Politici și legislație de mediu

Politica de mediu reprezinta un sistem integru al prioritatilor si obiectivelor de mediu, al metodelor si instrumentelor de atingere ale acestora care este directionat spre asigurarea utilizarii durabile a resurselor naturale si prevenirea degradarii calitatii mediului.

Aspectele de baza ale defintiei în cauza:

- Reprezinta nu o activitate, principii, declaratii sau mecanisme ale protectiei mediului ci, un sistem integru, compus din aceste elemente;

- Componentele politicii de mediu interactioneaza între ele, fapt ce determina considerarea ei drept un sistem integru;

- Contine nu numai scopuri si obiective sau prioritati, ci si metodele si instrumentele necesare atingerii lor;

- Bazata pe principiile durabilitatii este orientata nu numai spre conservarea mediului, dar si spre utilizarea lui durabila, inclusiv a conservarii resurselor.

1. Baza legala

Baza legala a politicii de mediu a UE este constituita de articolele 174 – 176 (foste 130r-130t) ale Tratatului CE, la care se adauga articolele 6 si 95. Articolul 174 (fost 130r) este cel care traseaza obiectivele politicii de mediu si contine scopul acesteia - asigurarea unui înalt nivel de protectie a mediului tinând cont de diversitatea situatiilor existente în diferite regiunii ale Uniunii. În completarea acestuia, Articolul 175 (fost 130s) identifica procedurile legislative corespunzatoare atingerii acestui scop si stabileste modul de luare a deciziilor în domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176 permite SM adoptarea unor standarde mai stricte.

Art. 175 stabileste urmatoarele proceduri legislative:

- votul cu majoritate calificata în Consiliu si procedura de cooperare cu Parlamentul European ca regula generala;

- votul cu majoritate calificata în Consiliu si procedura codeciziei cu Parlementul European pentru programele de actiune generala;

- unanimitatea în Consiliu si consultarea cu PE pentru aspecte fiscale si masuri referitoare la planificarea urbana si nationala, amenajarea teritoriului si managementul resurselor de apa, precum si pentru masuri care afecteaza politica energetica.

Articolul 95 (fost 100a) vine în completarea acestuia si are în vedere armonizarea legislatiei privitoare la sanatate, protectia mediului si protectia consumatorului în Statele Membre, iar o clauza de derogare permite acestora sa adauge prevederi legislative nationale în scopul unei mai bune protejari a mediului. Functionând într-o alta directie, Articolul 6 (fost 3c) promoveaza dezvoltarea durabila ca politica transversala a Uniunii Europene si subliniaza astfel nevoia de a integra cerintele de protectie a mediului în definirea si implementarea politicilor europene sectoriale. Acestora li se adauga peste 200 de directive, regulamentele si deciziile adoptate, care constituie legislatia orizontala si legislatia sectoriala în domeniul protectiei mediului. Legislatia orizontala cuprinde acele reglementari ce au în vedere transparenta si circulatia informatiei, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activitatii si implicarii societatii civile în protectia mediului s.a. (de exemplu: Directiva 90/313/CEE privind accesul liber la informatia de mediu, Regulamentul 1210/90/CEE privind înfiintarea Agentiei Europene de Mediu, etc.). Spre deosebire de aceasta, legislatia sectoriala (sau verticala) se refera la sectoarele ce fac obiectul politicii de mediu si care sunt: gestionarea deseurilor, poluarea sonora, poluarea apei, poluarea aerului, conservarea naturii (a biodiversitatii naturale), protectia solului si protectia civila (care se regasesc în planurile de actiune si în strategiile elaborate).