Introducere în Macroeconomie

1. Relaţia dintre microeconomie si macroeconomie.

Diversitatea formelor în care se desfăşoară activitatea economică umană au determinat necesitatea studierii acesteia la două niveluri: micro şi macro. Din aceste considerente în teoria economică sau consolidat două discipline principale:

*microeconomia

*macroeconomia

Macroeconomia analizează modalităţile de funcţionare a economiei naţionale privite în ansamblu. O astfel de cercetare se efectuează prin intermediul asigurării condiţiilor necesare pentru:

-creşterea economică stabilă,

-utilizarea integrală a resurselor,

-minimizarea nivelului inflaţiei,

-echilibrul balanţei de plăţi.

În acest context teoria macroeconomică este menită să asigure coordonarea obiectivelor de scurtă şi lungă durată, alegerea insrumentelor şi elaborarea strategiilor alternative ale politicii macroeconomice a statului.

Macroeconomia se concentrează asupra celor mai semnificativi factori care determină politica bugetar-fiscală şi monetar-creditară dintre acestea în primul rînd pot fi menţionaţi:

- Dinamica ratei dobânzii şi a investiţiilor

- Starea bugetului de stat a balanţei de plăţi a ţării

- Nivelul salariilor.

Spre deosebire de microeconomie, macroeconomia:

1. Nu se ocupa de detaliile comportamentului idividual al subiecţilor economici şi reduce detaliile complicate ale economiei la elementele esenţiale ce pot fi supuse controlului.

2. Se ocupă de piaţa bunurilor în ansamblul ei tratînd pieţele diferitor bunuri fără a lua în considerare deosebirile dintre ele iar toate pieţele sunt tratate ca o singură piaţă.

3. Cercetează unele variabile economice fundamentale care în microeconomie se consideră cunoscute. Astfel dacă în microeconomie se consideră că venitul consumatorului este dat şi accentul se pune pe realizarea acestuia în diferite bunuri, în macroeconmie nivelul total al venitului şi cheltuielile sunt variabile ce trebuie studiate.

4.Macroec. utilizeaza pentru analiză mărimi agregate, ce caracterizează economia ca un tot întreg (PNB sau PIB, nivelul mediu al preţurilor, nivelul inflaţiei şi şomajului.)

2. Necesitatea studiului macroeconomic.

Termenul de macroec. este introdus în circuitul ştiinţific în anul 1933 de către economistul englez Ragner Frish. Însă părintele sau fondatorul macroec. a fost J.M.Keynes (1883-1946). În lucrarea sa “Teoria generală a mîinii de lucru a dobînzii şi a banilor” (1936) conturează aria şi problemele de bază ale macroec.

Macroec. operează cu mărimi globale denumite “agregate” cum ar fi: PIB, PNB,VN, masa monetară, cererea agregată şi ofertă agregată, nivelul mediu al preţurilor şi rata inflaţiei, rata şomajului, consumul total, investiţii totale.

Macroec. include în aria preocupărilor sale nu numai studierea caracterului funţionării economiei naţionale ca un ansamblu ci şi elaborarea unor recomandări, ştiinţific argumentate, de politica economică. Cu ajutorul acestor politici, deja mai bine de jumătate de secol, guvernele fac faţă problemelor pe care piaţa nu este în stare să le rezolve în mod automat.

Necesitatea analizei macroeconomice constă în urmatoarele:

- problemele analizate în macro. se referă la aspectul practic (ecnomic) al fiecărui individ.

- creşterea conştiinţei politice legate de alegerile sociale.

Problemele macroec. joacă un rol important în realizarea relaţiilor economice internaţionale, pentru a prognoza dezvoltarea economiei naţionale pe o perioadă indelungată de timp e necesar de a analiza dinamica principalelor indicatori macroec. în perioda precedentă.

3. Concepte de bază şi probleme supuse cercetării macroeconomice.

Concepţiile macroec. promovate privind rolul statului în economie permite de a evidenţia trei şcoli:

1. Şcoala liberalistă susţine că pieţele funcţionează cel mai bine atunci cînd sunt lăsate libere.

2. Şcoala intervenţionalistă susţine că intervenţia statului poate îmbunătăţi în mod semnificativ fucţionarea economiei mai ales a economiei rigide care se reglează greu, cu un sistem de informare slab dezvoltat sau cu tradiţii sociale libere pe piaţă.

3. Şcoala neoclasică promovează atît idei liberale cît şi intervenţionaliste. Ea pledează pentru o politică mai liberală, dar cu intervenţia statului strict necesară pentru asigurarea unei creşteri economice echilibrate.

Din punct de vedere al orizontului de timp în care se cercetează funcţionarea economiei în macroeconomie se desting urmatoarele idei:

1. clasică este considerată o analiză a creşterii economice într-o perioadă lungă de timp, reese din flexibilitatea preţurilor care exminează modelul de piaţă relativ liberă

2. keinesistă - analizează perioada scurtă de timp a funcţionării economiei şi se bazează pe rigiditatea relativă a preţurilor.

În teoria macroeconomică indiferent de orientarea ei se conturează o concepţie de bază unanim acceptată. Modelul nominalizat nu are particularităţile naăţionale. Specifice pentru diferite ţări pot fi doar valorile coeficienţilor empirici şi formele concrete ale dependeţelor dintre variabilele macroec. grupatea în variabile:

a. ale stocului ;

b. ale fluxurilelor.

Variabelele ale stocului caracterizează starea obiectului de cercetare la o anumită dată (numărul total al comenzilor, al volumului capitalului în economie, volumul datoriei de stat etc.)

Variabile ale fluxului caracterizează evidenţa obiectului de cercetare într-o anumită unitate de timp de derulare propriu zisă a proceselor şi fenomenelor economice (volumul anual al investiţiilor, numărul persoanelor care şi-au pierdut locul de munca în timpul trimestrului).