Monitorizarea Mediului Industrial

1.1 Obiectivul supravegherii emisiilor

Efectuarea, in special în domeniile de protecţie a mediilor aer, zgomot şi ape, de măsurători de rutină, care trebuie să asigure faptul că se controlează calitatea mediilor şi că se pot evalua măsurile de siguranţă şi îmbunătăţire a calităţii.

Baza de calcul pentru măsurători îl constituie Autorizaţia de Mediu care conţine cerinţele de funcţionare şi amenajare a instalaţiilor, de la care pot pleca influenţe potenţiale şi nocive asupra mediului înconjurător.

Pentru a putea supraveghea cerinţele stabilite, autorităţilor li se oferă posibilitatea de a stabili la intervale regulate emisiile prin măsuratori discontinue, sau, în cazul fluxurilor mari de masă, prin măsuratori continue.

În curs sunt descrise acele cerinţe de măsurători, care rezultă din prevederile legale. Cerinţele de supraveghere a instalaţiilor, care rezultă din reglementările Comunităţii Europene, devin din ce în ce mai importante pentru aplicarea la nivel naţional. Cerinţele care derivă din protocolurile UE-ECE (Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite), care trebuie aplicate în cadrul legislaţiei naţionale, sunt în curs de implementare în ce priveşte supravegherea instalaţiilor.

1.2 Baze juridice şi prevederi de măsurare naţionale, comparaţie cu legislaţia UE

Pe plan european, directiva privind prevenirea şi reducerea integrată a poluării mediului (Directiva 61/96 CE - IPPC privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării) reglementează premizele juridice pentru ordonarea măsurătorilor emisiilor. În Art. 9, alin. 5 se solicită ca aprobarea să conţină „cerinţe adecvate pentru supravegherea emisiilor, unde sunt stabilite metodica de măsurare, densitatea măsurătorilor şi procedeele de evaluare“. Stabilirea acestor cerinţe rămâne în primul rând de responsabilitate naţională, în afara de cazul când se stabileşte un necesar de acţiune corespunzător, ca urmare a schmibului de informaţii european.

Cerinţele valabile pe plan european de supraveghere a emisiilor există la ora actuală:

- pentru instalaţiile mari de ardere Directiva 2001/80/CE a Parlamentului şi Conşiliului European de limitare a emişiilor de poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere în aer;

- pentru instalaţiile de incinerare a deşeurilor şi de coincinerare a deşeurilor: Directiva 2000/76/CE a Parlamentului şi Consiliului European despre incinerarea deşeurilor;

- pentru anumite activităţi şi instalaţii odată cu folosirea dizolvanţilor organici (Directiva 1999/13/CE (COV) – privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili proveniţi din utilizarea solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii);

- pentru depozitarea deşeurilor Directiva 1999/31/CE;

- pentru evaluarea şi managementul zgomotului în mediul înconjurător, Directiva 2002/49/CE;

- pentru poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase deversate în mediul acvatic, au fost emise Directiva 76/464/CEE precum şi directivele fice: 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE, 86/280/CEE, modificate şi completate prin Directivele 88/347/CEE şi 90/415/CEE. Directiva de bază fiind Directiva Cadru privind apa 2000/60/CE;

- tot pentru stabilirea limitelor de calitate a apelor mai sunt emise următoarele directive: 78/659/CEE privind calitatea apelor dulci ce necesită protecţie sau îmbunătăţire pentru a susţine viaţa peştilor; 79/923/CEE privind calitatea apelor pentru moluşte; 76/160/CEE privind calitatea apei de îmbăiere; 80/68/CEE privind protecţia apelor subterane împotriva poluării cauzate de anumite substanţe periculoase şi altele;

- pentru a acţiona în vederea gazelor cu efect de seră au fost emise o serie de directive care au ca scop ţinerea sub control a emisiilor şi reducerea etapizată a acestora: Directiva 2003/87/CE pentru stabilirea unei scheme de schimb de emişii de Gaze cu Efect de Seră alocate în cadrul Comunităţii, amendată prin Directiva 2004/101/CE, numită Directiva de legătură, care leagă schema de comercializare a emisiilor din cadrul UE cu alte sisteme de comercializare a emisiilor şi cu proiectele de reducere a CO2 (Implementare în Comun – JI şi Mecanism de Dezvoltare Curată – CDM.

Directivele europene se aplică şi se vor aplica în legislaţia naţională, respectând termenele stabilite prin Capitolul 22 Mediu, capitol de negociere privind aderarea României la UE. Dispoziţiile juridice naţionale existente acoperă deja în parte cerinţele europene. În caz contrar, o directivă europeană corespunzătoare se poate aplica în legislaţia naţională prin prelucrarea / actualizarea dispoziţiilor juridice.

În România, pentru emisiile de poluanţi şi noxe, vizavi de directivele mai sus amintite, sunt emise reglementările necesare. Prezentare pe larg a acestor transpuneri o găsiţi în Anexa nr.1 din volumul II al lucrării “LEGISLAŢIE Reglementări şi standarde de protecţia mediului” existentă în biblioteca universităţii.

1.3 O introducere în abordarea integrată a protecţiei mediului - luată ca un întreg.

Se prezintă abordarea integrată din trei puncte de vedere:

- Influenţa reciprocă a tehnicilor de reducere pentru diverşi poluanţi prin caracteristicile inerente ale procesului;

- Dependenţa de performanţă a unei tehnici de micşorare a emisiei de poluanţi ca funcţie de influenţă a altor cheltuieli: energie, consumabile, curenţi produşi, calitatea substanţelor, deşeurile produse şi alte probleme economice;

- Nevoia de a găsi un echilibru corespunzător între beneficiile de mediu ( reducerea diverselor emisiilor de poluanţi) efectele colaterale, banii şi energia cheltuită.

Un exemplu de influenţare reciprocă a poluării din Instalaţii Mari de Ardere (IMA) este interdependenţa între emisiile de NO de la arzătoarele cu NO redus, cărbunele nears, CO şi hidrocarburi. Încercările de a minimiza formarea de NOx, în unele puncte cauzează creşterea rapidă a fracţiunilor nearse din combustibil. Aceasta nu reduce numai eficienţa arderii, dar poate crea noi poluanţi, CO şi hidrocarburi nearse, care nu pot fi separate din gaze la un cost rezonabil. Mai mult, dincolo de limita de 5% de cărbune nears în cenuşă, aceasta nu mai este reciclabilă în industria cimentului sau a construcţiilor, creându-se astfel nevoia de a depozita cenuşa pe teren.

Un alt exemplu este dependenţa formării de NOx şi NO2 la temperatura de ardere în strat fluidizat. Formarea NOx poate fi minimizată prin descreşterea temperaturii din focar, dar în unele puncte, gradul de formare a NO2 începe să crească. Un compromis trebuie făcut între temperatura de ardere şi un raţionament prin care să se obţină cel mai bun echilibru. În plus faţă de oxizi de azot, captura sulfului de către carbonatul de calciu într-o instalaţie de desulfurare este de asemenea influenţată de temperatură.

Încă un exemplu este reducerea catalitică a NOx. În timp ce aceasta asigură mijloace eficiente de reducere a emisiilor de NOx, produce emisii slabe de amoniac (scăpări de amoniac) în mediul înconjurător. Mai mult decât atât, transportul, manevrarea şi depozitarea amoniacului însuşi poate duce la crearea de riscuri de mediu. Riscul este mai puţin sever la instalaţiile mici unde soluţia apoasă de amoniac este folosită de obicei dar, la instalaţiile mari unde se foloseşte amoniacul lichid, consecinţele unui accident pot fi mai severe.

Când se consideră performanţa unei tehnici de reducere a poluării faţă de costul în bani la aplicarea acestei tehnici ca şi consumul de energie şi de consumabile precum şi necesitatea de manevrare oricăror substanţe reziduale create, regula generală in multe tehnici este aceea că se obţin cele mai bune rezultate prin investirea multor bani. Un exemplu este reducerea sulfului din arderea fluidizată în cazane. Gradul de reducere a sulfului prin adaosul de carbonat de calciu se îmbunătăţeşte. În consecinţă reducerea ridicată a sulfului se face simultan cu creşterea cererii de carbonat de calciu. Aceasta înseamnă in schimb a se depozita undeva cantităţi ridicate de cenuşă. Utilizarea calcarului cât şi creşterea cantităţii de cenuşă au efecte indezirabile asupra mediului la îmbunătăţirea separării sulfului. Un alt rezultat al creşterii conţinutului de calciu în cenuşă poate duce la faptul că cenuşa devine neutilizabilă. Situaţia referitoare la consumul de calciu este calitativ similară cu cea de la desulfurarea gazelor de ardere prin procedeul semi-uscat.

Exemple pot fi multiple şi prin prezentarea trecerii poluării dintr-un factor de mediu în altul, rezolvăm problema poluării aerului dar afectăm prin aceasta apa sau/şi solul, chiar şi prin epurarea apelor uzate se pot crea substanţe care pot fi periculoase prin acţiunea sau cumularea lor în sediment sau pe solurile irigate.

Controlul Integrat al poluării caută să rezolve aceste probleme, analiza instalaţiei sub toate aspectele şi aplicarea celor mai bune tehnici (BAT), sunt cheia asigurării calităţii tuturor factorilor de mediu.