Ecologie și Protecția Mediului

CAP.1. ECOLOGIA SI PROTECŢIA MEDIULUI

CA ŞTIINŢĂ

1.1. DEFINIŢIA ECOLOGIEI

Prima definiţie a Ecologiei a fost dată de către Ernst Haeckel unul din marii evoluţionişti ai secolului 19 care în lucrarea „ Morfologia Generală a Organismelor” în anul 1866, care a dezvoltat concepţia darwinistă asupra luptei pentru existenţă. Haeckel a definit Ecologia ca fiind „Ştiinţa care se ocupă cu studiul relaţiilor complexe, directe sau indirecte, cuprinse în noţiunea darwiniană a luptei pentru existenţă”

Astfel el a introdus termenul de ecologie ce provine de la cuvintele greceşti „oikos” (casă, gospodărie) şi logos (cuvânt).

Între timp au fost dezvoltate multe definiţii ale ecologiei dar nici una nu este acceptată ca şi o definiţie de bază.

În cele ce urmează vom prezenta câteva definiţii în ordine alfabetică, considerând că o ierarhie a importanţei acestor definiţii ar fi greu de realizat:

- Beeby (1993) „Ştiinţa ecologiei încearcă să explice relaţiile dintre organisme şi mediul lor.”

- Begon, Harper şi Townsend (1996) „Ecologia nu este o ştiinţă cu o structură simplă , liniară, fiindcă în interiorul ecologiei orice proces afectează alt proces”

- N. Botnariuc şi A. Vădineanu (1982) „Ecologia studiază sistemele supraindividuale de organizare a materiei vii (populaţii, biocenoze, biosfera) integrate în mediul lor abiotic „

- N. Botnariuc şi A. Vădineanu (1982) „Ecologia studiază legile care determină productivitatea, stabilitatea şi evoluţia ecosistemelor şi a ecosferei în ansamblul ei şi implicit studiază influenţa activităţii umane asupra acestor procese precum şi implicaţiile lor asupra calităţii vieţii oamenilor”

- Clements (1905, 1949) „Ecologia este ştiinţa comunităţilor vii şi ea cercetează sociologia şi economia animalelor şi plantelor”

- Chrebs.Ch.I. (1978) definea Ecologia ca fiind „studiul ştiinţific al interacţiunilor care determină distribuţia şi abundenţa organismelor”.

- R.Dajos (1970) „Ecologia este ştiinţa care studiază condiţiile de existenţă a fiinţelor şi interacţiunile de orice natură care există între aceste fiinţe şi mediul lor”

- M.S. Ghilarov „ Ecologia este ştiinţa corelaţiilor şi interacţiunilor vieţii cu mediul înconjurător pe trepte supraindividuale”.

- Hutchinson (1978) „Ecologia este studiul modului în care lucrează sau operează lumea vie”

- Kormondy (1996) „Substanţa ecologiei se găseşte în multitudinea structurilor nevii şi vii , a proceselor şi a interelaţiilor cuprinse în circulaţia energiei şi a nutrienţilor, în reglarea structurii şi dinamicii populaţiilor şi comunităţilor vii „

- A.Ionescu (1988) „Ecologia este ştiinţa interelaţiilor dintre vieţuitoarele care alcătuiesc o bionocenoză şi dintre acestea şi biotop. Ea studiază fluxul de materie, energie, şi informaţie care străbate un ecosistem bine delimitat :este deci ştiinţa care studiază ecosistemele”

- A. MacFayden (1957) „Ecologia studiază relaţiile dintre vieţuitoare, plante sau animale şi mediul lor, pentru a descoperi principiile după care se desfăşoară aceste relaţii”

- E.P. Odum (1959) „Ecologia este studiul structurii şi funcţionării naturii”

- E.P.Odum (1966,1971) „Ecologia studiază nivelurile de organizare superioare celor individuale şi anume-populaţii, biocenoze, ecosisteme şi biosfera”

- E.P. Odum (1962) „Ecologia este studiul structurii şi funcţionării ecosistemelor”

- E.P. Odum (1971) „Ecologia este ştiinţa care studiază relaţiile organismelor individuale cu ambianţa lor vie şi nevie”

- Pianka (1978, 1994) „Ecologia este ştiinţa care cercetează raporturile dintre organisme şi toţi factorii fizici şi biologici din mediu „

- I. Puia şi V. Soran (1984) „Ştiinţa care se ocupă de toate relaţiile ce se stabilesc între organisme şi diferite comunităţi (biocenoze) precum şi de raporturile organismelor şi comunităţilor cu mediul fizic de trai”

- Ricklefs (1976, 1990) „Ecologia este studiul plantelor şi animalelor ca indivizi (autecologie), populaţii (demecologie) şi comunităţi vii (sinecologie)”

- C.F. Sachi şi P. Testard (1971) „Ecologia este disciplina biologică care studiază raporturile dintre organisme şi mediul lor înconjurător”

- B. Stugren (1975) „Ecologia este ştiinţa interacţiunilor în sistemele supraindividuale „

- Shelford (1937) „Ecologia este o ramură a fiziologiei generale care se ocupă de organisme ca un întreg, cu procesele lor vitale; ea se distinge de fiziologia generală a organelor”

- Whittaker (1975) „Ecologia studiază biosistemele în context cu ambianţa lor”

1.2. PARADIGMELE ECOLOGIEI

După Kuhn T., (1976) « concepţiile dominante ale comunităţii savante sunt paradigmele sale, idei care nu mai sunt puse la îndoială şi care constituie temelia manualelor , cursurilor şi exerciţiilor de laborator »

- Paradigma mezologică (sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX)

Potrivit paradigmei mezologice, obiectul central de studiu al ecologiei era analiza efectului factorilor de mediu asupra organismelor luate individual. Ecologul care a marcat această paradigmă a fost Kuhn T.E.(1976).

- Paradigma demografică (sec.XX)

Potrivit acestei paradigme obiectul central de analiză al ecologiei s-a concentrat asupra studiului dinamicii populaţiilor. Dintre apologeţii acestei paradigme amintim pe Cetverikov (1926), Alfred Lotka (1924), Vio Volterra (1931, Umberto d’Ancona, Scherdtfeger (1963), Şvarţ (1960), Naumov (1948), Botnariuc (1953), Cure (1959).

- Paradigma sistemică

Potrivit paradigmei sistemice obiectul central de analiză în ecologie este după Stugren (1982) « studiul reţelei de interacţiuni dintre componentele ecosistemului ; accentuarea întregului ; a caracterului unitar al relaţiilor interspecifice în contextul unei structuri ; ecologia sistemică fiind ştiinţa structurilor funcţionale şi logico-matematice ale sistemelor ecologice » Referinţa istorică a acestei paradigme este Odum (1957, 1959, 1971).

1.3. RAMURILE ECOLOGIEI

E. Warning (1896-1909) şi Dajos R. (1975) au defint 3 orientări majore ale ecologiei:

- Autecologia (gr. auto = însuşi): studiază raporturile indivizilor indivizilor, dintr-o anumită specie cum mediul lor de viaţă (până la nivelul de populaţie sau specie), cu mediul înconjurător abiotic si biotic.

- Demecologia (gr.demos= popor sau mulţime): studiază relaţiile dintre indivizii aceleaşi populaţii precum şi raporturile dintre populaţii cu factorii ecologici

- Sinecologia (gr. syn = împreună) :studiază raporturile existente între indivizii şi populaţiile ce aparţin unei biocenoze cu mediul lor de viaţă şi raporturile existe între biocenoze la nivel de biosferă..

Barbour, Burks, Pitts (1987) au realizat următoarea clasificare a specializărilor ecologiei plantelor:

- Sinecologia (Paleoecologia/Sociologia plantelor în trecutul lor ecologic; Sociologia plantelor/clasificarea comunităţilor vegetale conform hărţilor de vegetaţie; Ecologie evoluţionistă /stabilitatea comunităţilor, diversitatea speciilor; Dinamica comunităţilor /sisteme ecologice;

- Autecologia (Ecologia populaţiei /mărime, hibridări evolutive, speciaţii ; Ecofiziologie /perturbări, limite de toleranţă, interacţiuni biotice, fenologie ; Ecologie evoluţionistă (idem clasificarea anterioară)

După mediul de viaţă în care trăiesc organismele, ecologia se împarte în trei ramuri (Muntean şi Ştirban ,1995): oceanologia (ecologia marină); limnonologia (ecologia apelor interioare); ecologia terestră (din care s-a desprins ecologia solului sau ecopedologia);