Globalizare și Competitivitate

CURS 5

Schimbări intervenite în rolul statului naţional în procesul globalizării

Pentru a surprinde corelaţia dintre conceptele naţional, regional şi global considerăm că trebuie să începem cu prezentarea rolului şi locului statului, a funcţiei, a implicaţiilor şi rezultatelor sale în legătură cu globalizarea. Referindu-se la rolul statului în economia contemporană TODD BUCHHOLZ într-o scurtă sinteză surprinde câteva controverse doctrinare.

Adepţii lui Schmit au susţinut că statul face rău; Keinesienii au afirmat că acesta este de ajutor; monetariştii consideră că statul poate fi de ajutor, dar adesea face rău. Acum adepţii teoriei alegerilor raţionale (noii economişti clasici) afirmă că intervenţia statului este o iluzie asemenea unui scamatorii făcute de un magician care nu poate schimba foarte mult realitatea.

Poziţii doctrinare referitoare la implicarea statului în economie

Întemeindu-se pe cercetările doctrinare cât şi pe lucrări ale unor specialişti despre globalizare considerăm că putem vorbi de 3 poziţii doctrinare asupra implicaţiilor statului în economie:

a. keinesismul

b. neoliberalismul

c. social democraţia

a. Keinesismul: din perioada interbelică până spre sfârşitul anilor 1980 keinesismul este doctrina dominantă în politica economică a statelor dezvoltate din economia mondială. Principala contribuţie a lui Keynes constă în recunoaşterea instabilităţii sistemului capitalist al economiei de piaţă care l-a dus la elaborarea intervenţiei statului în economie de la politica fiscală şi de la căile de ajustare reciprocă temporară a cererii şi ofertei până la metode de programare sau de planificare în politica economică. Prin doctrina intervenţiei statului keinesismul este numit dirijism deoarece are o componentă esenţială a paradigmei respectiv ideea că economia de piaţă cu marile ei virtuţi conţine însuşi mecanismul de funcţionare şi factori generatori de instabilitate.

Doctrina keinesistă a intervenţiei statului în economie a fost urmată cu succes de statele din sud-estul Asiei. În statele dezvoltate statul îşi restrânge tot mi mult influenţa în economie lăsând spaţiu tot mai larg forţelor economiei de piaţă, dar statele din sud-estul Asiei cărora le-a reuşit desprinderea de sub dezvoltare practică exact contrariul intervenind în economia de piaţă. În aceste ţări statul a protejat investitorii autohtoni în activitatea de piaţă. Pe primul plan au fost puşi factori interni de creştere economică (industrializarea, infrastructura, economisirile mari, consumul redus). Statele asiatice s-au folosit şi de unele condiţii favorabile, în timpul războiului rece au beneficiat de ajutorul militar şi economic american, de tehnologia industrială necesară, liberă pe piaţă sub formă de patente precum şi de consilierii tehnici din Europa şi SUA.

Secretul tigrilor asiatici se datorează unui set de factori precum:

- stabilitatea monedei naţionale prin politici monetare şi bugetare ferme

- acordarea unei ponderi mari proprietăţii private

- orientarea spre export

- folosirea forţei de muncă autohtone ieftine

- fiscalitatea şi cheltuielile bugetare reduse

- susţinerea învăţământului şi a infrastructurii

b. Neoliberalismul: din deceniul 8 al secolului trecut şi mai ales după prăbuşirea socialismului, dirijismul keinesist a intrat în declin şi asistăm la o revigorare tot mai pornunţată a neoliberalismului. Această doctrină este cunoscută sub diferite nume: economie neoclasică, neoliberală, liberalistă, neoliberalism, capitalism de piaţă sau liberalism de piaţă.

Revenirea neoliberalismului pe primul plan a fost determinat de procesul glonalizării, care presupune depăşirea graniţelor naţionale prin liberalizarea relaţiilor economice internaţionale şi totodată relansarea economică a tuturor categoriilor de ţări (dezvoltate, în tranziţie şi în dezvoltare).

Hayek fără a fi legat în întregime rolul activ al statului, este categoric împotriva intervenţiei statului în economie prin măsuri care împiedică şi deformează funcţionarea liberă a mecanismului pieţei îndeosebi în mecanismul preţurilor. Economia de piaţă în viziunea lui este un mecanism care se autoreglează spontan prin intermediul concurenţei.

La Keyek găsim o nuanţă de idealizare a economiei de piaţă care doar prin mecanismele spontane ale pieţei concurenţiale nu poate soluţiona problema cu care se confruntă economia mondială cum ar fi: creşterea sărăciei în lume, preluarea mediului, terorismul şi criza economică globală.

Friedman încă din teza de doctorat aderă la tezele ultraliberale fiind cunoscut în special pentru cruciada lui împotriva intervenţiei guvernului în economie, educaţie, sănătate şi chiar ajutorarea săracilor. În general el susţine că este mai bine ca aceste sectoare să fie lăsate în seama economiei private.