Ecosisteme Forestiere

ECOBIOMUL

Ecobiomul reprezintã o mare unitate ecologicã structuralã, functionalã si

informationalã a ecosferei, are aspect relativ omogen si este format dintr-o grupare de

ecosisteme cu relatii complexe între ele.

Partea vie a ecobiomului este biomul - alcãtuit din totalitatea biocenozelor din cadrul

ecosistemelor pe care le înglobeazã.

Partea nevie a ecobiomului este macrobiotopul - format din componente ale mediilor

cosmic, geofizic, orografic, edafic, hidrologic si geochimic care definesc biotopul

ecosistemelor. Aceste componente actioneazã pe o mare suprafatã ca sistem complex de

factori ecologici abiotici, conferind biocenozelor din componenta biomului aproximativ

aceleasi conditii de viatã. Sistemul complex de factori ecologici abiotici de naturã cosmicã,

geofizicã, orograficã, edaficã, hidrologicã, geochimicã cu interferente regionale si generale

specifice determinã tipologia si distributia ecobiomilor la scarã planetarã. Având în vedere

aceste relatii existente în naturã, macrobiotopul ecobiomului este un complex de biotopuri

format din totalitatea biotopurilor care gãzduiesc biocenozele ce formeazã biomul (adicã

partea vie a ecobiomului).

Ecobiomul este considerat o mare unitate ecologicã structuralã, functionalã si

informationalã de sine stãtãtoare în cadrul ecosferei, cu relatii complexe si interferente

interne de influentare a stãrilor ecologice, în care viul si neviul sunt în interactiune si

interdependentã. În naturã el este o realitate. Ocupã o suprafatã relativ mare, în cadrul

cãreia existã o grupare de ecosisteme mai mult sau mai putin asemãnãtoare sau diferite.

Exemplu:

. Fluviul si izvoarele, pâraiele si râurile pe care le dreneazã formeazã ecobiomul lotic,

sistem ecologic vast, complex si unitar. Salba de biotopuri existente în cadrul albiei

minore si majore din bazinul hidrografic al fluviului formeazã macrobiotopul. Fiecãrui

biotop îi corespunde o anumitã biocenozã, iar totalitatea biocenozelor din izvoare,

pâraie, râuri si fluviu formeazã biomul.

. Ecobiomul pãdurilor de conifere (taigaua) este format din mai multe tipuri de

ecosisteme: pãdurea de molid, pãdurea de brad, pãdurea de pin, pãdurea de larice

etc. Fiecare ecosistem este definit de specia de plantã edificatoare si are o anumitã

faunã. Toate aceste ecosisteme sunt mult apropiate între ele, au cerinte climatice si

edafice asemãnãtoare sau foarte apropiate.

. Delta este un ecobiom. În componenta sa existã ecosisteme acvatice lotice, lacustre,

palustre, mlastini, ecosisteme terestre silvice (forestiere), de pãsune, dune de nisip

fixate etc. Beneficiazã de o climã localã rezultatã din interferenta climatului marin si

de uscat, aflate sub controlul climatului regional al ecosferei. Sub aspect ecologic ele

formeazã o unitate fiind interconectate functional.

Între ecobiomi existã relatii diverse si se influenteazã reciproc. De exemplu, izvoarele,

pâraiele, râurile si fluviul sunt pãrti componente ale ecobiomului lotic. Ele strãbat teritoriul

ocupat de ecobiomul pãdurilor de conifere (taigaua), de foioase sau al altor tipuri de

ecobiomi. Între ele existã schimburi de substante anorganice si organice. În relatia lor directã

ecobiomului pãdurilor i se creeazã un cadru ecologic vital prin infiltratia apei în sol si

evaporarea ei în atmosferã. Frunzele si fructele (produse ale ecobiomului pãdurilor) care cad

în apã reprezintã o sursã de hranã exogenã pentru multe specii de animale fie în stare

proaspãtã, fie sub formã de detritus. Mai mult decât atât, cei doi ecobiomi îsi conditioneazã

în mare parte existenta. Prezenta lor imprimã o notã particularã în multe zone climatice.

Defrisarea pãdurilor produce secarea izvoarelor, diminuarea debitelor apelor curgãtoare sau

disparitia lor, erodarea solului, disparitia climatului regional de odinioarã etc. Între ecobiomi

2

existã un echilibru dinamic pornind de la procese ecologice minore pânã Ia cele mai

complexe. Interferarea elementelor structurale în cadrul fiecãrui ecobiom depãseste cu mult

conditia unor simple asocieri. Interconditionarea si influentarea reciprocã stau la baza

dinamismului proceselor naturale din cadrul lor si a echilibrului dinamic. Între toti ecobiomii

Terrei existã relatii interecobiomice si conditionãri reciproce.

Biomul reprezintã un nivel de organizare a materiei vii de pe un teritoriu relativ mare

al planetei Pãmânt. El înglobeazã biocenoze. În aceste conditii reale, biocenoza este un

subsistem al biomului, iar biomul este un subsistem al biosferei.

Organizarea supraindividualã a materiei vii este populatia, formatã din indivizii

aceleiasi specii. Biocenoza, formatã din totalitatea populatiilor de plante, animale si bacterii

care laolaltã au caracteristici în plus fatã de componentii sãi populationali, ocupã un anumit

teritoriu geografic si realizeazã multiple corelati cu mediul abiotic. Biomul este o unitate de

viatã cuprinzãtoare care înglobeazã totalitatea biocenozelor de pe suprafata geograficã

relativ mare a Terrei. Biosfera este formatã din totalitatea biomilor existenti pe Terra (Fig. 1).

Sub aspect ecologic biocenoza împreunã cu mediul sãu abiotic, deci cu biotopul, formeazã

ecosistemul. Structura si functiile biocenozei suni integrate în structura si functiile

ecosistemului ca întreg. Totalitatea ecosistemelor, mai mult sau mai putin asemãnãtoare,

existente într-un spatiu geografic determinat al Terrei cu anumite conditii de climã, sol, etc. si

cu relatii complexe între ele formeazã ecobiomul, iar totalitatea ecobiomilor pe care îi are

Terra formeazã ecosfera (Fig. 1).

Fig. 1. Organizarea supraindividualã a materiei vii si încadrarea ei în sisteme ecologice

Ecosistemul este considerat elementul de structurã al ecosferei, iar biocenoza

elementul de structurã al biosferei. Dupã unele pãreri, notiunea de biom desemneazã un

ecosistem major sau macroecosistem sau biomul este o zonã majorã de viatã cuprinzând un

complex de biotopuri sau biocenoze. În acest context, biomul este considerat similar cu

macroecosistemul, fapt nereal, deoarece biomul (de la gr. bios = viatã) reprezintã partea vie,

excluzând însãsi prin definitia termenului partea nevie a unitãtii ecologice considerate.

Aspectul în sine nu este adecvat si nu corespunde realitãtii privind organizarea naturii, unde -

la acest nivel - structura, functia si circulatia informatiilor se desfãsoarã dupã reguli mai

generale aflate în interactiune cu ecobiomii limitrofi.