Dezvoltarea Structurală a Agriculturii

Obiective:

- Prezentarea conceptului de localizare teritoriala a productiei agricole ;

- Intelegerea metodologiei amplasarii teritoriale a culturilor ;

- Prezentarea conceptului de concentrare si intelegerea importantei si a metodelor de cuantificare ;

- Formarea unei viziuni de ansamblu asupra principalelor sisteme de productie agricola din Europa ;

- Intelegerea modului de aparitie si functionare a cooperativelor prin prezentarea evolutia gândirii si practicii cooperatiste în tarile vest europene ;

- Adoptarea unei atitudini optimiste, practice cu privire la necesitatea si posibilitatea dezvoltarii cooperativelor moderne in tara noastra.

Cuvinte cheie:

- agroecosistem

- functie obiectiv

- sistem intensiv ;

- sistem extensiv ;

- concentrare;

- specializare;

- cooperare;

- asociere.

7.1. Localizarea teritoriala a productiei agricole

7.1.1. Caracteristici generale privind evolutia conceptului de localizare teritoriala a productiei agricole

Localizarea (amplasarea) teritoriala a productiei agricole constituie un proces de o complexitate deosebita, deoarece depinde de o multitudine de factori ce actioneaza direct si se conditioneaza reciproc, complexitate amplificata de mutatiile din agricultura româneasca, intervenite recent, precum si de tendintele ecologiste ce îsi fac loc într-o masura tot mai mare.

Pretutindeni pe glob este prezenta preocuparea pentru determinarea principalelor tendinte ale evolutiei social-economice si pentru proiectarea politicilor economice ale diferitelor state, desi mobilul acestei preocupari difera de la o tara la alta. În domeniul politicilor agrare, problema repartizarii teritoriale a fost marcata de un salt calitativ determinat de trecerea de la explicitarea realitatii la determinarea variantei optime de repartizare teritoriala si zonare a agriculturii.

Lucrarile de amplasare teritoriala a productiei agricole au fost întreprinse în majoritatea tarilor, atât în cele avansate cât si cele în curs de dezvoltare. Continutul acestor lucrari de localizare a productiei difera foarte mult prin metodologia aplicata, prin aspectul dezvoltat (natural sau economic), nivelul de informare, aprofundare si detaliere a problemelor etc., toate având însa ca scop prognozarea tendintelor de amplasare teritoriala a productiei agricole în perspectiva.

O lucrare de pionierat în aceasta perioada este cea a lui J.H. von Thunen “Der Isolierte Staat” (Teoria cercurilor creatoare). Von Thunen arata ca în jurul unui centru comercial se dezvolta o zona de productie, zonele interioare fiind destinate culturilor care au o valoare ridicata pe hectar, dar pentru care transportul este costisitor fie datorita faptului ca sunt perisabile, fie ca sunt voluminoase. Zonele exterioare vor produce produse agricole usor de transportat si, în consecinta mai ieftine.

În SUA preocuparile privind amplasarea teritoriala a productiei sunt vaste, în literatura existând un numar mare de modele elaborate de diferiti autori. Amintim lucrarile de amplasare în teritoriu a productiei animale (A. Bucholtz si G. Judge, 1966) precum si cele care realizeaza simultan amplasarea productiei vegetale si animale (R.F. Brokken si E.O. Heady, 1968). În marea majoritate a modelelor privind repartitia teritoriala a productiei agricole în SUA din multitudinea de factori luati în considerare se remarca îndeosebi rolul preturilor în orientarea productiei, deci rolul pietei.

În fosta Uniune Sovietica, lucrarile lui Feighin, Basiuc, Obolenschi, Gavrilov, N. Vasiliev, (1968); Kravcenko, Popov si Tolpekin (1970), bazate pe modelele economico-matematice au adus o contributie importanta la zonarea productiei agricole.

În Franta amintim cercetarile întreprinse de J. Klatzman (1968), J. Tirel (1969), M. Frigola (1971) si A. Malassis (1972).

La noi în tara înca din perioada de formare a scolii românesti de economie agrara, primii agronomi printre care si Ion Ionescu de la Brad, au sesizat caracterul zonal al productiei agricole, facând unele recomandari privind locul unde se pot dezvolta cu mai multa rentabilitate diferite culturi.

Dupa primul razboi mondial, cel care a facut primele studii mai amanuntite asupra caracterului zonal de dezvoltare a productiei agricole a fost M. Chiritescu-Arva (1930).

Concluziile pe care le trage privind profitabilitatea zonala a diferitelor culturi, criticile pe care le aduce repartitiei de fapt a culturilor si analiza elementelor care stau la baza repartitiei teritoriale a diferitelor plante, cuprind o serie de recomandari pentru o mai buna amplasare în viitor a culturilor agricole.

Meritul lui M. Chiritescu-Arva este acela de a fi dezvoltat teoria zonalitatii productiei agricole si de a o fi prezentat nu numai într-o conceptie naturalista care predomina în acele vremuri, ci într-o viziune mult mai larga, prin prisma a trei factori: naturali, economici si sociali.

Alaturi de factorii naturali care, dupa cum arata autorul, hotarasc în mare parte caracterul diferitelor regiuni din punct de vedere al felului plantelor cultivate, Chiritescu-Arva mentioneaza si factorii economici si sociali, care largesc sau îngusteaza cadrul fixat de factorii naturali. Conditiile de ordin economic intervin într-o masura însemnata, alaturi de factorii naturali si contribuie la raspândirea cultivarii plantelor în diferite regiuni ale tarii.