Eficiența Economică

Cap 1 Eficienţa economică în ţările cu economie de piaţă

Obiective

- Conceptul de eficienţă economică

- Factorii de creştere ai eficienţei economice şi formele sale

- Productivitatea factorilor de producţie

- Productivitatea muncii şi formele productivităţii muncii

- Factorii care influenţează productivitatea muncii

- Căile de creştere a productivităţii muncii

1.1. Conceptul de eficienţă economică şi formele sale

Eficienţa economică reprezintă una dintre categoriile cele mai generale ale economiei de piaţă. Ea exprimă forma concretă pe care o impune piaţa pentru relaţiile dintre rezultate (efecte) şi cheltuieli (eforturi) în cadrul activităţii fiecărui agent economic pe ansamblul economiei. De aceea, eficienţa economică este considerată o componentă principală a raţionalităţii acţiunii umane. Aceasta înseamnă că fiecare agent economic doreşte să-şi atingă scopul propus cu un efort cât mai mic. Astfel, activitatea agentului economic este considerată eficientă atunci când încasările obţinute prin vânzarea rezultatelor pe piaţă depăşesc cheltuielile care s-au făcut.

În expresia generală, eficienţa pune în relaţie rezultatele sau efectele unei activităţi cu cheltuielile (eforturile) depuse atât la un moment dat cât şi pe o perioadă de timp. Eficienţa economică poate fi interpretată sub două aspecte:

a) ca randament al utilităţii şi combinării forţei de producţie

b) sub forma consumului forţei de producţie unde eficienţa economică apare ca raport între veniturile realizate şi factorii de producţie consumaţi.

În raport de aceste două modalităţi de exprimare, sporirea randamentului factorului presupune fie mărirea efectelor utile la unitatea de efort depus, fie micşorarea cheltuielilor de resurselor pentru obţinerea rezultatelor utile scontate.

La o analiză mai aprofundată a corelaţiei Rezultate /Cheltuieli sau Efecte / Eforturi, ies în evidenţă următoarele aspecte de care agentul economic trebuie să ţină seama:

1) se impune ca rezultatul sau efortul util să fie apreciat din 3 puncte de vedere:

a) material

b) valoric

c) social

a) Efectele în expresie materială caracterizate în bunuri materiale şi servicii realizate din acest punct de vedere problemele esenţiale este ca acestea să răspundă cantitativ, structural şi calitativ trebuinţelor totale ale ţării respective;

b) Atât la nivel micro şi macro, aceste rezultate să se exprime prin mai mulţi indicatori ca de exemplu produsul naţional net, produsul intern brut sau produsul naţional brut, productivitatea netă, profit, etc.

c) Ca efect social, rezultatele sau efectul util trebuie să ducă la îmbunătăţirea nivelului de instruire, etc. Numai în măsura în care se iau în considerare şi se armonizează toate cele 3 aspecte se poate asigura un înalt efort util în activitatea economică.

2) determinarea efortului, adică a consumului de muncă de resurse naturale şi de capital pentru obţinerea unui anumit efect trebuie privit la rândul său sub două aspecte:

a) ca un consumator efectiv de muncă sub forma capitalului fix (amortizare), a capitalului circulant cât şi a salariilor

b) ca un consumator de resurse sub forma repartizării sau alocării lor într-un anumit sector de activitate

În practica optimizării activităţii economice principalele criterii de apreciere a eficienţei economice pot fi sintetizate în următoarele:

1) maximizarea atragerii populaţiei în vârstă aptă de muncă la desfăşurarea unor activităţi socialmente utile;

2) maximizarea productivităţii muncii;

3) maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale;

4) maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de efort integral depus;

5) minimizarea cheltuielilor de resurse pentru atingerea efectelor dorite.

În concluzie, rezultă că cerinţele eficienţei economice privesc maximizarea rezultatului concomitent cu minimizarea cheltuielilor, precum şi optimizarea folosirii resurselor de muncă, resurselor materiale şi băneşti. În literatura economică se arată că eficienţa economică poate fi analizată şi cercetată din următoarele puncte de vedere:

a) Din punct de vedere al fazelor reproducţiei sociale se disting următoarele forme:

1) eficienţa producţiei şi a cercetării ştiinţifice

2) eficienţa repartiţiei

3) eficienţa schimbului

4) eficienţa consumului

b) Din punct de vedere al diviziunii muncii pe ramuri există eficienţă activităţii în industrie, agricultură, construcţie, transporturi, turism, comerţ învăţământ

c) Din punct de vedere al forţei de producţie folosită în activitatea economico-socială:

1) eficienţa utilizării resurselor umane sau a forţei de muncă (W)

2) eficienţa utilizării sau a randamentului capitalului productiv (atât fix cât şi circulant)

3) eficienţa utilizării resurselor naturale sau a factorului pământ.

4) eficienţa investiţiilor productive sau a acumulărilor, a creşterii economice

d) Din punct de vedere al formei de exprimare a eficienţei economice poate fi:

1) în mărimi absolute

2) în mărimi relative

Eficienţa economică este o categorie complexă de largă aplicabilitate. Practic, toate activităţile şi procesele economico-sociale în care se consideră forţă de muncă, resurse naturale şi băneşti în scopul obţinerii unor rezultate economice şi sociale trebuie să fie analizată prin prisma eficienţei lor

1.2. Factorii de creştere ai eficienţei economice

Eficienţa economică constituie măsura valorificării resurselor disponibile în societate la un moment dat, dar în acelaşi timp şi premisa realizării unei creşteri economice intensive. La nivel macro există factori direcţi cât şi factori indirecţi care contribuie la creşterea eficienţei economice.

Factorii direcţi se prezintă sub forma unor măsuri tehnice concretizate în următoarele acţiuni: perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii, perfecţionarea calificării personalului lucrător.

La factori indirecţi sunt consideraţi dezvoltarea învăţământului şi a cercetării ştiinţifice, sporirea numărului de invenţii şi a cercetării ştiinţifice, sistemul de preţuri şi pârghiile financiar bancare cât şi aplicarea unor stimulente materiale. La nivel microeconomic acţionează:

a) cunoaşterea şi anticiparea cererii pe piaţă (studii de marketing);

b) promovarea tehnologiei moderne care au ca rezultat creşterea activităţii;

c) reducerea costurilor;

d) îmbunătăţirea calităţii producţiei;

e) alegerea celei mai bune metode de management de gestiune economică

1.3. Productivitatea factorilor de producţie

Expresia sintetică a raţionalităţii şi eficienţei în orice activitate economică este categoria denumită productivitate. Aceasta reprezintă rodnicia sau randamentul sau eficienţa de producţie utilizată în activităţi care au ca rezultat bunuri de producţie utilizaţi în activităţi care au ca rezultat bunuri economice. În sensul cel mai general, termenul de producţie apare ca o însuşire a unui lucru sau serviciu de a fi productiv. Potrivit acestui înţeles, considerând munca factor de producţie, proces conştient specific omului, această productivitate a muncii se deosebeşte de productivitatea resurselor naturale, de productivitatea sau randamentul capitalului care exprimă rodnicia acestora în producţia unor bunuri materiale. nivelul producţiei în general se determină ca raport între producţia obţinută într-o unitate economică, întreprindere ramură sau economie, factori simplificată în realizarea ei.