Dezvoltare durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între sistemele socio-economice şi elementele capitalului natural.

Dezvoltarea durabilă urmareşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.

Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun",cunoscut şi sub numele de Raportul Brundtland: "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmareşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".

Conceptul dezvoltarii durabile determina o reevaluare permanenta a legaturilor dintre om si natura si pledeaza pentru solidaritatea intre generatii ca singura optiune viabila pentru dezvoltarea pe termen lung.

Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare industriala a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi cauta in primul rand prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii.

Scurt istoric al dezvoltarii durabile:

Conceptul de dezvoltare durabila a luat nastere acum 30 de ani, ca raspuns la aparitia problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale, in special a celor legate de energie. Practic, Conferinta privind Mediul de la Stockholm din 1972 este momentul in care se recunoaste ca activitatile umane contribuie la deteriorarea mediului inconjurator, ceea ce pune in pericol viitorul omenirii.

Cativa ani mai tarziu, in 1983, isi incepea activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED), condusa de Brundtland, dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite.

Doi ani mai tarziu, in 1985 era descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si, prin Conventia de la Viena a inceput cautarea unor solutii pentru reducerea consumului de substante care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara Planeta.

In 1987, la un an dupa catastrofa de la Cernobal, apare asa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul “Viitorul nostru comun”care da si cea mai citata definitie a dezvoltarii durabile (“sustainable development”): “Dezvoltarea durabila este cea care urmareste nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”. Totodata, Raportul admitea ca dezvoltarea economica nu poate fi oprita, dar ca strategiile trebuie schimbate astfel incat sa se potriveasca cu limitete ecologice oferite de mediul inconjurator si de resursele planetei. In finalul raportului, comisia sustinea necesitatea organizarii unei conferinte internationale asupra dezvoltarii durabile.

Raportul Brundtland cuprindea cateva obiective potrivit carora realizarea dezvoltarii durabile inseamna:

- asigurarea in continuare a cresterii economice cu respectarea conditiei de baza a conservarii resurselor naturale;

- eliminarea saraciei si asigurarea conditiilor satisfacerii nevoilor esentiale de munca, hrana, energie, apa, locuinta si sanatate;

- orientarea proceselor de crestere economica spre o noua calitate;

- asigurarea unei cresteri controlate a populatiei;

- conservarea si sporirea resurselor naturale, supravegherea impactului dezvoltarii economice asupra mediului;

- restructurarea tehnologiilor de productie si mentinerea sub control a riscurilor acestora;

- asigurarea unei abordari integrate a deciziilor privind cresterea economica, mediul inconjurator si resursele de energie.

- Se observa ca respectarea cerintelor dezvoltarii durabile reclama solutii sociale, politice, economice, demografice si tehnice.

Termenul de dezvoltare durabila a inceput sa devina, insa, foarte cunoscut abia dupa Conferinta internationala privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro in vara lui 1992, cunoscuta sub numele de “Summit-ul Pamantului”.* la care au participat reprezentanti din aproximativ 170 de state. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai multor conventii referitoare la schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) si stoparea defrisarilor masive. Tot atunci a fost elaborata si Agenda 21, sau Agenda dezvoltarii durabile - planul de sustinere a dezvoltarii durabile. La 10 ani de la Conferinta de la Rio, in 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabila.

Agenda Locala 21 a fost elaborata si adoptata la Summitul Mondial de la Rio de Janeiro in 1992, ca instrument de promovare a conceptului dezvoltarii durabile. Dupa zece ani, la Johannesburg, in 2002, al doilea Summit promoveaza AL 21 ca principal instrument de realizare a bunastarii populatiei lumii. Dedicata administratiei locale, AL 21 stabileste prin participare publica un echilibru intre dezvoltarea economica, echitatea sociala si protectia mediului.

Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv si al Uniunii Europeane, incepand cu 1997, cand a fost inclus in Tratatul de la Maastricht, iar in 2001, la summit-ul de la Goetheborg a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila a UE, careia i-a fost adaugata o dimensiune externa la Barcelona, in 2002