Microeconomie

Cap 1. Economie – microeconomie – legi si principii economice

Obiective:

- formarea şi dezvoltarea economiei

- microeconomia – ca ramură a ştiinţei economice

- legi economice fundamentale

- principii şi legităţi economice

- metodele de studiu ale economiei

1.1 Formarea şi dezvoltarea economiei

Noţiunea de economie şi apoi de Economie Politică îşi are originea în gândirea lui Aristotel şi a fost generalizată în lucrări de specialitate, pornind de la termenii greceşti: oikos = casă, gospodărie; nomos = normă, lege; polis = cetate, stat; logos = ştiinţă. De aici, Economia Politică este ştiinţa care se ocupă de legile şi acţiunile pentru gospodărirea casei, cetăţii, societăţii. În anul 1615 Antoine de Montchrestien foloseşte pentru prima dată în denumirea de Economie Politică în “Traite d’economie politique” – o carte despre finanţele publice, despre normele de gospodărire a satului, scrisă pentru suveranul de atunci al Franţei Louis al XIII-lea (cel drept), tatăl lui Louis al XIV-lea.

Definirea Economie politice se poate grupa în cinci mari sensuri:

a) Economie Politică – ştiinţă a bogăţiilor (avuţiei), cum a denumit-o Adam Smith; concepţie clasică asupra izvorului bogăţie – munca anuală a unei naţiuni, definită de A, Smith şi asupra distribuţiei bunurilor create, definită de D. Ricardo, prin repartizarea rentei pentru pământ, a dobânzii pentru capital şi a salariului pentru muncă.

Se apreciază că o ştiinţă nu se restrânge la studiul bunurilor ci la tot ceea ce concură la producţia, schimbul şi repartiţia bogăţiilor.

b) Economia Politică – ştiinţa schimbului şi alternativelor – în viziunea concepţiei neoclasice.

Paul Samuelson – laureat al premiului Nobel pentru economie – spunea în lucrarea sa “Economics”că “Economia Politică studiază modalităţile în care oamenii şi societatea decid, cum să utilizeze moneda, să aloce resursele productive rare în producerea bunurilor şi serviciilor variate şi să le repartizeze conform scopurilor de consum prezente şi viitoare, între diferiţi indivizi şi între colectivităţi care constituie societatea.”

c) Economia Politică studiază legăturile sociale din sfera producţie, repartiţie, schimbului şi consumului. Deci, ştiinţa economică este datoare nu numai să definească noţiunile, categoriile economice: salariul, preţ etc., ci să explice formarea şi variaţia lor, dar mai ales să precizeze raporturile sociale care intervin în acest mecanism.

d) Economia Politică în viziunea socio-economică, cerea trecerea de la economia materială, în care omul era considerat “atom utilitar al societăţii” la “economia umană” – care combină nu numai ideea de economie şi de materialitate, ci şi celelalte trebuinţe ale omului: educaţie, artă, religie, politică etc.

În această viziune procesul social este un ansamblu de relaţii între om ca entitate biologică şi psihică şi structura unică a simbolurilor şi tehnicilor care îi permit să-şi menţină existenţa.

e) Economia Politică este o analiză “marginală”, deoarece presupune că “întotdeauna deciziile sunt luate prin aprecierea costurilor suplimentare în raport cu beneficiile suplimentare”.

Această accepţiune a profesorului Paul Hayne, de la Universitatea din Washington, în lucrarea “Modul economic de gândire” arată că Economia politică este o ştiinţă orientată spre viitor, urmăreşte calea logică de a înţelege ce călăuzeşte comportamentul uman în economic şi cum se realizează cooperarea socială prin adaptarea reciprocă acelor care vând şi a celor care cumpără, proces ce are loc datorită modificării continue a avantajului comparativ pe care interacţiunea o produce. Este, în esenţă, o variantă a teoriei neoclasice.

În definirea Economie politice prezintă importanţă deosebită precizarea obiectului de studiu şi a finalităţii pe care o urmăreşte această ştiinţă.

Ca ştiinţă social-umană, economia politică ar trebui să se ocupe în noile condiţii şi cerinţe, cu studiul cantitativ şi calitativ, micro şi macroeconomic al condiţiilor şi factorilor de producţie, al cadrului social în care se realizează ea, al comportamentului agenţilor economic şi al legilor economice obiective, cu scopul identificării modalităţilor teoretice şi practice de minimizare a eforturilor (cheltuielilor) şi de maximizare a rezultatelor (avuţiei), asigurării bunăstării individuale şi sociale”.

Deci răspunsul la întrebarea “care este obiectivul Economie politice ?” nu este uşor de dat. Pe de o parte, pentru că în decursul celor peste două secole de dezbateri s-au formulat concepţii diferite, definiţii diferite. Pe de altă parte, nu de puţine ori definiţiile se referă fie la Economie politică, fie, mai larg, la ştiinţa economică.