Noțiuni de Protecția Mediului

I. NOTIUNEA DE PROTECTIA MEDIULUI

Acum 30-35 de ani notiunea de protectia mediului era necunoscuta în tara noastra.

În 1969  U. Traut  a tinut o dare de seama în fata Consiliului ONU despre situatia mediului si problematicile acesteia prin care se reliefase o criza de proportii mondiale. El relata daca tendintele în dezvoltarea economica si în consumul materiilor prime va continua, putem fi siguri ca va fi periclitata viata de pe Pamânt.

Conferinta internationala organizata de ONU la Stockholm în 1972 a expus prima data problemele existente în domeniul mediului. Conferinta a fost dezbatuta în prezenta reprezentantilor a 113 tari.

I.1. DEFINIREA NOTIUNII DE MEDIU

Este o activitate interdisciplinara care se poate efectua prin colaborarea dintre stiintele naturii. Protectia mediului se bazeaza pe principiile ecologiei si s-a dezvoltat din cadrul acestei stiinte, iar în centrul atentiei îl are pe om.

Protectia mediului se ocupa cu:

- prevenirea, preântâmpinarea pagubelor;

- lichidarea, anihilarea efectelor poluarilor;

- dezvoltarea ambiantei umane,

- o mai buna gospodarire a resurselor naturale.

Parte componenta a protectiei mediului este protectia naturii, protectia peisagistica a zonelor, dar se ocupa totodata cu protectia mediilor artificiale (ale asezarilor umane).

Termenul de mediu (enviroment, umwheinat, milieu) a fost folosit începând din secolul al XIX-lea, în sens biologic, de ambianta naturala a vietuitoarelor. Ulterior în domeniul geografiei este definit ca spatul locuit si influentat de om.

Odata cu aparitia si amplificarea problemelor de ecologie, mai ales în a doua jumatate a secolului nostru, se afirma o conceptie holistica privind mediul ca obiect de interes si de actiune publica, ce s-a reflectat cu termenii actelor normativelor adoptate în unele tari la sfârsitul anilor '60 (Precum National Environmental Policy Act S.U.A. 1969), precum si în documentele primei Conferinte a Natiunilor Unite privind mediul (Stockholm, iunie 1972).

In acelasi timp, actiunile concrete  de natura economica, juridica, institutionala  în vederea prevenirii si combaterii poluarii au reclamat circumscrierea si definirea mai precisa a conceptului de mediu si a elementelor sale componente. Astfel, potrivit Consiliului International de limba franceza al colocviului international (Aix, Provence, 1972) mediul reprezinta ansamblul, existent la un moment dat, al aspectelor fizice, chimice, biologice si sociale, susceptibile de a crea un efect dierect sau indirect, imediat sau ulterior, asupra vietuitoarelor, omului si activitatilor umane" In cadrul aceluiasi colocviu, comisia pentru limba engleza formuleaza o definitie în care considera mediu "ansamblul tuturor fiintelor si lucrurilor care compun spatiul apropiat si îndepârtat al omului, care îi poate determina sau schimba existenta si poate influenta total sau partial modul sau de viata.

Intr-o asemenea perspectiva, orice poate intra în conceptul de mediu: se poate include atât învatamântul, petrecerea, timpului liber, sporturile, problema sporturilor, sistemul de comunicatii în ansamblul sau, artele, medicina, criminologia, etc..

Definirea mediului în raport direct cu conditia naturala a omului a condus la formularea termenului de mediu uman (Human Environment) care a facut tranzitia spre conceptul complex care se afirma astazi.

La originea sa, termenul de mediu a izvorât din substantivul englez environment, preluat apoi si de limba franceza sub forma de l' environnement si în alte limbi si a avut rolul de a desemna spatiul din jurul omului.

El a fost definit în Le Grand Larousse din 1972 ca fiind ansamblul elementelor naturale si artificiale care conditioneaza viata umana. Dictionarul Webster, prefera o definitie generala a mediului care ar fi circumstantele, obiectele, ori conditiile care înconjoara persoana, urmata de precizarea ansamblul factorilor fizici, chimici si biotici (precum climatul, solul si fiintele) care actioneaza asupra unui organism, ori o comunitate ecologica si determina în definitie forma si supravietuirea lor, la care se adauga ansamblul conditiilor sociale si culturale care influenteaza viata unui individ ori a unei comunitati.

Aceste definitii de dictionar au sfârsit prin a se orienta prograsiv catre o dubla acceptiune a termenului: cadru de viata al individului si/sau ansamblul conditiilor susceptibile sa actionaze asupra organizmelor vii si activitatilor umane.

Pentru Comunitatile europene, mediul reprezinta ansamblul elementelor care, în complaxitatea lor relationala, constituie cadrul si conditiile vietii omului. Un alt document al Consiliului stabilea ca mediul înseamna apa, aer si sol în interactiunea lor, precum si raportul dintre acestea si orice alt organism viu (art.2, Council Directive din 27 iunie 1967). In documentele internationale, în absenta unui tratat global, nu exista o definitie clara a notiunii de mediu.

La rândul sau, Convetia privind raspunderea civila pentru daune rezultând din exercitarea de activitati periculoase pentru mediu (1993), îl defineste în sensul în care acesta ar cuprinde resursele naturale abiotice si biotice, cele precum aerul, apa, solul, fauna si flora si interactiunea între aceleasi factori, bunurile care compun mostenirea culturala si aspectele caracteristice ale peisajului.

In acceptiunea celor relatate si într-o conceptie actualizata am putea accepta ca definitie a protectiei mediului la modul general ca totalitatea activitatilor spirituale, intelectuale si fizice, care asigura perpetuarea speciei umane, sanatatea mentala si fizica a acestuia, respectiv o viata decenta pe Pamânt.

Acest lucru se va putea realiza numai daca vom proteja întregul sistem biotic de pe Pamânt.

Notiunea de activitate spirituala din definitie se refera la totalitatea îndrumarilor, dispozitiilor pe linie economica si juridica, care deservesc scopul însasi a protectiei mediului.

Prin notiunea de activitate fizica din definitie se întelege suma activitatilor economice, care înlesnesc definitivarea telurilor propuse.

Se contureaza trei moduri de abordare juridico-legala a conceptului de mediu:

- resurese renovabile (adica acele resurse care trebuie protejate împotriva poluarii ori a orcaror alte degradari, în primul rând: aerul, apa si solul, acesta din urma atât în calitate de suprafata locuibila, cât si ca resursa cu caracter recreativ si estetic);

- toate resursele mediului (adica toate resursele si procesele naturale care compun mediul considerat ca biosfera (inclusiv oceanul) si litosfera. Principalele categorii de resurse ale mediului sunt: resurse renovabile (aer, apa, sol, fauna, surse de energie naturala, solara etc), sisteme de resurse naturale: ecosisteme, spatiile aeriene, subsolul, zonele de concentrata poluare, sisteme active, sisteme animale/plante, sol/apa/plante si altele de acest gen, resurse nerenovabile ori rezervate (resurse minerale si combustibili minerali)

- resurse pentru om (resurse apreciate în functie de nevoile omului, inclusiv resurse economice si capacitatea sa de a le gestiona si utiliza.

I.2. Locul stiintelor naturii si rolul lor în protectia mediului

Stiintele naturii cu metodele care le stau la îndemâna percep schimbarile nefavorabile (poluari) intervenite în mediul ambiant biotic si abiotic:

 exploreaza, cerceteaza legitatile acestor schimbari;

 prognostizeaza efectele acestor schimbari în timp si directia de evolutie;

 elaboreaza metode de încetinire si anihilare a proceselor nefavorabile;

 rezultatele cercetarilor sunt aduse la cunostinta politicului si a forumurilor

economice pentru punerea în practica a solutiilor obtinute.