Organizare și Legislate în Domeniul Muncii

1. Noţiuni Introductive

Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit şi nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea, orice persoană fiind liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează să o presteze. În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii, angajatorii şi orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă. Salariaţii care prestează o muncă beneficiază de condiţii adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nicio discriminare, fiindu-le recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi dreptul la protecţie împotriva concedierilor nelegale.

Relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe, iar pentru o bună desfăşurare a acestora, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.

Raporturile de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii sunt reglementate de Codul Muncii. Dispoziţiile cuprinse în cod se aplică: cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă în România; cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă şi care prestează activitatea în străinătate, în baza unor contracte încheiate cu un angajator român, cu excepţia cazului în care legislaţia statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabilă; cetăţenilor străini sau apatrizi încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României; persoanelor care au dobândit statutul de refugiat şi se încadrează cu contract individual de muncă pe teritoriul României, în condiţiile legii; ucenicilor care prestează muncă în baza unui contract de ucenicie la locul de muncă; angajatorilor, persoane fizice şi juridice; organizaţiilor sindicale şi patronale.

2. Contractul individual de muncă

2.1. Încheierea contractului individual de muncă

Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu. Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă. Contractul individual de muncă se încheie de regulă pe durată nedeterminată, însă există şi condiţii expres prevăzute de lege când se poate încheia şi pe durată determinată.

O persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă şi poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat la împlinirea vârstei de 16 ani. Încadrarea în muncă se poate face şi la împlinirea vârstei de 15 ani, însă numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională. Pentru locurile de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, stabilite prin hotărâre a Guvernului, încadrarea în muncă se poate face numai după împlinirea vârstei de 18 ani.

Angajatorul este persoana fizică (cu capacitate deplină de exerciţiu) sau juridică (din momentul dobândirii personalităţii juridice) ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă.

Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, obligatorie pentru valabilitatea sa şi în limba română. Anterior începerii activităţii, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă şi tot anterior începerii activităţii se înmânează un exemplar şi salariatului.

Tot anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice, obligaţie ce se consideră îndeplinită la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional, după caz. Informarea se face cu privire la cel puţin următoarele elemente enunţate mai jos:

→ identitatea părţilor;

→ locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri;

→ sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;

→ funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului;

→ criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;

→ riscurile specifice postului;

→ data de la care contractul urmează să îşi producă efectele;

→ în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora;

→ durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;

→ condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia;

→ salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum şi periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul;

→ durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână;

→ indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului;

→ durata perioadei de probă.

La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă, oricare dintre părţi poate fi asistată de terţi în baza unui contract de confidenţialitate , conform propriei opţiuni.

În cazul în care persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunica în timp util, înainte de plecare, şi informaţii referitoare la:

→ durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate;

→ moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum şi modalităţile de plată;

→ prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate;

→ condiţiile de climă;

→ reglementările principale din legislaţia muncii din acea ţară;

→ obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viaţa, libertatea sau siguranţa personală;

→ condiţiile de repatriere a lucrătorului, după caz.