Spălarea banilor

Spalarea banilor

Literatura de specialitatea, autohtona si straina, a consemnat variate definitii ale

sintagmei „spalarea banilor”. Concizia si rigoarea definitiei citata în continuare pledeaza

pentru a fi retinuta: „activitate complexa care se desfasoara în principal în trei faze –

producerea ilicita de bogatii, transformarea acestora în capital licit si reinvestirea sau

reamplasarea mijloacelor financiare obtinute în acest mod”1.

Infractiunea de spalarea banilor a intrat în tabloul infractional din tara noastra prin Legea

nr. 21/1999, abrogata si înlocuita prin Legea 656/2002, dispozitiile incriminatorii ale acesteia

din urma (art. 23) fiind preluate în Noul Cod penal. Pâna la intrarea în vigoare a Noului Cod

penal, sediul materiei îl constituie dispozitiile art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea

si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si

combatere a finantarii actelor de terorism.

Constituie infractiunea de spalare a banilor si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 12

ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând ca provin din savârsirea de infractiuni,

în scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta

persoana care a savârsit infractiunea din care provin bunurile sa se sustraga de la urmarire,

judecata sau executarea pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a dispozitiei, a

circulatiei sau a proprietatii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând ca bunurile

provin din savârsirea de infractiuni;

c) dobândirea, detinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând ca acestea provin din

savârsirea de infractiuni.

Obiectul ocrotirii penale

Obiectul juridic special este complex, fiind alcatuit, pe de-o parte, din relatiile sociale

prin ocrotirea carora se apara provenienta licita a banilor si circulatia corecta a acestora în

operatiunile financiar-bancare2. Pe de alta parte, distingem relatiile sociale privind buna

administrare a actului de justitie, caci prin astfel de operatiuni malversative este îngreunata

activitatea de identificare si recuperare a valorilor obtinute prin savârsirea infractiunii

principale.

1 Sistemo criminale ed economia – citat de Gh. Mocuta în Criminalitatea organizata si spalarea banilor,

Editura Noul Orfeu, Bucuresti, 2004, p. 146

2 I. Lascu, Spalarea banilor. Actualitate. Realitate sociala si incriminare, Dr., nr. 6, 2003, p. 13.

2

Infractiunea de spalare a banilor are un caracter corelativ, derivat, deoarece existenta sa

este conditionata de savârsirea prealabila a unei infractiuni din care sa provina bunul supus

unei operatii de spalare.

Obiectul material este constituit din bunurile dobândite prin savârsirea unei (unor)

infractiuni anterioare.

Bunurile care formeaza obiectul material al delictului de spalarea banilor sunt enuntate în

alin. (2) si anume, sunt bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum si

actele juridice sau documentele care atesta un titlu ori un drept cu privire la acestea.

Întelesul conceptelor potrivit definitiilor de dictionar3.

Bun corporal – bun care are o existenta materiala.

Bun necorporal – valoarea economica ce are o existenta ideala, abstracta si care poate

forma obiectul unui raport juridic.

Bun mobil – bun care nu are o asezare fixa si poate fi miscat dintr-un loc în altul, prin

forta proprie sau cu concursul unei energii straine, fara sa-si piarda valoarea economica.

Bun imobil - bun care are o asezare fixa, stabila si care deci nu poate fi mutat dintr-un loc

în altul fara sa-si piarda destinatia initiala sau identitatea.

Subiectii infractiunii

Subiectul activ nemijlocit (autor) al delictului este necircumstantiat de text, el poate fi

deci orice persoana – fizica sau juridica -, cel mai adesea chiar participantul la savârsirea

infractiunii principale din care provine bunul supus operatiunii de spalare4.

Participatia este posibila în toate formele acesteia – coautorat, instigare, complicitate.

Subiectul pasiv este statul, ale carui interese în zona economico-financiare si ale

adminsitrarii justitiei sunt primejduite si, în egala masura, persoana juridica sau fizica

prejudiciata prin savârsirea infractiunii principale.

Latura obiectiva

Elementul material al laturii obiective se exprima prin actiuni de: schimbarea,

transformarea, ascunderea, disimularea, dobândirea, detinerea sau folosirea de bunuri.

Cerinta esentiala a textului este ca aceste activitati sa fie efectuate cu stiinta ca bunurile

provin din savârsirea de infractiuni5.

3 M. Costin, M. Muresan, V. Ursa, Dictionar de drept civil, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,

1980, p. 53, 56.54

4 Pe larg, Gh. Mocuta, op.cit., p. 178.

5 I. Lascu, op. cit., p. 15.

3