Microeconomie - comportamentul consumatorului

A. Comensurarea cardinala a utilitatii

Consumatorul poate masura utilitatea unei marfi printr-un numar. Daca aceasta marfa e un bun omogen, individul este capabil sa acorde fiecarei doze / unitati a bunului o utilitate mai mare sau mai mica, prin intermediul unui numar de unitati de utilitate.

Exemplu: Pentru un consumator se verifica urmatoarele: unui telefon îi corespund 1.000 unitati de utilitate; unui TV color, 800; unui aparat de radio, 400; unui TV alb-negru, 100. Pentru aceasta persoana, utilitatea telefonului e de 10 ori mai mare decât a TV alb-negru, de 1,25 ori mai mare decât a TV color si de 2,5 ori mai mare decât a radioului.

Bazele teoriei cardinale a utilitatii au fost puse de reprezentantii scolii marginaliste (Stanley Jevons, Carl Menger, Léon Walras), iar Alfred Marshall a dezvoltat cunoasterea în domeniu, adaugând comensurarii prin numere una de ordin monetar (în ipoteza în care utilitatea marginala a monedei este considerata constanta). S-a dovedit, însa, ca teoria cardinala a utilitatii nu e întotdeauna relevanta...

B. Comensurarea ordinala a utilitatii

Teoria ordinala presupune asezarea diferitelor bunuri într-o ordine, în virtutea optiunii rationale a consumatorului. Ierarhizarea marfurilor se exprima matematic prin functia de utilitate, care asociaza cantitatilor consumate dintr-un produs, un asa-zis “numar”, semnificând un clasament (o ordine de preferinte).

Exemplu: Pentru un individ, pe primul loc în “topul” utilitatii aparatelor electrocasnice este televizorul color, pe locul al II-lea cafetiera, pe III – storcatorul de fructe, iar pe IV – masina de spalat.

Teoria ordinala a utilitatii a fost elaborata de Vilfredo Pareto si îmbunatatita ulterior de Ludwig von Mises, John Hicks, Maurice Allais s.a.. În esenta, ea pune în valoare (criticând teoria cardinala) faptul ca omul nu calculeaza, de obicei, utilitatea bunurilor, ci ordoneaza prioritatea acestora.

Calculul economic al consumatorului, determinat în conditii de realizare a maximului de satisfactie si tinând seama de input-ul aflat la dispozitia individului, are câteva puncte de pornire: bunurile necesare cumparatorului sunt perfect divizibile; cantitatile disponibile / folosite sunt masurabile numeric; exista restrictii în privinta venitului utilizabil.

Teoria ordinala a utilitatii are la baza elemente care alcatuiesc esafodajul teoriei consumatorului:

I. axiomele alegerii din perspectiva consumatorului rational;

II. curbele de indiferenta si rata marginala de substitutie; III. linia bugetului si echilibrul consumatorului (optimul de consum).

Utilitatea

Bunurile care îmbraca forma de marfa au menirea de a se face utile oamenilor è prin utilitate întelegem proprietatea unui bun economic de a satisface o nevoie, masurabila prin capacitatea acelei marfi de a produce multumire consumatorului.

1. Utilitatea are o determinare obiectiva, pentru ca se bazeaza pe calitatile reale ale bunului considerat;

2. În acelasi timp, caracterul ei subiectiv se manifesta prin capacitatea individului de a aprecia daca acel bun (serviciu) e util sau nu – si cât de mare este satisfactia sau dezamagirea determinate de consumul lui.

Pentru ca un bun economic sa se dovedeasca util, trebuie sa fie îndeplinite simultan urmatoarele conditii: sa existe o relatie între trasaturile bunului si o nevoie manifestata de subiect; specificul marfii sa fie cunoscut de utilizator; omul sa aiba posibilitatea folosirii bunului.