Sisteme Administrative Comparate

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

CONCEPTUL DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ ÎN EUROPA

Noţiunea de administraţie publică a fost amplu şi diferit analizată în literatura de specialitate a statelor europene, atât în perioada interbelică, cât şi în cea de după cel de-al doilea război mondial, influenţa doctrinei franceze fiind determinantă în spaţiul european. Delimitarea conţinutului şi sferei noţiunii de administraţie are atât importanţă teoretică, cât şi practică, presupunând operaţiunea de explicare a reglementărilor juridice în vigoare, prin raportarea la ceea ce am putea numi constantele doctrinei într-un sistem democratic .

Acceptarea unei definiţii universal valabile pentru conceptul de administraţie pare o utopie . Principala dificultate a acestui demers este dată de însuşi câmpul funcţiilor administraţiei publice care este determinat de organizarea constituţională a separaţiei puterilor specifică fiecărui stat, ceea ce face ca nici una din definiţiile formulate să nu poată reclama o valabilitate generală .

Pornind de la sensul original al noţiunii provenit din vechiul drept roman, unde ad minister avea sensul de a duce la îndeplinire o misiune comandată, vorbind despre conceptul de administraţie trebuie să facem distincţia între administraţie publică şi privată, care există într-un mediu social în care proprietarii lucrează prin administratori pentru realizarea unor interese personale prin propria putere, iar guvernanţi satisfac trebuinţele sociale prin administraţia publică, în ambele cazuri fiind obligatorie respectarea legii . De asemenea, profesorul Rivero arată că delimitarea administraţiei publice de cea privată este dată de tipul interesului urmărit, care în cazul administraţiei private este unul personal, iar în cazul administraţiei publice unul general, comun societăţii.

Noţiunea de administraţie are în vedere două aspecte: sensul material/funcţional, conform căruia administraţia publică semnifică activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului public prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi sensul organic – atunci când ne referim la ansamblul autorităţilor publice, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile şi se prestează serviciile publice.

1.1. Scurte considerente privind administraţia publică în concepţia franceză

În concepţia constituţională tradiţională franceză, administraţia reprezenta „acţiunea puterii executive prin procedee de putere publică”. Profesorul G. Vedel, examinând doctrina de drept public din Franţa până în 1958, concluzionează că administraţia este exercitată de puterea executivă, cu excluderea raporturilor executivului cu alte organe constituţionale ale statului şi a raporturilor statului cu organismele de drept internaţional; administraţia se realizează în regim de putere publică şi este caracterizată prin prerogative şi constrângeri exorbitante de la dreptul comun.

Respectând linia tradiţională, profesorul A. Laubadere defineşte administraţia ca reprezentând ansamblul de autorităţi, agenţii şi organisme, însărcinate, sub impulsul puterilor politice, cu asigurarea multiplelor intervenţii ale statului modern.

Tot pe linia tradiţională se menţine şi profesorul Jean Rivero, în explicarea noţiunii de administraţie el plecând de la înţelesul din limbajul curent al termenului de administraţie, care este acea activitate, faptul de a administra, respectiv de a gira o afacere, dar şi structurile, respectiv organele care exercită această activitate. Pentru a delimita administraţia publică de celelalte activităţi publice, autorul operează cu două criterii – cel material şi cel organic; astfel că din punct de vedere material se face distincţie între administraţie, legislativ, justiţie şi guvernare, iar din punct de vedere organic autorul subliniază că participarea diverselor organe politice la treburile administrative variază în funcţie de regimurile politice, pentru că în toate regimurile politice se vor afla în fruntea administraţiei autorităţi cu caracter constituţional şi origine politică, aceştia variind de la o guvernare la alta.