Legitimitatea Parlamentului European

I. Evoluţie istorică

Parlamentul European reprezintă, în formularea Tratatului de la Roma din 1957, "popoarele statelor unite în Comunitatea Europeană". Aproximativ 375 de milioane de cetăţeni europeni din 15 ţări sunt în prezent implicaţi în procesul de integrare, prin cei 626 de reprezentanţi pe care îi au în Parlamentul European.Primele alegeri directe în Parlamentul European s-au ţinut în iunie 1979, când, la numai 34 de ani de la terminarea celui de al doilea război mondial, popoarele naţiunilor Europei, o dată destrămate de război, au mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut găsi un simbol mai puternic al reconcilierii. Parlamentul European, a cărui legitimitate derivă din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere şi influenţă, printr-o serie de tratate. Aceste tratate, în special Tratatul de la Maastricht din 1992 şi Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ într-un parlament legislativ, cu puteri similare cu cele ale parlamentelor naţionale.Parlamentul European este singura instituţie comunitară care se întâlneşte şi îşi ţine dezbaterile în public. Dezbaterile, opiniile şi rezoluţiile Parlamentului se publică în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

Într-o construcţie precum Uniunea Europeană, având rădăcinile în regimul democratic al ţărilor occidentale, era de neconceput ca o instituţie care să asigure această reprezentare să nu existe în structura sa. Soluţia a fost aceea a Parlamentului european (PE), soluţie care însă a căpătat o formă destul de controversată. Cu un nume care îi aruncă pe umeri o haină de multe ori de împrumut, PE s-a aflat într-o luptă continuă pentru obţinerea unei cât mai mari felii din tortul comunitar al puterii2.

Originea instituţiei analizate în cadrul acestui studiu poate fi găsită încă din Tratatul de la Paris din 1951 ce a dus la constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.El prevedea printre instituţiile noi apărute şi o „Adunare comună” compusă din78 de delegati desemnati de parlamentele nationale ale statelor membre. Potrivit prevederilor inscrise in tratat, membrii Adunarii erau fie numiti, fie alesi prin "sufragiu universal, direct, dupa procedura fixata de fiecare Inalta Parte Contractanta". In fapt, toti membrii Adunarii erau delegati ai parlamentelor nationale. Potrivit stipulatilor din tratat, Adunarea se intrunea cel putin o data pe an, prilej cu care se punea in discutie si un raport general prezentat de Inalta Autoritate. La 23 iulie 1952 Paul-Henri Spaak este numit presedinte al Adunãrii.

Modelul care fusese folosit pentru a i se creiona caracteristicile a fost Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.

În Tratatele care au creat câţiva ani mai târziu celelalte două Comunităţi europene - Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice – se prevedea apariţia de aceleaşi „Adunări”. În acelaşi domeniu, Convenţia din 25 martie 1957 propunând înfiinţarea unei „Adunări unice”.

Ca urmare a rezoluţiei de unificare din 1958, instituţia s-a autodenumit „Adunare parlamentară europeană”. Prin rezolutia Adunarii parlamentare europene din 30 martie 1962, s-a stabilit denumirea de Parlament European, denumire pe care o poarta pana in prezent.

Povestea numelui nu s-a terminat însă aici, deoarece denumire diferea de cea consacrată de tratatele europene. Astfel că a fost nevoie de o Declaraţie solemnă adoptată în iunie 1983 de Consiliul European de la Stuttgart prin care s-a recunoscut formula „Parlament European”. Acest nume a cunoscut şi o recunoaştere oficială la nivelul tratatelor abia prin Actul Unic European (AUE).

II. Structura

1. Preşedintele şi organele de conducere

Preşedintele este ales pe o periodă de doi ani şi jumătate, adică jumatate din legislatura parlamentară cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Anterior alegerii preşedintelui, cel mai în vârstă dintre deputaţi îndeplineşte funcţiile de preşedinte, cu titlul de decan de vârstă, până la proclamarea alegerii preşedintelui.

Preşedintele, vicepreşedinţii şi chestorii sunt aleşi prin vot secret. Candidaturile trebuie să fie prezentate cu acordul celor interesaţi. Ele pot fi prezentate numai de un grup politic sau de un număr de cel putin 40 de deputaţi. Cu toate acestea, în cazul în care numărul de candidaturi nu depăşeşte numărul de locuri care urmează a fi atribuite, candidaţii pot fi aleşi prin aclamere. Imediat după alegerea preşedintelui, decanul de vârstă îi cedează acestuia locul.

Dupa alegerea preşedintelui, se procedează la alegerea vicepreşedinţilor pe un buletin comun, iar după alegerea acestora, Parlamentul procedează la alegerea a cinci chestori, însa pentru perioada ianuarie 2007 - iulie 2009, numărul lor a fost stabilit la şase.

Preşedintele are în pricipal următoarele atribuţii:

- reprezintă Parlamentul în afacerile juridice, în relaţiile externe şi cu celelalte instituţii comunitare;

- se pronunţă cu privire la toate problemele internaţionale majore şi face recomandări menite să consolideze Uniunea Europeană;

- coordonează toate lucrările Parlamentului şi alege organele sale constitutive (Biroul şi Conferinţa preşedinţilor), precum şi dezbaterile din şedinţele plenare;

- se asigură de respectarea Regulamentului de procedură al Parlamentului şi garantează, prin arbitrajul său, buna desfăşurare a tuturor activităţilor acestei instituţii şi ale organelor sale constitutive;

- prezintă în deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului european, punctul de vedere şi preocupările acestei instituţii referitoare la subiecte specifice şi la punctele înscrise pe ordinea de zi;

- semnează în urma adoptării de către Parlament a bugetului Uniunii Europene în a doua lectură, acesta devenind astfel operaţional;

- semnează alături de preşedintele Consiliului, toate actele legislative adoptate prin procedura de codecizie.

Preşedintele este ajutat de un Prezidiu sau Birou alcătuit din Preşedintele Parlamentului European, cei 14 vicepreşedinti şi cei 6 chestori, cu statut de observatori, aleşi de Parlamentul European pe o perioadă de doi ani şi jumătate, care se poate reînnoi.

Prezidiul dispune în problemele financiare, organizatorice şi administrative ale Parlamentului European. Chestorii sunt responsabili, în funcţie de orientările stabilite de către Birou, de chestiunile administrative şi financiare care îi privesc direct pe deputaţi.

Conferintţa Preşedinţilor cuprinde Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupurilor politice; ea este organismul politic conducător al Parlamentului. Conferinţa elaborează agenda pentru sesiunile plenare, stabileşte orarul activităţii organismelor parlamentare şi termenii de referinţă şi dimensiunea comisiilor şi delegaţiilor parlamentare.