Diagnosticul Întreprinderii

CAPITOLUL I

ELEMENTE FUNDAMENTALE ALE

DIAGNOSTICULUI ÎNTREPRINDERII

1.1. Definirea notiunii de diagnostic

Etimologic, cuvântul „diagnostic” provine din limba greaca si este tradus prin sintagma „apt pentru a discerne”, iar acceptiunea conferita termenului „diagnostic” în contextul utilizarii sale în analiza economico-financiara este foarte apropiata de cea din medicina (unde semnifica analiza simptomelor si determinarea cauzelor interne sau externe ale unor stari anormale). Acesta a capatat astazi o utilizare mai larga, fiind, deci, preluat si în domeniul microeconomic.

Termenul de diagnostic apare în domeniul microeconomic ca o metoda de cunoastere al carei obiect este cercetarea caracteristicilor esentiale si functionale ale întreprinderii, cu scopul de a identifica punctele forte (generate de oportunitatile mediului economic) si punctele slabe (riscuri datorate mediului economic.

În literatura de specialitate pot fi întâlnite o varietate de abordari privind definirea notiunii de diagnostic.

Astfel, diagnosticul poate fi abordat, pe de o parte, ca faza a muncii managerului în exercitarea sarcinilor de control-evaluare ce îi revin, situatie în care acesta are un caracter individual, fiind operativ si referindu-se cel mai adesea la elemente ale activitatii curente. Pe de alta parte diagnosticul poate fi utilizat pentru examinarea unei problematici complexe, ca o metoda de sine statatoare.

Diagnosticul reprezinta un demers care permite întelegerea situatiei actuale a întreprinderii, demers care difera functie de obiectivele urmarite, si totodata fundamentarea optiunilor de evolutie viitoare.

În acceptiune cvasiunanim acceptata, analiza diagnostic asigura investigarea firmei si a componentelor sale structurale si procesuale, cu ajutorul unui instrumentar specific în vederea identificarii principalelor puncte forte si puncte slabe, reprezentând asadar, o prima etapa în cunoasterea starii de fapt a unei întreprinderi si stabilirea masurilor si recomandarilor necesare corectarii deficientelor si redresarii sau ameliorarii performantelor întreprinderii.

1.2. Necesitatea, obiectivele si trasaturile diagnosticului

Cazurile în care apare necesitatea efectuarii unui diagnostic pot fi împartite în doua mari categorii, respectiv:

- întreprinderea se gaseste în dificultate, caz în care scopul diagnosticului consta în identificarea si remedierea disfunctionalitatilor întreprinderii si prin aceasta a lamuririi cauzelor care au condus la aceasta stare;

- situatia întreprinderii este buna, scopul diagnosticului fiind acela de identificare a posibilitatilor de îmbunatatire a performantelor si alegerea celor mai adecvate strategii de dezvoltare a întreprinderii.

Diagnosticul, de un real ajutor în cunoasterea situatiei economico-financiare, furnizeaza informatiile necesare aprecierii situatiei trecute si prezente si care constituie totodata o baza pentru estimarile viitoare, ajutând conducerea întreprinderii sa determine actiunile ce trebuie desfasurate în viitor.

Caracterizarea starii interne a întreprinderii înseamna relevarea performantelor obtinute si decelarea dificultatilor existente într-un domeniu sau altul al activitatii sale.

Operatia de diagnosticare se poate face la nivelul unei probleme specifice sau pe ansamblul politicii economico-financiare, în situatii de normalitate si în situatii de alerta (când se manifesta disfunctionalitati majore). Astfel, efectuarea unei analize diagnostic nu este motivata doar în situatia în care întreprinderea se confrunta cu dificultati ci si atunci când „întreprinderea are o buna stare de sanatate”

Prin intermediul diagnosticului o firma poate sa-si identifice propriile-i puteri si slabiciuni, în raport cu mijloacele de care dispune, precum si cu oportunitatile ivite si amenintarile la adresa ei. Astfel, conducerea întreprinderii are posibilitatea de a gasi solutii de rezolvare a problemelor sau de optimizare a activitatii.

În contextul unor disfunctionalitati observate analiza cauta sa depisteze cauzele care au determinat aceste fenomene (gestiune proasta a activitatii, resurse ineficiente); în cunostinta de cauza firma poate stabili masurile de redresare. Daca analiza se face în conditii de prosperitate a firmei, rezultatele obtinute ajuta la stabilirea realista a obiectivului de dezvoltare si a cailor pentru atingerea lui.

Obiectivele diagnosticului sunt deosebit de complexe, complexitate ce decurge din varietatea pozitiilor ocupate de cei ce-l realizeaza, precum si datorita diversitatii de puncte de vedere si obiective pe care si le propun.

Sintetizând, motivatia diagnosticului, indiferent de pozitia celui care-l efectueaza, o constituie:

- cunoasterea si întelegerea starii de sanatate a întreprinderii;

- informarea partenerilor sociali cu privire la starea întreprinderii, performantele, eficienta utilizarii resurselor;

- stabilirea factorilor cheie ai dezvoltarii întreprinderii si a corelatiilor dintre acestia;

- stabilirea masurilor de redresare sau de ameliorare a performantelor;

- identificarea si întelegerea contextului concurential în care opereaza întreprinderea;

- fundamentarea directiilor strategice de dezvoltare într-un mediu concurential dinamic.

În final, diagnosticul întreprinderii trebuie sa aiba în vedere, în principal: identificarea punctelor tari si a punctelor slabe ale întreprinderii; identificarea oportunitatilor si incertitudinilor mediului extern al întreprinderii.

Analiza diagnostic poate fi caracterizata, în principal, prin urmatoarele trasaturi:

- caracterul post-operativ: aprecierea situatiilor analizate se face prin compararea rezultatelor obtinute cu obiectivele previzionate pentru aceeasi perioada, cu valorile normale ale functionarii sistemului (bugete, programe, previziuni), cu nivelul mediu al sectorului de activitate, cu rezultatele înregistrate în anii precedenti;

- abordarea cauzala a fenomenelor si proceselor economice care alcatuiesc obiectul diagnosticului; esenta analizei diagnostic consta tocmai în concentrarea asupra identificarii si evaluarii relatiilor cauza-efect aflate la baza simptomelor pozitive si negative;

- caracterul anticipativ asigurat de recomandarile cu care se încheie studiul de diagnosticare si a caror aplicare practica sa asigure redresarea sau ameliorarea performantelor;

- complexitatea analizei diagnostic, fundamentata atât pe complexitatea domeniului investigat cât si aspectele multiple abordate în cadrul acesteia (juridice, tehnice, economice, financiare, etc.).

- rigurozitatea si obiectivitatea sunt caracteristici cu însemnatate pragmatica ridicata; o posibila neglijare a unor aspecte pozitive sau negative esentiale pentru domeniul analizat împreuna cu cauzele reale asociate acestora este în masura sa altereze iremediabil utilitatea diagnosticului si chiar sa contribuie la amplificarea disfunctionalitatilor constatate.