Ecologie

Definiţia şi evoluţia ecologiei

În anul 1865 Riter a definit ecologia dar nu mai mult decât înţelesul cuvintelor greceşti „oilxas”-casă, loc de trai şi „logos”-ştiinţă.

În anul1866 Ernest Heackel a definit ecologia ca ştiinţa care se ocupă cu studiul interacţiunii vieţuitoarelor cu mediul organic şi anorganic.

De-a lungul timpului ecologia a urmat anumite perioade şi anume:

-etapa de conturare 1866-1911

-etapa trofică 1911-1940

-etapa trofoenergetică 1940-1964

-etapa integrării şi modelării computaţionale

Etapa de conturare este delimitată de anul 1911, anul în care a apărut legea toleranţei al lui Shelford ; este caracterizată de apariţia conceptului de comunitate de intivizi prin termenul biocenoză. Tot în această perioadă s-a implementat termenul de habitat facându-se referire la condiţiile de viaţă ale biocenozei.

În etapa trofică se introduce conceptul că organismele se organizează prin legătura de hrană. Tot in această etapa s-a introdus şi conceptul ecosistematic care desemnează integrativ şi ecologic unitatea dintre organisme şi mediul de viată. De asemena s-au pus şi bazele teoriei reglării numerice a organismelor pe baza modului de hrană-

În etapa trofoenergetică s-au pus bazele stabilirii existenţei unei dependenţe energetice dintre organism şi mediul său de viaţă.

Etapa a IV-a s-a axat pe productivitatea sistemelor ecologice folosindu-se de mutaţiile care au apărut în înţelegerea structurii şi funcţionării ecosistemelor.

Pe baza definiţiilor date de Haeckel şi modificate de-a lungul timpului dar fără a se îndepărta esenţa se poate spune că ecologia este o ştiinţă interdisciplinară care studiază relaţiile dintre organisme şi dintre organisme şi mediul în care trăiesc.

Schematizat definirea ecologiei se poate reprezenta:

Consecinţele încep de la nivelul individual spre supraindividual şi ţin cont de un mod de organizare armonios şi de intersepcificitatea organismelor considerate în cadrul unui ecosistem. Deci ecosistemul reprezintă obiectul de studiu al ecologiei.

2. Structura mediului

În funcţie de nivelurile de integrare a vieţii în mediu, acesta este structurat în nouă tipuri de medii:

1.Mediul cosmic: se referă la totalitatea forţelor fizice care provin din cosmos legate de energia şi radiaţiile cosmice

2.Mediul geofizic: se referă la totalitatea forţelor fizice legate de alcătuirea şi proprietăţiile pământului (forţa gravitaţională)

3.Mediul climatic: cuprinde totalitatea variaţiilor temperaturii şi umidităţii ca şi influenţă asupra materiei vii

4.Mediul origrafic: cuprinde totalitatea aspectelor cu privire la scoarţa terestră şi la mediul submarin

5.Mediul edafic: se referă la totalitatea proprietăţiilor şi aspectelor solului

6.Mediul hidrologic: se referă la factorul de mediu „apa” sub toate formele sub care aceasta există

7.Mediu geochimic: se referă la totalitatea transformărilor chimice care decurg în substratul solid sau la amestecul de soluţii chimice care sunt prezente la nevelul biosferei.

8.Mediul biocenotic: cuprinde totalitatea materiei vii care constituie biocenoza

9.Mediul biochimic: cuprinde totalitatea produşilor care rezultă în urma proceselor biologice.

3. Niveluri trofice şi lanţul trofic

Nivelurile trofice se bazează pe interacţiunile dintre organism şi mediu şi mai exact pe transportul şi transformarea materiei de la mediu la organism sau de la organism la alt mediu sau de la un organism la alt organism.

Nivelurile trofice precum şi lanţul trofic alcătuit din nivelurile trofice se bazează pe tipul hranei (a substanţei nutritive) şi pe modul în care se obţine substanţa nutritivă de fiecare organism cu poziţie taxonomică diferită se poate situa la niveluri trofice diferite.

Nivelurile trofice se alcătuiesc în principal din: producători, consumatori, distrugători.

Producătorii sunt sunt organisme autotrofe capabile să-şi sintetizeze hrana din substanţă minerală, frie prin procesul de fotosinteză fie chemosinteză.

Consumatorii sunt organisme heterotrofe care nu sunt capabile să-şi sintetizeze singure hrana şi se hrănesc pe baza altor organisme şi se clasifică în: consumatori primari, secundari şi terţiari.

Consumatorii primari –fitofage-organisme care se hrănesc cu materie vegetală vie.

Consumatorii secundari –zoofage- reprezintă organismele care se hrănesc cu consumatorii primari.

Consumatorii terţiari-consumatori de vârf- se hrănesc pe baza organismelor din cele 2 categorii de consumatori primari şi secundari. Din această grupă fac parte paraziţii, în principiu un parazit se situează pe un nivel trofic superior nivelului trofic pe care se situează gazda. Aceste organisme sunt biofage care se hrănesc cu materie vie şi sunt în contrast cu saprofagele şi detritivorele care se hrănesc cu materie moartă.

Distrugătorii reprezentaţi de către organismele care transformă materia organică în materie minerală prin procesul de descompunere (fermentare sau putrefacţie)