Management

Cap. 1 Tendinte postmoderne în organizarea si managementul economic

Conceptia privind timpul este una dintre axele centrale ale oricarei filozofii manageriale. A administra eficient timpul nu se rezuma doar la a obtine efecte utile cât mai mari pe o unitate de timp. Gestiunea eficienta a timpului înseamna în primul rând asigurarea unei corelatii cât mai potrivite între timpul scurt si timpul lung, adica între prezent, viitorul imediat si viitorul îndepartat. Iar acest lucru este posibil numai privind dinspre viitor spre prezent si nu invers. Rezulta ca deslusirea viitorului, a "viitorului prezent", este cruciala. Folosirea în acest scop a modelelor strict rationaliste si deterministe, specifice modernitatii, nu mai este productiva. Examinarea tendintelor si exigentelor proprii postmodernitatii ar putea deschide brese în blocajul cunoasterii economice si manageriale la care asistam în prezent. O întelegere a postmodernitatii dintr-o perspectiva organizational-manageriala este absolut necesara dat fiind faptul ca managementul s-a transformat într-o functie sociala cheie, responsabila de atingerea unor rezultate pozitive cât mai ridicate. Este remarcabil ca si aceasta transformare a managementului, prin "substituirea" proprietatii, într-o functie organizationala de prim-rang, este una dintre trasaturile de baza ale postmodernitatii.

Iata, mai jos, câteva dintre ideile de referinta ale postmodernitatii1:

1)Nu exista un adevar "unic", ci mai multe adevaruri asociate cu diferite contexte sociale, culturale, geografice, temporale sau situationale. Astfel, orice cunoastere reprezinta doar o alternativa, în rapor cu altele posibile, având un caracter reflexiv si autoreferential.

2)Orice persoana, membra a unei culturi, reprezinta si întelege evenimentele din jur nu numai prin relationarea lor ca evenimente externe, ci si prin raportarea lor la propriul sine, care este un "produs cultural". Cunoasterea si cultura sunt coextensive. Orice fenomen cultural este supradeterminat si multivocal.

3)Între putere si cunoastere exista multiple relatii de interdependenta. Fiecare tip de cunoastere genereaza un anumit mod de exercitare a puterii. Alternativele cognitive produc puteri alternative.

4)Multitudinea posibilitatilor de evolutie a aceluiasi fenomen sau eveniment devine un fapt normal, obisnuit.

5)Libertatea interpretarilor si perspective alternative de dezvoltare, ca urmare a faptului ca universul social este, de fapt, o constructie, în sensul ca ceea ce percepe si crede observatorul depinde de situatia sociala concreta în care el se localizeaza.

6)Slabirea accentului pus pe rationalitatea instrumentala.

În mod evident aceste conceptii afecteaza profund si modalitatile cunoscute de construire si control al organizatiilor, inclusiv a celor economice. Aceasta schimbare este caracterizata, mai întâi de toate, prin integrarea rationalitatii într-un proces mai amplu de interrelationare si comunicare, alaturi de emotivitate si sociabilitatea umana spontana, care se prezinta ca parteneri cel putin egali ai rationalitatii. În conceptia postmoderna organizatiile reprezinta sisteme deschise, organice sau naturale, adevarate comunitati umane, puternic conectate la mediul lor extern si guvernate simultan nu de una, ci de mai multe forte structurative. Aceasta schimbare de optica atrage alte schimbari profunde în ideologia si practica managementului organizatiilor.

În primul rând, are loc o trecere hotarâta de la rationalitatea unica la rationalitatile multiple. Postmodernitatea induce ambiguitate, vaguitate, relativism si incertitudine, odata cu si datorita acestora proliferând tot felul de fragmentari, diversitatea, pluralismul, dezierarhizarile. Cu alte cuvinte, ordinea organizationala de tip linear-determinist este substituita de ordinea contingentelor si exigentelor aleatorii si multiple. În acest fel, ne îndreptam spre elaborarea unor structuri si practici alternative de organizare si conducere, bazate pe acceptarea si asimilarea unor rationalitati alternative.

În al doilea rând, se afirma tot mai intens procesele de extindere a retelelor organizationale pe fundalul concurentei între rationalitatile multiple. Ideea de organizatie închisa, "monolit", mai mult sau mai putin izolata de mediul extern, cade în desuetudine, în locul ei venind modele organizationale "ad-hocratice" si matriceale, bazate pe forme dinamice provizorii si pe numeroase extensii în mediu.