Extras din curs
Capitolul 1
ECOLOGIA, INGINERIA MEDIULUI ŞI
ACTIVITATEA UMANĂ
Societatea umană făcând parte din sistemul global al ecosferei depinde
în totalitate de acest sistem. De aceea ştiinţa ecologiei are în societatea modernă
o poziţie specială comparativ cu alte domenii ale biologiei, deoarece ea se
situează la graniţa dintre ştiinţele biologice, cele sociale şi cele inginereşti.
Ecologia şi, implicit, ingineria mediului studiind procesele şi legile care
determină productivitatea, stabilitatea în echilibru dinamic şi evoluţia
ecosistemelor şi a ecosferei în ansamblul ei, studiază concomitent şi influenţa
activităţii umane asupra Naturii, dar şi implicaţiile asupra calităţii vieţii oamenilor.
Având la bază concepţia sistemică, ecologia poate reflecta mai corect
legile care determină ordinea lumii vii, organizarea ecosferei, adică locul în care
trăieşte omul şi toate celelalte specii pe această planetă.
1.1. TEORIA GENERALĂ A SISTEMELOR ŞI UNITATEA
LUMII VII
Pentru a analiza „inginereşte" sistemele ecologice sunt necesare câteva
noţiuni fundamentale de ecologie generală şi de geografie fizică. Fără a intra
în detalii, menţionăm că ingineria mediului se bazează pe noţiunea de sistem şi
pe conceptul sistemic (de unde şi ecologia sistemică).
După cum este cunoscut încă din anul 1932 savantul Ludwig von
Bertalanffy a formulat teoria generală a sistemelor. El defineşte şi clarifică
noţiunile legate de „sistem”.
Sistemul reprezintă un ansamblu de elemente de diferite naturi, identice sau
diferite, unite prin conexiuni, interacţiuni, în aşa fel încât se realizează un
întreg.
Semnificaţia noţiunii de sistem se referă la ordine, iar în ecologie, cu
precădere la ordinea în spaţiu şi în funcţionare a materiei vii.
Noţiunea de sistem ne permite să comparăm între ele cele mai diferite
obiecte din natură, chiar dacă sunt nevii sau vii, ori care par a nu avea nimic
comun unele cu altele, în natură şi în societatea omenească „toate" se
constituie în sisteme.
Diversitatea atât de mare din natură, care aparent pare dezordonată,
privită sistemic are elemente indubitabile de ordonare. Chiar la modul general
putem constata că multitudinea particulelor materiale nu sunt risipite şi
amestecate haotic, ci sunt grupate formând agregări de complexităţi diferite
(Mohan, Gh., Ardelean, A., 1993). întreaga materie este organizată în corpuri
materiale, care au ca o caracteristică generală faptul că fiecare dintre ele se
comportă faţă de mediul ambiant în care se află, ca un întreg, ca o unitate care îşi
păstrează individualitatea o anumită perioadă de timp. Organizarea în spaţiu şi
timp a elementelor componente ale sistemului reprezintă rezistenţa acestuia care
se opune forţelor perturbante, de regulă din afara sistemului, care tind să-l
dezorganizeze. Precizăm faptul că gradul de dezordine al unui sistem dat este
caracterizat de entropie, care, după cum este cunoscut, este o mărime
termodinamică ce ne permite să evaluăm degradarea energiei unui sistem. Legat
de energie şi de legile termodinamicii se vor face referiri detaliate pe parcursul
lucrării. Este interesant de amintit doar că teoria generală a sistemelor este
concepută ca o teorie generală a organizării.
Din compararea diferitelor sisteme se pot evidenţia o serie de trăsături
care permit înţelegerea profundă a modului lor de organizare şi de funcţionare,
precum şi al relaţiilor existente între acestea şi mediul ambiant. Din punct de
vedere al relaţiilor sistemelor cu mediul, I. Prigogine (1955) deosebeşte trei
categorii: l - sisteme izolate - cele care NU realizează schimburi de materie şi
energie cu mediul ambiant; 2 - sisteme închise - cele care efectuează numai
schimburi energetice cu mediul; 3 - sisteme deschise - cele care au cu mediul
atât schimburi energetice cât şi materiale.
Complexitatea naturii, în general atât de diversă şi aparent dezordonată,
dacă o privim deci, sistemic sesizăm de fapt o „unitate în diversitate".
Lumea înconjurătoare ne apare astfel în ideea generală că „totul se leagă cu
totul", că nimic nu este întâmplător, iar unitatea supremă este integritatea
biologică. Această integritate este reprezentată de sistemele biologice, care sunt
sisteme deschise şi în natură corespund unor trepte diferite de organizare, creând
un „tablou biologic" al lumii. Acest tablou ne arată unitatea lumii vii.
După cum s-a mai precizat, fiecare sistem are o anumită structură şi
respectiv anumite funcţii. Structura sistemului este dată de forma sau arhitectonica
sa, iar funcţia exprimă relaţiile sale în întregul său, relaţii care pot defini o anumită
funcţionare a sistemului.
Conținut arhivă zip
- curs1.pdf
- curs10.pdf
- curs11.pdf
- curs12.pdf
- curs13.pdf
- curs14.pdf
- curs2.pdf
- curs3.pdf
- curs4.pdf
- curs5.pdf
- curs6.pdf
- curs7.pdf
- curs8.pdf