Secretul corespondenței electronice

Drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului constituie nu doar o realitate ci si o finalitate a întregii activitati umane, bineînteles a aceleia democratice si progresiste. De aici, si atentia cuvenita care este acordata aproape peste tot în lumea actuala, problemelor teoretice si practice referitoare la drepturile omului, la protectia si respectul libertatilor fundamentale ale persoanei umane.

Problematica drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si cetateanului este reglementata de dreptul constitutional în plan intern si este în acelasi timp obiect al reglementarilor de drept international public.

Conceptele de drepturi ale omului si drepturi ale cetateanului solicita o analiza atenta în interferenta, dar si în individualizarea lor, deoarece, ele se conditioneaza dar nu se suprapun în mod perfect. Conceptul drepturilor omului, astfel cum a fost elaborat pe plan international, serveste ca un important suport pentru fundamentarea ideii existentei drepturilor si libertatilor cetatenesti. Conceptul drepturilor omului are o semnificatie mult mai larga decât acela al drepturilor cetatenesti, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile, aplicabile tuturor fiintelor umane, în timp ce drepturile cetatenesti sunt, potrivit însasi denumirii lor, specifice unui anumit grup de oameni si anume cetatenii unui anumit stat.

În perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, alaturi de actele internationale cu caracter de universalitate privind drepturile fundamentale ale omului, au fost adoptate mai multe acte internationale regionale, în aceasta materie. Aceste acte regionale nu vin doar sa reafirme drepturile fundamentale prevazute si reglementate în actele internationale cu caracter de universalitate, dar le si dezvolta si le completeaza, prin adaptarea lor la conditiile specifice ale regiunii în care se aplica.

Un astfel de act regional îl constituie Conventia Europeana a Drepturilor Omului, act adoptat în anul 1950 în cadrul Consiliului Europei.

Conventia reafirma faptul ca scopul Consiliului Europei îl constituie realizarea unei uniuni cât mai strânse între statele membre si ca unul dintre mijloacele de realizare a acestui scop este protejarea si dezvoltarea drepturilor omului.

Articolul 8 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (Dreptul la respectarea vietii private si de familie) prevede:

1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice în exercitarea acestui drept decât în masura în care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, într-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Violarea secretului corespondentei  art. 212 Codul Penal  presupune încalcarea dreptului la libertatea individuala în sensul împiedicarii posibilitatii persoanei de a comunica cu alte persoane, prin mijloacele obisnuite de transmitere la distanta (corespondenta închisa sau deschisa, telegrama, telefon, etc) fara teama unui amestec nedorit din partea cuiva.

Constitutia României a consfintit, printre celelalte drepturi fundamentale ale persoanei si dreptul la inviolabilitatea corespondentei în art. 28, iar Codul Penal incrimineaza aceasta fapta ca infractiune în art. 212, constând în deschiderea, fara drept, a unei corespondente adresate altuia ori în interceptarea unei convorbiri sau comunicari efectuate prin telefon, telegraf, sau prin alte mijloace de transmitere la distanta. De asemeni infractiunea consta si în sustragerea, distrugerea sau retinerea unei corespondente precum si în divulgarea continutului unei corespondente, chiar atunci când a fost trimisa deschisa din greseala, ori în divulgarea continutului unei convorbiri sau comunicari interceptate, chiar în cazul când faptuitorul a luat cunostinta de aceasta din greseala sau din întâmplare.