Factorii Fizici - Efectele Ecologice

3.2.3. Factorii fizici. Efecte ecologice

a) Temperatura

Prin fluctuatiile cu caracter de regim sau de zgomot, temperatura mediului inconjurator dintr-un ecosistem conditioneaza atat direct cat si in corelatie cu ceilalti factori structura biocenozelor si determina adaptari la nivelul populatiilor componente ale acestora.

Diferentierea domeniilor de fluctuatii precum si fluctuatiile cu caracter de zgomot ale temperaturii, compatibile cu mentinerea formelor de viata in stare activa sau latenta, se realizeaza pentru lumea vie de pe planeta noastra in domeniul de 0 absolut (-273° C) si peste 100° C. Aceste limite, atat de largi, sunt suportate de un numar mic de specii care poseda adaptari deosebite. De exemplu sporii unor bacterii, ciuperci, seminte, oua ale unor animale.

In cadrul limitelor de fluctuatie ale temperaturii diferentiem trei categorii de domenii:

- domeniul optim ;

- domeniul activ ;

- domeniul de supravietuire (toleranta) ;

GRAFIC

Temperaturile negative de -60 -70° C, suportabile de unele specii de pasari si mamifere sunt considerate limita inferioara absoluta de toleranta a vietii active, iar temperaturile de 80 – 90° C, suportabile de unele specii de bacterii sunt considerate limita superioara absoluta de toleranta a vietii active. Pentru marea majoritate a speciilor de animale, ouale au limite de toleranta termica mai largi decat adultii, iar adultii au limite de toleranta termica mai largi decat stadiile tinere.

Domeniul optim de temperatura pentru o populatie este temperatura la care procesele metabolice, deci cresterea si dezvoltarea organismelor, se produc cu cele mai mici pierderi de energie. In diferite faze de dezvoltare individuala, temperatura optima este diferita. Asadar, temperatura optima fiziologica este diferita de temperatura optima ecologica.

Pentru fiecare specie exista si o anumita temperatura de la care incepe activitatea individuala si dezvoltarea. Aceasta temperatura o numim « temperatura zero a dezvoltarii ». De exemplu, la Drosophila t 0 = 13,5° C.

Din punct de vedere al suportabilitatii variatiilor de temperatura, organismele se grupeaza in:

• euriterme – cele care suporta variatii termice foarte largi. De exemplu vrabia (Passer domesticus) suporta variatii intre -30 -+ 37°C ;

• stenoterme – cele care suporta variatii mici si foarte precise de temperatura. De exemplu viermii de matase (Bombyx mori) se dezvolta numai in intervalul de temperatura de 20 – 23 °C ;

• mezoterme – cele care suporta variatii medii de temp. De exemplu lamaiul (Citrus lemon), maslinul (Olea europaea), scorpionul (Euscorpius sp.).

In raport cu reactiile lor la modificareile temperaturii, animalele se grupeaza in:

- poikiloterme – animale la care temperatura corpului se modifica odata cu variatiile termice ale mediului, ridicandu-se sau scazand foarte mult. Includem aici nevertebratele, pestii, reptilele, amfibienii si unele mamifere.

- homeotermele – animale la care temperatura corpului este aproape constanta indiferent de modificarile mediului ambiant. Este cazul pasarilor si al majoritatii mamiferelor.

Variatiile de temperatura duc la elaborarea diferitelor mijloace de adaptare morfologica, fiziologica si comportamentala, strans corelate intre ele.

Adaptarile morfologice se refera la reducerea sau cresterea suprafetei de schimb calorice. Practic, un animal mare ca volum si greutate va avea suprafata relativa mica si va pierde mai putina caldura decat un animal mic. Observatii empirice arata ca animalele din regiunile nordice au talia mai mare decat in regiunile tropicale. De exemplu, pinguinul imperial (Aptenodites forsteri) din Antarctica are L = 100 -120 cm si G = 34 kg pe cand pinguinul A. patagonica, de la paralela 55, are L = 90 – 100 cm si G = 15 – 17 kg iar pinguinul A. mendiculus (un pitic al pinguinilor) din zona ecuatoriala are L = 60 cm si G = 4 – 5 kg. Dar talia unui animal reprezinta insa o adaptare complexa dependenta de numerosi factori, printre care cantitatea si calitatea hranei, lipsa dusmanilor, densitatea, factorii genetici, deci, o corelatie a factorilor biologici. Semnificativ avem exemplul elefantilor care traiesc in zone calde si au talie mare.

Adaptarile fiziologice si comportamentale sunt foarte variate si depind in mare masura de tipul de clima in care se afla ecosistemul. Astfel :

-In zonele deserturilor, unde temperatura este ridicata, acest tip de adaptari consta in :

• alungirea picioarelor animalelor permitand astfel distantarea corpului de suprafata fierbinte a nisipului;

• colorit deschis al corpului sporind astfel cantitatea de energie solara reflectata ;

• acoperirea elitrelor cu un strat de perisori albi mentinand astfel un strat de aer izolant si totodata reflectand multa lumina ;

• ingroparea in nisip pentru evitarea supraincalzirii, a deshidratarii si aparare fata de dusmani.