Geografia Economică

CAP.1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND OBIECTIVELE CURSULUI

Obiectivul fundamental de studiu al cursului „Geografia economică mondială” este materializat în „fenomenele geografice ale resurselor naturale şi procesele care asigură în fapt existenţa individuală, a comunităţilor umane cât şi evoluţia acesteia spaţio-temoparală” .

Perioada contemporană, respectiv începutul mileniului III, este caracterizata printr-o dezvoltare rapidă a economiei, printr-o explozie demografică impresionantă (baby boom), ceea ce a impus o folosire intensă a resurselor naturale limitate mai ales a celor exploatabile.

Cunoaşterea în permanenţă a raporturilor cerinţe/resurse naturale, respectiv populaţie/economie, constituie factori indispensabili în pregatirea unor categorii de specialişti între care, economiştii au maximă prioritate.

Cursul îşi propune o reevaluare sintetică la început de mileniu III asupra rezervelor, productivităţii şi repartiţiei geografice a principalelor resurse ale Terrei (naturale şi economice) cât şi a prelucrării lor. Sânt prezentaţi combustibilii minerali fosili (cărbunii, petrolul, gazele naturale) apoi minereurile fieroase, nefieroase, potenţialul hidric (fluvial, maritim), solar, eolian, geotermal, cât şi materiale prime vegetale, inclusiv fondul forestier. Toate resursele sânt prezentate atât ca rezerve actuale, cât şi ca repartiţie spaţială.

O importanţă majoră în cadrul cursului îi revine resursei umane, unica forţă de procesare a tot ce oferă natura şi care transformă evident resursele mediului înconjurător în bunuri materiale, respectiv în resurse economice.

Capitolul ce redă populaţia menţionează cu prioritate dinamica acesteia de la Hristos până în zilele noastre, structura acesteia, repartiţia sa spaţială dar şi modul ei de concentrare în spaţiul rural, urban sau metropolitan şi de resursele spaţiil turistice pe Terra.

În acest context, geografia economică mondială se constituie ca un element component al unei instruiri complexe ce se impune în formarea unei culturi economice pentru un viitor specialist în domeniu. Cunoscând resursele naturale şi economice, specialistul menţionat poate propune strategii pertinente în abordarea unor politici economice regionale si chiar naţionale.

1.1 Geografia economică ca ştiinţă în formarea viitorului economist

Geografia în ansambul ei este una din ştiintele naturale ce s-a dezvoltat odată cu conoaşterea de către om a propriului habitat.

Terra reprezintă suportul natural al resurselor necesare omului şi pentru cunoaşterea acestora, încă de la apariţia sa, acesta şi-a extins treptat orizontul, „a migrat” căutând resurse noi de hrană, apă, adăpost. Spaţiile proprii oferite de natură l-au determinat să ia decizii de fixare stabilindu-şi astfel vatra viitoarelor aşezări. Aşa au apărut marile civilizaţii umane în câmpiile fertile ale marilor fluvii ca: Tigru şi Eufrat (Mesopotamia), apoi în văile: Gangelui, Indusului, Nilului, Padului, Dunării şi trecând peste vremuri remarcăm şi azi că majoritatea centrelor rurale si urbane se regăsesc pe văile râurilor sau în zonele fertile litorale de pe Terra.

Treptat s-au căutat noi resurse, primele fiind cele rezultate din prelucrarea solului, apoi vânat şi pescuit cât si prelucrarea unor metale ca: bronzul, fierul, etc. (epoca primară).

A urmat apoi utilizarea unor resurse cu valoare calorică mare: cărbune, petrolul, gaze naturale (apariţia capitalismului), resurse ce au susţinut economia mondială şi încă reprezintă resursele de bază ale Terrei în epoca actuală.

La sfârşitul secolului XVIII din cadrul ştiinţelor geografice, care după opiniile marelui geograf, S. Mehedinţi, se ocupau cu „descrierea ţărilor şi a resurselor” se desprinde ştiinţa „Geografia economică mondială” care-şi propune ca obiect de studiu „fenomenul resurselor naturale” atât ca răspândire spaţială dar şi ca obiect al activităţilor economice ce vizează: prelucrarea-procesarea resurselor, transportul, depozitarea, distribuirea, respectiv piaţa de desfacere, consumul, reciclarea şi tot mai pregnant în prezent, protecţia mediului înconjurător.

Conoaşterea acestor elemente, de către viitorul economist, îi permite să ia decizii în vederea realizării unor tranzacţii comerciale şi să abordeze strategii majore în programele de producţie la nivel de agent economic, regiune geografică, sau economie naţională.

În concluzie, Geografia economică mondială nu mai poate fi în prezent o ştiinţă de prezentare neutră a resurselor naturale, ci ea trebuie să fie un ghid, un program de folosire raţională şi eficient a resurselor, de corelare a dezvoltării economice în echilibru cu spaţiul geografic, de educare şi formare a unui economist, pentru ca viitoarele sale decizii să ducă la dezvoltarea şi asigurarea unei economii durabile pe Terra în mileniul III.

CAP.2.PRINCIPALELE RESURSE ALE TERREI ŞI CLASIFIACAREA LOR

2.1 Consideraţii generale .

Ce este resursa naturală?

Resursa naturală reprezintă baza existenţei noastre. În fapt ea se constituie ca obiect al activităţilor economice în procesele de realizare a tuturor bunurilor necesare speciei umane.

Resursa naturală are trei componente: substanţa (materia), energia (calorii), informaţiii.

Ea îşi are sorgintea în însăşi structura Terrei, în cele patru geosfere: atmosfera, hidrosfera, litosfera şi biosfera.

Resursa economică este mai cuprinzătoare decât resursa naturală întrucât ea cuprinde resursa naturală + materia primă rezultată din prelucrarea în diferite ramuri economice, deci Resursa economica = resursa naturală (extrsă din mediul) + procesarea acesteia cu toate cheltuielile aferente.

* Detalieri ale resurselor se vor face pe capitole.