităţi ale omului contemporan.

Însă pentru a produce efectele urmărite de părţi şi, în consecinţă, a servi la realizarea năzuinţelor lor, actul juridic este ţinut să respecte cu rigurozitate condiţiile edictate pentru încheierea sa valabilă.

Fiecare manifestare de voinţă săvîrşită cu intenţia de a produce consecinţe juridice se află, din momentul naşterii sale, sub semnul prezumţiei de validitate – îndestulătoare pentru a o înscrie, prin materialitatea şi consecinţele ei, în circuitul civil.

Legiuitorul porneşte de la premise că încheierea actului juridic s-a realizat cu respectarea întocmai a cerinţelor de fond şi de formă stabilite în funcţie de natura actului, acesta fiind producător de efecte specifice din chiar momentul debutului pe scena juridică.

Încheierea actului juridic cu respectarea regulilor privind condiţiile de validitate, a normelor imperative şi a bunelor moravuri constituie una din premisele stabilităţii şi siguranţei circuitului civil.

Din această perspectivă, cele mai multe dintre actele juridice încheiate în dreptul privat sunt valabile. Dar există şi acte juridice care încalcă regulile prevăzute de lege şi în această situaţie intervin sancţiunile asigurate prin forţa de constrîngere a statului. Raţiunea respectării condiţiilor structurale ale actului juridic constă în asigurarea eficienţei sau funcţionalităţii acestuia: actul civil e apt să producă efecte de drept.

În sistemul Codului civil s-a pus la punct o modalitate de control a validităţii actului juridic, care se aplică post actum şi cenzurează efectele acestuia prin cîntărirea validităţii sursei lor.

Altfel spus, controlul respectului legii, în cazul săvîrşirii unei operaţiuni juridice, se face după momentul încheierii acesteia, iar consecinţele vor coborî din amonte în aval, de la operaţiune către efectele sale juridice. În cazul în care se constată o nerespectare a condiţiilor de formare a actului juridic, acesta va putea fi nimicit în ansamblul său, cu iluzia optică doar a ineficienţei efectelor operaţiunii juridice, care a fost săvîrşită în sfidarea regulilor imperative legale.

În vederea asigurării concordanţei cu normele imperative ce instituie condiţiile de valabilitate, legiuitorul a creat o modalitate de control a validităţii actului juridic, menită să cenzureze efectele pe care acesta le produce. Această modalitate de control nu este altceva decît nulitatea.

În această ordine de idei, se poate afirma că sancţiunea nulităţii este mijlocul prescris de lege pentru a nu permite ca voinţa individuală să treacă peste îngrădirile ce-i sunt impuse prin normele dreptului pozitiv.

Sancţiunea deplină constă în nimicirea actului juridic prin care voinţa individuală a nesocotit îngrădirile legii. Rezultă că nulitatea ar fi o sancţiune de drept civil, care are scopul de a garanta respectul legii la încheierea unui act juridic.

Neexistînd o definiţie legală, în literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiţii ale nulităţii actului juridic civil. Dintre definiţiile oferite, o vom reţine pe aceea potrivit căreia nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

În alte cuvinte, nulitatea este sancţiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate a actului juridic (indiferent că sînt condiţii de fond sau condiţii de formă).

Din această definiţie, pot fi desprinse trăsăturile caracteristice nulităţii, anume:

- nulitatea actului juridic civil este o sancţiune de drept civil;

- priveşte numai actele juridice, nu şi faptele juridice stricto sensu;

- intervine atunci cînd sînt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de validitate a actului juridic;

- constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic, deci nu priveşte, întotdeauna, actul juridic în întregul lui;

- pentru stabilirea concordanţei sau neconcordanţei cu legea a efectelor actului juridic, se recurge la finalitatea legii, în sensul că actul juridic este lipsit numai de acele efecte care contravin scopului urmărit de dispoziţia legală încălcată;

- momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic.

Instituţia nulităţii actului juridic civil are atît un rol preventiv, cît şi un rol represiv, în consecinţă, nulitatea îndeplineşte nu numai o funcţie preventivă, ci şi o funcţie sancţionatorie.

a. Funcţia preventivă constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate, în sensul că, ştiind că un asemenea act va fi lipsit de efecte, persoanele sînt descurajate şi îndemnate să respecte legea civilă.

b. Funcţia sancţionatorie intră în acţiune atunci cînd funcţia preventivă nu şi-a dovedit eficienţa, constînd în înlăturarea efectelor contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic civil.

c. Unii autori adaugă şi o a treia funcţie a nulităţii actului juridic civil, ca fiind o sinteză a celorlalte două, anume funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii în domeniul actelor juridice civile, în sensul că, prin realizarea funcţiei preventive şi a celei sancţionatorii se asigură respectarea normelor juridice civile care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil.