Protecția internațională a drepturilor omului - cursul 1

SCURT ISTORIC

Ideea ca individul, ca fiinta umana, are drepturi imanente, deci intrinseci acestei calitati, desi are origini indepartate, mai ales in conceptia crestina asupra omului, in filozofia politica si juridica s-a impus mult mai tarziu, atunci cand conditiile social-politice, prevalente la un moment dat pe continentul european, au ingaduit-o.

Privita in ansamblu, problematica drepturilor omului poate fi abordata pe trei planuri si anume: a) pe planul filozofiei politico-juridice, a carei evolutie a condus la afirmarea individului ca persoana umana, indreptatita sa benefi¬cieze sau sa fie investita cu drepturi proprii opozabile, in primul rand, statului caruia ii apartine; b) pe plan juridic, unde ideile privind drepturile omului au fost transpuse in instrumente juridice generatoare de drepturi si obligatii, mai intai pe plan national si, mai apoi, la scara internationala; c) pe planul coope¬rarii dintre state, la nivel international, care, dupa cum se va vedea, va inter¬veni mult mai tarziu pentru protejarea drepturilor castigate, prin instrumente juridice specifice, sau identificarea unor noi drepturi.

Aceasta abordare respecta si cronologia aparitiei PIDO.

Inca din antichitate au aparut idei conform carora toate fiintele sunt egale in demnitate si valoare si orice fiinta umana are drepturi eterne si imuabile, precum si obligatii.

Filosofi precum Seneca, Epictet promovau conceptia conform careia oamenii sunt egali indiferent de conditia lor – liberi sau sclavi - , iar in dreptul cetatii promovat de cetatile elene se afirma dreptul indivizilor de a participa la elaborarea legilor si la conducerea societatii prin ocuparea de functii publice. Aceste idei sunt preluate de filosofi romani si de organizarea politica romana, Roma antica recunoscand drepturile cetatenilor romani de a participa la viata politica, precum si numeroase garantii acordate acestora, garantii care reprezinta rudimente ale drepturilor individuale de mai tarziu.

Conceptia crestina are idei care se regasesc in cele moderne. Crestinismul postuleaza ideea in sine a fiintei umane, in al doilea rand, considera ca aceasta valoare pe care o reprezinta fiecare individ este atribuita oricarei fiinte umane fara deosebire de rasa sau statut social. Crestinismul formuleaza conceptia limitarii puterii statului in raport cu individul.

Dpdv filozofico-juridic, perioada evului mediu ofera radacinile filosofiei drepturilor naturale, iar sfarsitu acestei prioade aduce cu sine aparitia unor doctrine care incearca sa explice relatia dintre individ si stat.

John Locke a propus doctrina contractului social conform careia oamenii consimt liber sa iasa din starea lor naturala pentru a gasi in stat securitatea juridica si libertatea ca expresie a dreptului la proprietate; in conceptia lui Locke cele mai importante fiind: libertatea si proprietatea.

Omul are drepturi imprescriptibile care nu au fost create de societate: dreptul la proprietate, la libertate si la legitima aparare (identificandu-se in cadrul acestuia dreptul de a pedepsi).

Prin intrarea in societate, individul nu renunta decat la dreptul de a pedepsi, pastrandu-le insa pe celelalte. Astfel, prin contractul social indivizii cedeaza statului puterea sanctionatorie, iar nu drepturile lor.

Aceasta doctrina a fost preluata in folosofia iluministilor francezi care au inspirat idealurile celor doua revolutii – americana si franceza – si a fost explicata de J.J. Rousseau. El a imaginat un contract social care sa reflecte constructia sociala ca si cum ar fin fondata pe un contract incheiat de toti membrii sai. Particularitatea acestui contract da nastere unei relatii intre un individ si toti ceilalti, fara ca individul sa aiba vreo relatie cu ceilalti in particular. Fiecare om pune in comun persoana si puterea lui sub conducerea suprema a vointei generale si in aceasta relatie, orice om ramane liber si egal cu ceilalti, dobandind in plus beneficiile solidaritatii.

Spre deosebire la J. Locke, in conceptia lui Rousseau, prin contract, oamenii confera statului drepturile lor naturale pe care le primesc imediat inapoi sub forma drepturilor civile (drepturi naturale originale insotite de garantii ale exercitarii lor).

Rousseau considera ca drepturile in forma lor originala, naturala erau obligatii imperfecte. In dreptul civil, obligatiile naturale sau imperfecte nu se bucura de integralitatea sanctiunii juridice; ele apar oarecum ca niste obligatii civile degradate. Ceea ce este caracteristic pentru aceste obligatii este faptul ca in privinta lor nu se mai poate cere executarea silita, dar de indata ce au fost executate, debitorul nu mai are dreptul sa pretinda restituirea prestatiei. Asadar, creditorul nu poate alpela la forta statului pentru a obtine ,rin constrangere, executarea, daca aceasta nu se realizeaza de bunavoie.

Pe plan juridic vorbim de acele instrumente generatoare de drepturi si obligatii care au transpus ideile PIDO din planul filosofic in cel juridic. Asemenea instrumente au aparut in plan national si mai tarziu la nivel international. Primul document european in care se schiteaza elemente ale unei protectii juridice a persoanei umane este Magna Carta Libertatum, impusa spre semnare regelui, in 1215, de catre nobilimea si biserica engleza. Acest document care, in esenta, re¬glementeaza raporturile divergente dintre rege si nobilime, dupa o perioada de profunda instabilitate, consacra dreptul la judecata potrivit legii – unica si necesara garantie pentru respectarea celorlalte drepturi.

"Nici un om liber nu va fi inchis sau expulzat sau nimicit in vreun fel fara a fi judecat in mod legal de egalii sai, potrivit legilor tarii".

Tot in Marea Britanie, in perioada revolutiei burgheze, sunt adoptate de catre parlament, Habeas Corpus, in 1679, care garanteaza inviolabilitatea persoanei (starea fireasca a omului este libertatea) si, zece ani mai tarziu, Bill of Rights, care, printre alte drepturi, recunoaste dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, eliberarea sub cautiune sau dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juri (dreptul de a fi judecat in mod egal de catre egalii sai).

La sfrasitul secolului al XVIII-lea au avut loc doua evenimente, unul pe continentul american iar altul pe cel european, a caror influenta asupra evolutiei ufterioare a drepturilor omului a fost determinanta. Este vorba despre rebeliunea coloniilor engleze din America de Nord impotriva Marii Britanii din 1776 si Revolutia franceza din 1789.

Declaratia de independenta a coloniilor engleze din America, adoptata la 4 iulie 1776 la Philadelphia, proclama principiul egalitatii intre indivizi, dreptul la viata si libertate ca drepturi ina¬lienabile si cerinta instituirii guvernelor cu consimtamantul celor guvernati.

Declaratia revolutiei franceze privind drepturile omului si cetateanului, din 26 august 1789, da expresie filozofiei dreptului natural si enunta drepturi si Iiber¬tati intr-o perspectiva individualista si Iiberala. Primul principiu consacrat in Declaratie este principiul egalitatii in fata legii a tuturor persoanelor, care sta, potrivit filozofiei Declaratiei, la baza tuturor celorlalte drepturi si Iibertati, ca 0 conditie generala a existentei lor. Dintre acestea retinem dreptul la proprie¬tate, la securitate, la rezistenta fata de opresiune, liberate de gandire, de expresie si de manifestare.

In conformitate cu ideile filozofice ale lui Jean-Jacques Rousseau, cu De¬claratia din 1789 a Revolutiei franceze si documentele adoptate de noul stat american, omului ca atare, independent de conditia sa sociala, i se recunosc drepturi inerente persoanei sale, in alienabile si sacre, opozabile in orice im¬prejurare societatii si puterii. In acelasi timp, este consacrata primordialitatea legii: orice conflict in impunerea drepturilor trebuie solutionat printr-o inde¬pendenta si impartiala aplicare a legii, conform unor proceduri prestabilite.

Punerea in aplicare a drepturilor astfel proclamate, atat in S.UA cat si in Republica Franceza s-a realizat prin constitutii scrise. Exemplul lor a fost urmat si de alte state: Olanda in 1798, Suedia in 1809, Spania in 1812, Belgia in 1831, Sardinia in 1848, Danemarca in 1849, Prusia in 1850 etc. In tara noastra, drepturile cetatene!iti au fost institutionalizate prin Constitutia din 1866, dupa unirea Principatelor din 1859.