Diagnosticul și Strategiile Firmei

CAPITOLUL 1

ANALIZA DIAGNOSTIC – DOMENIU DE STUDIU ŞI ACTIVITATE PROFESIONALĂ ÎN CADRUL UNEI ÎNTREPRINDERI

1.1. Introducere în problematica analizei sistemelor

Preocupările legate de perfecţionarea metodelor şi tehnicilor teoretice şi practice de management sunt determinate de creşterea complexităţii proceselor şi fenomenelor la nivel micro şi macroeconomic. Schimbările rapide, turbulenţele crescânde din economie şi societate, schimbările de atitudine ale consumatorilor precum şi existenţa unei puternice competiţii globale fac ca abordarea organizată a identificării avantajelor competitive să fie o necesitate mai presantă ca oricând. Avantajul competitiv, definit ca fiind ansamblul acelor activităţi pe care întreprinderea le execută mai bine comparativ cu firme concurente în condiţiile menţinerii (respectării) criteriilor de performanţă, rezultă din integrarea în funcţionare a mai multor domenii funcţionale şi presune existenţa unui sistem informaţional complex, menit să asigure o vedere globală asupra funcţionării sistemului. În derularea eficientă a ciclurilor informare – decizie – acţiune un rol important îl are mecanismul de control realizat prin intermediul analizei sistemului aflat sub observaţie.

Managementul ştiinţific pune un accent deosebit pe viziunea sistemică asupra întreprinderii considerând că aceasta (întreprinderea), face parte din clasa sistemelor cibernetice, care au capacitatea de a se autoregla prin intermediul unor factori conştienţi de natură umană, având încorporat în structura lor un subsistem de decizie sau de reglare. Proprietatea de autoreglare e caracterizată de capacitatea sistemelor de a reacţiona la acţiunea factorilor perturbatori interni sau externi şi de a-şi păstra autocontrolul pe diferite perioade de timp.

Şcoala sistemică, ca promotoare a managementului modern, oferă instrumente de investigare şi studiu foarte bogate celor a căror meserie este să înţeleagă funcţionarea întreprinderilor, să identifice pentru a analiza, să analizeze pentru a explica, să explice pentru a ameliora

Noţiunea de sistem are un caracter relativ pentru că, fiind definit ca o reuniune de elemente interdependente care acţionează împreună în vederea realizării unui obiectiv comun prin utilizarea unui ansamblu de resurse materiale, informaţionale, energetice, financiare şi umane, poate fi descompus în subsisteme şi poate fi privit la rândul său, ca subsistem al unui sistem mai complex. Pe acest principiu, de descompunere a sistemului real în subsisteme, se bazează analiza de sistem pentru a studia conexiunile dintre subsisteme în raport cu obiectivele lor şi în funcţie de resursele existente, după care sunt reintegrate într-un nou sistem mai performant, a cărui reproiectare constituie obiectivul principal al analizei de sistem.

Reproiectarea sistemelor în viziune actuală presupune abandonarea metodelor învechite, greoaie de conducere a afacerilor care “nu mai sunt valabile într-o lume de competiţie globală şi schimbare neîntreruptă şi înlocuite cu noţiunea de orientare spre procese, concentrarea asupra activităţilor care creează valoare pentru client şi regândirea lor de la început pînă la sfârşit.”

Din perspectivă sistemică a conduce înseamnă fie a se da impulsuri pentru îndeplinirea sarcinilor dintr-un proces de reglare cibernetică, fie a se coordona, a se structura astfel elementele unui sistem cu funcţii diferite, încât să fie acordate cele mai bune premise pentru îndeplinirea scopului sistemului

Analiza de sistem (analiza sistemelor, analiza structurală a sistemelor ) reprezintă un set de metodologii complexe de investigare având la bază conceptul de sistem şi metoda abordării sistemice orientate spre analiza şi proiectarea sistemelor complexe în vederea îmbunătăţirii performanţelor acestora. Performanţa reflectă gradul de îndeplinire a obiectivelor sistemului şi serveşte totodată mecanismului de control prin care acesta aduce corecţiile necesare pentru luarea deciziilor.

Studiul sistemului se face sub aspect tehnic, economic, informaţional-decizional, în scopul identificării din vreme a tendinţelor majore şi a factorilor perturbatori ce se manifestă în cadrul mediului de afaceri pentru adaptarea rapidă şi eficientă la schimbările acestuia. Monitorizarea mediului devine una din atribuţiile de bază ale unui sistem şi felul în care sistemul face faţă mediului său depinde de modul în care este organizat şi administrat.

Analiza complexă a sistemelor se bazează pe ideea că performanţele sistemului pot fi permanent îmbunătăţite, că în orice sistem există în permanenţă rezerve în ceea ce priveşte perfecţionarea organizării şi conducerii, a îmbunătăţirii performanţelor sale tehnice, economice, financiare, informaţional-decizionale etc.

Esenţială pentru succesul în afaceri, în această lume în continuă mişcare, nu este, în primul rând, disponibilitatea resurselor (financiare, materiale, umane, de informaţie etc.), ci o organizare optimă a activităţii, acordată priorităţilor şi rigorilor externe, conectarea întreprinderii la fizionomia şi cerinţele mediului, atitudinea faţă de problemele pe care le ridică piaţa, capacitatea de mobilizare a resurselor pentru a fructifica la maxim potenţialul intern şi oportunităţile pieţei.

Orice sistem economic este considerat a fi cu “buclă închisă (feedback)” şi din această cauză, funcţionarea sa necesită existenţa a doi factori şi anume: o diferenţă între o valoare dorită şi o valoare reală (curentă), numită abatere, şi o politică (strategie) ce exprimă acţiunile necesare pentru a asigura o anumită mărime dorită pentru diferenţa dintre valoarea dorită şi cea reală.

Analiza abaterilor este instrumentul controllingului întreprinderii (ca proces de conducere a întreprinderii), dând acesteia posibilitatea de a sesiza în timp util factorii perturbatori şi permiţând reglarea sistemului; pe termen scurt măreşte capacitatea de reacţie a întreprinzătorului, iar pe termen lung îi oferă o capacitate de adaptare mai mare (este supranumit “seismograful întreprinderii ”). Conducerea strategică şi controllingul reprezintă în prezent problemele nodale ale managementului întreprinderii. Localizarea controllingului în sistemul de conducere al întreprinderii se prezintă în figura nr. 1.1.

Figura 1.1. Sistemul de conducere al întreprinderii

Sursa: Camelia Raţiu – Suciu, Managementul sistemelor dinamice, Ed. Economică, 2000, pg.59;

Controlling-ul îşi propune conducerea activităţii ca sistem, a activităţilor în cadrul fiecărui subsistem component şi a legăturilor existente între ele. Prin aceasta se realizează, de fapt, conducerea întreprinderii în ansamblul ei, în condiţii de concurenţă, conform obiectivelor formulate, obiective ce decurg dintr-un sistem de valori stabilite anticipat.