Răspunderea juridică

Capitolul XII

RASPUNDEREA JURIDICA

1. Conceptul raspunderii juridice

Dreptul ca fenomen social are finalitati complexe la nivel macro si micro-social referitoare la asigurarea coerentei, functionalitatii si autoreglarii sistemului social, în solutionarea conflictelor relatiilor interumane, în apararea si promovarea valorilor sociale, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. în acest sens, normele juridice orienteaza, stimuleaza, influenteaza si determina comportamente umane, interventia sa normativa specifica, de natura imperativa, fiind asigurata la nevoie prin forta de constrîngere a statului. Nu orice conduita umana are relevanta din punct de vedere juridic, ci numai accea care cade, într-o forma sau alta, sub incidenta normelor juridice. Conduita umana poate sa fie conforma normelor juridice sau, dimpotriva, sa contravina acestora. în primul caz, conduita este licita, legala, iar al doilea caz, ea este ilicita sau ilegala. Conduita licita este exprimata în anumite actiuni sau în abtinerea de a savîrsi anumite actiuni prin care subiectele de drept folosesc în limitele prescrise drepturile subiective sau îsi îndeplinesc obligatiile juridece pe care le au. Deci, conduita licita este data de actiunile sau inactiunile conforme sau chiar determinate de normele juridice.

Pentru calificarea comportarii licite nu intereseaza motivele, care pot fi extrem de diverse, de la convingere, pîna la teama de pedeapsa, ce determina persoana la o asemenea comportare. Trebuie retinut însa ca are valoare juridica numai compotarea constienta, responsabila.

Astfel, comportarea unui alienat mintal nu are valoare juridica, nu poate fi calificata ca licita sau ilicita, deoarece ea nu este rezultatul unei deliberari constiente si ca atare,alienatul mintal nu poate avea raspunderea juridica a faptelor sale.

Conduita ilicita consta într-o actiune sau inactiune contrara prevederilor normelor juridice, savîrsite de o persoana care are capacitatea de a raspunde pentru faptele sale. în principiu, încalcarea prevederilor normelor juridice atrage raspunderea juridica a persoanei vinovate.

Dintr-o perspectiva mai larga se poate aprecia ca raspunderea juridica este o expresie specifica a ideii de reponsabilitate sociala în conformitate cu care, fiecare om trebuie sa îsi asume si sa suporte consecintele faptelor sale. Oamenii traiesc în societate si pe parcursul istoriei îsi cîstiga diverse grade de libertate, dar acesta nu înseamna în nici un caz liber arbitru, a actiona dupa bunul plac. Fiecare individ trebuie sa accepte si sa permita libertatea altuia.

Pe de alta parte, colectivitatea însasi nu poate ramîne indiferenta fata de comportamentele care încalca regulile sociale. Raspunderea indivizilor fata de comportamentele lor poate avea forme diverse: politica, morala, religioasa, culturala, juridica. în cazul raspunderii juridice se pot remarca o serie de caractereistici care sînt conferite de specificul dreptului, al normelor si sanctiunii juridice, de faptul ca ea implica, în diverse grade constrîngerea statala.

Raspunderea juridica poate fi definita ca un raport statornicit de lege, de norma juridica, între autorul încalcarii normelor juridice si stat, reprezentat prin agentii autoritatii, care pot sa fie instantele de judecata, functionarii de stat sau alti agenti ai puterii publice. Continutul acestui raport este complex, fiind format îm esenta din dreptul statului ca reprezentant al societatii de a aplica sanctiunile prevazute de normele juridice persoanelor care încalca prevederile legale si obligatia acestor persoane de a se supune sanctiunii legale, în vederea restabilirii ordinii de drept.

între raspunderea juridica si sanctiunea juridica se instituie relatii complexe. Astfel, sanctiunea juridica apare ca o premisa a institutiei raspunderii juridice, deoarece raspunderea juridica are ca temei încalcarea normelor juridice dotate prin excelenta cu sanctiuni juridice. Apoi, sanctiunea juridica constituie asa cum am aratat, obiectul raspunderii juridice, ea aflîndu-se la capatul acesteia ca scop, ca finalitate, desi nu singura a raspunderii juridice. Din aceasta perspectiva, raspunderea juridica apare ca un cadru juridic de realizare si întruchipare a sanctiunii juridice.

Sanctiunea juridica poate consta în restituirea unui lucru, anularea unui act, repararea unei pagube, cît si într-o pedeapsa. Aceasta din urma ca specie a sanctiunii juridice este caracterizata prin faptul ca ea implica constrîngere, suferinta chiar, exercitata de stat, în numele societatii în mod nemijlocit asupra pesoanei si a atributelor ei esentiale. Cele mai semnificative pedepse sînt cele din domeniul dreptului penal.Astfel, în acest domeniu, pedeapsa a fost definita ca “ acea sanctiune de drept penal care consta într-o masura de constrîngere si reeducare prevazuta de lege pentru savîrsirea unei anumite infractiuni si care se aplica de instanta de judecata infractorului în scopul prevederii savîrsirii de noi infractiuni. Pedeapsa este data “ intuitu personae”, deci avînd în vedere o anumita persoana, gradul de vinovatie al acestuia. Ea nu poate fi transmisibila, ca de pilda, în cazul unei sanctiuni de drept civil care consta în reparearea unei pagube, obligatie care se poate transmite mostenitorilor. Desigur ca, toata aceasta distinctie între sanctiune si pedeapsa,asa cum s-a remarcat de altfel în literatura juridica, ideea de pedeapsa nu e straina si de alte feluri de raspundere juridica, distinctia mentionata fiind totusi relativa. Mircea Djuvara face interesante remarci despre sanctiune si pedeapsa, modul în care acestea au evoluat de-a lungul istoriei, cum s-a dezvoltat si diferentiat institutia raspunderii juridice.

Astfel, în mod instinctiv, în societatea primitiva individul, lezat raspundea în mod simplu printr-o reactiune imediata fizica, cît putea mai puternica. Violenta raspunderea astfel în mod reflex fara proportii la violenta.